Se stie si multi spun ca Sfanta Liturghie are efecte extraordinare asupra credinciosului care participa cu trup si suflet si regulat la Ea. Sunt taine mari care se petrec in timpul slujbei si sufletul se vindeca. Nu multi sunt, insa, cei care si cunosc semnificatiile gesturilor din cadrul ritualului religios realizat de preoti. Fiecare inchidere si deschidere a Usilor Imparatesti, randuiala rugaciunilor rostite, toate sunt foarte bine asezate si au semnificatiile lor, preinchipuind cate un eveniment din perioada in care Domnul Iisus Hristos a fost pe pamant. Intelegandu-le, putem participa in mai multa cunostinta de cauza la Sfanta Liturghie si, astfel, in mai multa evlavie si inchinaciune a inimii.
In predica parintelui Alecsandru vom gasi aceste semnificatii:
„Iubiti credinciosi,
Duminica trecuta am vorbit despre originea si istoria Liturghiei, iar astazi, dupa cum am promis, voi vorbi pe scurt despre semnificatia Liturghiei Ortodoxe, asa cum o cunoastem si o savarsim noi in ziua de azi.
Dupa cum stiti, exista doua Liturghii pe care le savarsim in timpul anului bisericesc: Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, care se tine de zece ori pe an si Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, care se savarseste in restul anului.
Amandoua liturghii provin, asa dupa cum spuneam Duminica trecuta, din liturghia Antiohiana, pe care Sf. Vasile cel Mare a rescris-o la sfarsitul secolului IV, si cand spun aceasta, ma refer ca la faptul ca Sf. Vasile a rescris o mare parte din rugaciuni.
La randul sau, Sf. Ioan Gura de Aur, a rescris o parte din rugaciuni si asa se face, ca in ziua de azi avem aceste doua Sfinte Liturghii.
In unele biserici ortodoxe se mai savarseste si o a treia liturghie, cea a Sf. Iacov, care se tine insa numai o data pe an, pe 23 Octombrie, la praznicul Sfantului Iacov.
Dupa cum ati observat, Liturghiile Sf. Vasile si Sf. Ioan au o structura identica, singurele deosebiri fiind anumite rugaciuni si cateva imne.
Dupa cum stiti, Liturghia noastra ortodoxa este alcatuita din doua parti: Liturghia Catehumenilor (sau a celor chemati) si Liturghia Credinciosilor. In vremurile de demult, cei ce nu erau inca botezati, puteau participa doar la prima parte a Liturghiei, dupa care paraseau biserica si asteptau afara.
1. Liturghia celor Chemati (a Catehumenilor)
Dupa cum ati observat, inainte de a da binecuvantarea de la inceputul Liturghiei Catehumenilor, preotul deschide usile imparatesti ceea ce reprezinta vestirea Imparatiei lui Dumnezeu si apoi rosteste:
„Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecilor!” la care credinciosii raspund „Amin”.
Liturghia Catehumenilor continua cu un sir de rugaciuni, asa numitele Ectenii, iar corul canta cele trei Antifoane, in timpul carora preotul rosteste rugaciuni in soapta.
Trebuie spus ca antifoanele, asa cum le stim noi astazi, au fost introduse abia in secolul XIV, iar pana la acea data se cantau asa numitii psalmi antifonici (91,92 si 94).
Momentul central al Liturghiei Catehumenilor, il reprezinta Intrarea Mica, care are loc imediat dupa antifonul III (Fericirile).
Intrarea mica incepe prin deschiderea solemna a usilor imparatesti, ca si cum s-ar deschide usile Imparatiei Ceresti, iar credinciosii pot vedea atunci Sfanta Masa, ca locas al supremei invataturi duhovnicesti, de unde ne vine cunoasterea adevarului si ni se vesteste viata vesnica.
Apoi preotul (sau diaconul, in cazul in care exista unul) ridica Evanghelia si ocolind prin spatele altarului, ies pe usa mica dinspre Nord, amintind de usa acelei incaperi laterale ale bisericii timpurii de unde se aduceau carti in mijlocul bisericii pentru a fi citite.
Urmeaza apoi o serie de rugaciuni si cantarea Intreit Sfanta: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fãrã de moarte, miluieste-ne pe noi.
Apoi preotul merge cãtre locul dinapoia Sfintei Mese unde este scaunul arhiereului, care închipuie scaunul lui Hristos, si urmeaza inceperea Propovaduirii lui Hristos, care este reprezentata de citirea din Apostol, pe care o face citetul.
Apoi urmeaza citirea Evanghelica pe care o face preotul sau diaconul.
In timpul citirii, credinciosii ingenuncheaza plecandu-si cu evlavie capetele, ascultand cuvantul lui Dumnezeu.
Dupa citire, preotul aseazã Evanghelia pe Sfânta Masã mai sus de antimis, care are zugrãvitã pe el înmormântarea Domnului. Prin aceasta se aratã cã de la Liturghia învãtãrii se trece acum la Liturghia jertfei lui Hristos , invatatura fiind de fapt pregatirea pentru Jertfa si Inviere.
Urmeaza o ectenie in care pot fi incluse si rugaciuni speciale pentru credinciosi, precum si rugaciuni pentru sufletele celor adormiti.
Liturghia celor Chemati se incheie cu aceste cuvinte:
Preotul: Cei chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati.
Credinciosii: Tie Doamne.
Preotul: Ca si acestia împreunã cu noi sã mãreascã preacinstitul si de mare cuviintã Numele Tãu, al Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Credinciosii: Amin.
2. Liturghia Credinciosilor (sau a Jertfei si a Sfintei Impartasanii)
Aceasta a doua parte a Sfintei Liturghii incepe astfel:
Preotul: Cati suntem credinciosi, iara si iara Domnului sa ne rugam.
Urmeaza ecteniile pentru credinciosi si cele douã rugãciuni ale preotului ca pregãtire pentru aducerea si prefacerea darurilor credinciosilor în Jertfa nesângeroasã .
In timpul in care se canta Heruvicul (Noi care pe Heruvimi cu tainã închipuim si Fãcãtoarei de viatã Treimi întreitã sfântã cântare aducem, toatã grija cea lumeascã acum sã o lepãdãm), preotul ingenuncheaza inaintea Sfintei Mese si se roaga sa fie invrednicit sa aduca Sfanta Jertfa.
La mijlocul acestei rugaciuni, usile imparatesti se deschid iar Diaconul, cu cãdelnita, iese din altar, pentru a pregãti calea Împãratului tuturor si, prin rãspândirea din belsug a fumului de tãmâie, înãltând nor de bunã-mireasmã, prin care va trece Cel purtat de heruvimi, aduce aminte cã rugãciunea credinciosilor trebuie sã se înalte ca fumul de tãmâie înaintea Domnului si cã, devenind cu totii, dupã cuvântul Apostolului, purtãtori de bunã-mireasmã întru Hristos, trebuie sã nu uitãm cã se cuvine sã fim curati precum heruvimii, pentru a-L primi pe Domnul.Heruvicul a fost introdus in secolul VI si a inlocuit cantarea psalmului 23.
Urmeaza apoi Iesirea cu Cinstitele Daruri (Iesirea Mare).
În timpul cântãrii heruvimice se formeazã procesiunea solemnã numitã si Vohodul (iesirea cea mare). Preotul face trei închinãciuni înaintea Sfintei Mese, zicând înaintea fiecãreia: „Dumnezeule, curãteste-mã pe mine pãcãtosul si mã miluieste”.
Preotul, apropiindu-se de cinstitele daruri, se închinã de trei ori, ia acoperãmântul cel mare, îl pune pe umeri, ia Sfântul Disc si Potirul, si iese pe usa dinspre miazãnoapte a altarului.
Urmeaza o serie de rugaciuni incepand astfel:
„Pe Preafericitul Pãrintele nostru, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sã-l pomeneascã Domnul Dumnezeu întru împãrãtia Sa.”…” Pe binecredinciosul popor român de pretutindeni si armata tãrii, sã-i pomeneascã Domnul Dumnezeu întru împãrãtia Sa”.
Aceste rugaciuni se incheie cu cantarea „Ca pe Împaratul tuturor sã-L primim pe Cel nevãzut, înconjurat de cetele îngeresti. Aliluia, Aliluia, Aliluia”
În acest timp preotul, ajungând în altar, pune Sfântul Potir si Sfântul Disc pe antimisul de pe Sfântã Masã, închipuind astfel pe Iosif din Arimateea care L-a asezat pe Hristos, socotit ca rãstignit si sângele vãrsat din trup, în mormânt. Apoi preotul spune : „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul si pe scaun împreunã cu Tatãl si cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce esti necuprins”
Apoi urmeaza ectenia si rugaciunea preotului dinaintea Crezului.
Dupa ce preotul rosteste „Sã ne iubim unii pe altii, ca într-un glas sã mãrturisim.” , credinciosii raspund „Pe Tatãl, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiintã si nedespãrtitã”, iar preotul spune: „Usile, usile, cu întelepciune sã luãm aminte” (completare din alta sursa: „El este Dumnezeu desavarsit intrand si iesind prin usile incuiate (…) stiut fiind faptul ca in Biserica Primara se inchideau la propriu usile Domnul cel Inviat intrand prin usile incuiate ca odinioara si se ofera ca hrana si bautura pentru viata vesnica in marea taina a Euharistiei”) iar credinciosii rostesc intr-un glas Crezul, care este cea mai concisa si explicita forma de marturisire a credintei noastre.
In vreme ce comunitatea mãrturiseste Crezul, preotul rosteste si el încet Crezul si ridicã „Aerul” de pe Sfântul Disc si Sfântul Potir, legãnându-l deasupra lor, amintind cutremurul ce s-a petrecut la rãstignirea si învierea Domnului, când îngerul a ridicat piatra de pe mormânt. Dupã „si a înviat a treia zi dupã Scripturi” înceteazã clãtinarea „Aerului”.
Urmeaza apoi Anamneza ca pregãtire a prezentãrii darurilor lui Dumnezeu si a sfintirii lor.
Dupa ce preotul rosteste: „Ale tale dintru ale tale, Tie îti aducem de toate si pentru toate” iar credinciosii raspund:
„Pe Tine Te lãudãm, pe Tine Te binecuvântãm, Tie iti multumim, Doamne si ne rugãm Tie, Dumnezeului nostru”,
urmeaza Epicleza (Chemarea Sfantului Duh), care este momentul culminant al intregii Liturghii, cand painea se preface in Sfantul Trup iar vinul in Sfantul Sange al Domnului. In altar are loc intreita invocare a Sfantului Duh peste Sfintele Daruri; a aceluiasi Sfant Duh prin care s-a savarsit intruparea lui Hristos din Fecioara Maria, moartea si Invierea Sa si fara de care painea si vinul nu se pot preschimba in trupul si sangele lui Hristos.
Dupa prefacerea Sfintelor Daruri urmeaza cererile catre Dumnezeu si pomenirea Protoparintilor, a Sfintilor Parinti, Apostolilor, propovaduitori, Evanghelisti, Mucenici, Marturisitori, Pustnici si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, iar corul canta Axionul ( „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu…” ) apoi urmeaza rugaciunile pentru credinciosi si astfel se incheie rugaciunile pentru toti ce alcatuiesc Biserica lui Hristos.
Despre Axion, stim ca a fost compus de Cosma de Maiuma în sec. VIII, iar apoi (sec X) i s-a adaugat o parte introductiva, care provine de la manastirile Muntelui Athos.
Apoi urmeaza rugaciunea Tatal Nostru pe care toti credinciosii o rostesc intr-un glas.
Dupa aceasta rugaciune, usile imparatesti se inchid si se savarseste Pregãtirea Sfintelor pentru Sfânta Împãrtãsanie.
In timp ce credinciosii canta, preotul ia cu amândouã mâinile de pe disc Sfântul Trup, il înaltã fãcând cu el semnul crucii si zice: „Se sfarmã si se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfarmã si nu se desparte, Cel ce se mãnâncã pururea si niciodatã nu se sfârseste, ci pe cei ce se împãrtãsesc îi sfinteste”. Spunând aceste cuvinte, preotul desface Sfântul Trup în patru pãrti, pe care scrie: I.S., H.S., N.I. si K.A. Apoi preotul luând pãrticica I.S. si fãcând cu dânsa semnul crucii peste potir, o pune în el, spunând: „Plinirea potirului credintei Sfântului Duh.” Dupã aceea se aduce apa încãlzitã (cãldura) pe care preotul o binecuvânteazã zicând: „Binecuvântatã este cãldura sfintilor Tãi, totdeauna acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.” Apoi o toarnã în potir spunând: „Cãldura credintei plinã de Duhul Sfânt. ”
Urmeaza Sfanta Impartasanie: preotul se împãrtãseste cu pãrticica ce poartã numele de H.S., si se impartaseste din potir, apoi pune pãrticelele N.I. si K.A. în potir si rosteste trei rugãciuni de laudã.
Apoi preotul, venind cu Sfântul Potir în usile împãrãtesti si înãltându-l, zice cãtre credinciosi: „Cu fricã de Dumnezeu, cu credintã si cu dragoste apropiati-va” si urmeaza impartasirea credinciosilor.
Dupa impartasire urmeaza cantarile de lauda si multumire: ” Amin. Sã se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca sã lãudãm mãrirea Ta, cã ne-ai învrednicit pe noi sã ne împãrtãsim…” iar apoi Ectenia finala.
Preotul iese in mijlocul credinciosilor si rosteste Rugaciunea Amvonului, ca o incununare a tuturor cererilor din timpul Liturghiei; aceasta rugaciune se numeste a amvonului, deoarece in biserica primara ea era rostita din amvonul ce se gasea in naosul bisericii. Patriarhul Gherman, numeste aceasta rugaciune ca fiind „sigiliul tuturor cererilor”.
„Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvânteazã, Doamne, si sfintesti pe cei ce nãdãjduiesc întru Tine, mântuieste poporul Tãu si binecuvânteazã mostenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o pãzeste; sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe acestia îi preamãreste cu dumnezeiascã puterea Ta si nu ne lãsa pe noi cei ce nãdãjduim întru Tine. Pace lumii Tale dãruieste, Bisericilor Tale, preotilor, binecredinciosului popor român de pretutindeni si armatei tãrii noastre. Cã toatã darea cea bunã si tot darul cel desãvârsit de sus este pogorând de la Tine, Pãrintele luminilor, si Tie mãrire si multumire si închinãciune înãltãm, Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. ”
Dupa rugaciunea finala, preotul imparte credinciosilor prescurile din care au fost despãrtite si scoase pãrticelele si prin aceasta pãstreazã chipul cel din vechime al ospãtului dragostei (Agapei), practicat de crestinii timpurilor dintâi. Credinciosii sunt apoi miruiti, fapt care aratã primirea lucrãrii necreate a Sfântului Duh în ei.
Iubiti credinciosi, in incheiere as vrea sa va amintesc ca Sfanta Liturghie pe care o savarsim impreuna, are darul de a ne intari pe noi ca indivizi, dar totodata intareste si legaturile dintre noi. Dumnezeu ne-a creat ca fiinte in comuniune ca sa ne intarim prin altii si la randul nostru sa-i intarim pe altii, sa ne dam ajutor unul altuia si sa ne iubim unii pe altii, asa cum ne iubeste si El pe noi.
Fie ca Sfanta Liturghie sa ne invredniceasca pe toti ca sa fim demni de Imparatia lui Dumnezeu, iar Sfanta Impartasanie sa ne uneasca tot mai mult cu Cel ce S-a intrupat si S-a jertfit pentru noi si ne-a rascumparat de sub puterea pacatului.
In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh.
Amin.”
preluat de aici
Mugureinflorit's Blog 
Lasă un comentariu