3 scrisori ale Parintelui Sofronie Saharov


O, Marie scumpa, minunata si draga,

Pace tie si tuturor celor ce sunt in jurul tau!

Pacea intregii lumi sa devina cat mai curand realitate!

Mi s-a facut lehamite de viata lumii contemporane. Oamenii au indragit mai mult vrajba decat iubirea si prietenia. Razboiul ruso-japonez este uvertura pentru bacanalele veacului nostru. Doar in zilele fragedei mele copilarii am simtit pacea, iar acum sunt deja batran si nu cunosc nici o zi de pace in viata omenirii. Caderea oamenilor a atins cel mai inalt nivel; sunt asa de multi oameni cuprinsi de demon… Prin noua descoperire stiintifica ce se da de Sus pentru a fi hranite multimile de oameni, mai intai de toate se transforma in violenta, in razboi, in dorinta criminala de a domina. Acesti „supraoameni”, care l-ar putea invata rautatea chiar si pe diavol, nu permit nimanui sa traiasca in pace.

Ei, dar ajunge cu acestea! Noi stim totul, dar incoerenta in intelegerea necesitatilor reale ale duhului omenesc impiedica orice proces creator. Ceea ce uimeste astazi e faptul ca scrisorile merg cu viteza melcului; corespondenta a devenit aproape imposibila. Scrisorile ajung dupa atatea si atatea zile, adesea saptamani. Si aceasta pretutindenea… Regimul razboiului racelii iadului.

Toata istoria omenirii este plina de fratricide. Dar se pare ca niciodata mai inainte nu au existat atatea nelegiuiri ca in zilele noastre. Oamenii au devenit criminali sau aceasta este in insasi natura lor, nici nu simt nici o mustrare a constiintei, cu toate ca savarsesc nesfarsite violente si crime. Nu este oare aceasta ceea ce prooroceste Evanghelia? Intreg Noul Testament…. Nu este oare timpul nostru un semn vizibil al apropierii pieirii apocaliptice a intregului pamant? Iarta-ma, scriu dintr-o profunda durere a sufletului meu si nu socoti lucrul acesta a fi un pesimism nemoderat. Daca cei ce inseteaza dupa sange nu vor reusi sa aprinda o noua conflagratie mondiala, deoarece ei insisi nu se vor putea salva de la pieire, atunci mai este inca posibila o noua renastere… Aceasta oare nu miroase a optimism nemoderat? Intr-un fel sau altul, cei ce mai inainte au fost promotori ai razboaielor au murit in asternuturi luxoase, lasandu-i pe soldati sa moara pe campurile de batalie. Acum unii ca acestia nu mai pot scapa „fara sa dea socoteala”. Nu este „razboi fierbinte”, dar nici pace nu este…

M-am mahnit citind scrisoarea ta. Tu sa nu cazi in deznadejde. Noi amandoi am ajuns la o varsta venerabila si nu trebuie sa ne mire bolile noastre. Karamzin spunea la timpul sau ca „batranetea este sora cu boala”, dar si batranetea are partea ei pozitiva – acumularea de cunostinte despre existenta…

***

Hristos a inviat!

Pace tie. De o mie de ori pace tie!

Nu pot gasi nici un fel de vina scrisorii pe care ti-am trimis-o si care te-a suparat atat de mult. Inchipuie-ti ce profund poti sa suferi uneori din cauze care nu corespund unei astfel de suferinte tensionate. Si eu pot, deoarece in parte am vazut acest lucru eu insumi. Dar nu pot intelege nicicum scrisoarea mea drept cauza unei mahniri atat de profunde. Dar sa lasam aceste lucruri. Doar aprecierea oricarui fenomen poarta in mod inevitabil caracter „personal” si nu exista atitudini absolut identice pentru unele fenomene. Un filosof, Nicolae Berdiaev, stii acest nume, socotea ca diferenta de conceptii, diferenta de aprecieri alcatuieste BOGATIA vietii noastre. Eu nu sunt de acord cu el. Inca demult, acum treizeci de ani, am scris Sfantul Munte cuiva la Paris ca diferenta de aprecieri este urmarea nedesavarsirii noastre si de aici saracia noastra. Cand parerile sunt impartite, atunci, in mod inevitabil cineva dintre cei ce nu sunt de acord greseste. Ambele parti gresesc imens intr-o masura sau in alta. Eu ajung la aceasta gandire prin felul meu de a percepe pe Dumnezeul Sfintei Treimi. In Dumnezeiasca Unitate Treimica nu este absolut nici un fel de deosebire; in afara, desigur, de deosebirea dintre ipostasuri, adica.. dintre PERSOANE. Fiecare ipostas poarta in sine toata plinatatea, absoluta plinatate a Dumnezeirii, a Dreptatii, a Stapanirii, a Puterii, Atotvederii s.a. Si aceasta este bogatie, este pace, este adevarata cunoastere. Noi suntem in intuneric, in deplina nevedere, cunoastem doar in parte.

Este posibil ca N sa nu-ti fi scris. In ultimii ani ea mi se pare extraordinar de obosita, adesea palida, si toti prietenii si rudele ei sunt nelinistiti pentru ea. Anul trecut am fost in Franta cu automobilul… Am petrecut doua saptamani la N, in apropiere de Paris, la imensa ei mosie… In aceste doua saptamani m-am aflat in intregime in valtoarea contemporaneitatii. M-am intalnit cu multi dintre vechii prieteni, m-am uitat mult la televizor, am citit reviste si chiar ziare… O, ce cosmar este contemporaneitatea noastra! Pe strazile Parisului, ale Londrei, ale altor orase este aproape imposibil sa gasesti un loc pentru masina, este infricosator de periculos sa mergi pe sosele din cauza numarului imens de masini, din cauza vitezei nebunesti cu care vor sa mearga toti. Se creeaza un tablou infricosator al izolarii tuturor de toti, imposibilitatea unei legaturi linistite, aproape nefiresc de rapid…

Oamenii isi pierd capacitatea de a se odihni in liniste, de a avea o prietenie fireasca… Sunt foarte multi care sufera de singuratate. Nici un fel de asigurari sociale nu ii salveaza de sentimentul izolarii si mii si mii de oameni cad intr-un gol sinistra si intr-o oarba deznadejde. Si sa-i ajuti nu este deloc usor. Cuvintele despre inspiratie, despre chemarea noastra sa biruim lumea, sa-i imbratisam in constiinta noastra ca pe viata noastra personala – rar gasesc vreun ecou in sufletele lor ucise. Trebuie sa adaugam la acesta cosmarul uciderilor reciproce si neincetate, al razboaielor, jafurilor, crimelor etc. Se intampla uneori sa intalnesti oameni care deja nu mai sunt capabili sa suporte acest spectacol. Dupa astfel de succinte „excursii” in lume, din locul nostru linistit al rugaciunii si Liturghiei, pretuiesti mai mult acest dar dumnezeiesc. Acum am mai multa singuratate in noua mea „sihastrie”. Acum este atata liniste in jurul meu. S-a lasat noaptea si eu imi amintesc de tine si de toti, binecuvantand intreaga lume de la Rasarit pana la Apus, de la Nord pana la Sud. Si cu toate ca sunt pe deplin convins ca nici o rugaciune, adica energia ei nu dispare fara urme in lume, totusi, stiu, de asemenea, ca este imposibil sa siluiesti chiar voia cea rea a omului si de aceea nu sunt inclinat sa ma mangai cu un optimism excesiv. Tuturor va trimit iubirea mea. Imi pare rau ca ai abandonat tratatul despre Tolstoi.

Al tau, Sofronie

***

(…) In tot acest timp ce s-a scurs eu nu am reusit sa fac decat foarte putine lucruri. Adesea, oamenii imi spun ca am facut ceva si chiar mult. Dar nu simt acest lucru. Din contra, am sentimentul ca nu am facut nimic si zilele se scurg aproape fara nici un rezultat. In aceste timpuri se petrece ceva straniu. Cand statele, ca un intreg, se organizeaza tot mai mult si mai mult rational, atunci ramane din ce in ce mai putin loc pentru nazuintele individuale ale omului. Lucrurile comune le strivesc pe cele individuale- sa te smulgi din aceasta dependenta ar insemna sa biruiesti lumea.

Dar si eu fac tare putin in domeniul care in chip profund se refera la existenta mea personala. Eu am inchinat mai mult de 25 de ani slujirii tuturor ce mi s-au adresat mie. Tare as vrea sa ma eliberez cu desavarsire de grijile personale si sa inchin toate gandurile mele Celui Ce la sfarsitul vietii devine punctul central al vederii lumii. Dar eu inca nu am murit, cu toate ca am imbatranit si este posibil sa mi se dea inca putere si timp. Se apropie data de care sunt legate cele mai importante amintiri ale mele. Vorbesc despre sfarsitul staretului meu, Siluan. In aceste zile eu voi fi la Rectory. Ma tem ca va fi acolo mult popor si voi obosi pana la epuizare, asa cum mi s-a intamplat si mi se intampla de multe ori.

In genere, sunt fericit ca in acest an am reusit sa gasesc multe ore si zile cand eu am fost cu desavargire singur. Acest lucru il schimba efectiv pe om. Noi suntem atat de supusi influentei oricarei fiinte cu care ne intalnim… O, desigur, am putea inchide inima noastra si sa nu ne mai cuplam la suferintele altora si, in general, la trairile lor fericite sau triste. Dar aici nu este domeniul meu – sa ma inchid, deoarece prin usile deschise toti intra liberi…

preluate de aici

Anunțuri

Film- „Click”


Scurta interpretare personala a filmului

Recomand acest film tuturor celor care isi pun intrebari despre viata lor, modul in care si-o petrec si celor care s-au intrebat macar o data in viata lor „incotro fugim in fiecare zi?”

Din cauza atator nevoi neimplinite, inghitiri in sec si frustrari, poate nu de putine ori s-a nascut in noi dorinta de a controla universul in care traim si pe oamenii din el. Am vrea ca toate necazurile sa se rezolve macar din cand in cand intr-un mod magic, sa nu mai fie nevoie sa suportam atata DURERE din partea celorlalti sau provenita de la micile evenimente de zi cu zi…Aceasta este si premisa filmului „Click”.

Eroul nostru, innebunit si stresat la maxim de toate responsabilitatile din familie si de la serviciu, traieste cu putere dorinta de a avea o telecomanda universala pe care sa o foloseasca pentru televizor, garaj si intrerupatorul de lumina. Aceasta nevoie se suprapune peste nemultumirile si frustrarile acumulate acasa si la locul de munca. Intr-o zi, intra intr-un magazin, unde intr-o magazie din spate il asteapta un personaj care ii va indeplini aceasta dorinta a lui si ii va oferi telecomanda universala (metafora pentru un fel de pact cu diavolul). La inceput, Michael se distreaza cu aceasta telecomanda (se intoarce in timp si isi aminteste primul sarut cu cea care avea sa ii fie viitoarea sotie, sau isi pune viata pe „pauza” la serviciu si isi loveste seful care tocmai i-a dat o sarcina aproape imposibila etc.) incepand sa isi adore periculosul joc. Ce se intampla?

La un moment dat isi da seama ca nici nu mai are nevoie de ea, pentru ca telecomanda devine parte din el, se internalizeaza cumva in mintea lui. Astfel, el incepe sa traiasca pe PILOT AUTOMAT. Lucrurile neplacute, discutiile interminabile cu sotia, cu parintii sau cu seful, care i se pareau insuportabile se deruleaza rapid in fata lui, „fast forward”, fara ca el sa mai poata avea sansa si posibilitatea SA ALEAGA acest lucru si SA SE CONTROLEZE PE SINE. Astfel, anii se vor derula la fel de rapid in acest mod si Michael realizeaza ca, totusi, el pierde momente importante din viata PENTRU CA NU MAI POATE SA LE TRAIASCA, FIIND PE PILOT AUTOMAT. Vrea sa scape de telecomanda, si o arunca. Dar aceasta apare mereu langa el. Incepe sa dispere pentru ca incepe sa isi doreasca cu adevarat sa scape de telecomanda, de pilotul automat si sa revina la cum era inainte. Aidoma personajului, noi toti incepem printr-o „joaca nevinovata”, sa amanam, sa ironizam, sa scapam pana la urma de anumite momente mai grele din viata noastra si responsabilitati, dar care ne pot aduce daruri importante. Ne face PLACERE sa trecem usor si „victorios” prin viata, dezumanizandu-ne si indepartandu-ne, astfel, de Dumnezeu.

Cand isi da seama cat si cate a pierdut, (intalnirea cu tatal sau inainte ca acesta sa moara, pe sotia sa care divorteaza de el, cei mai frumosi ani ai copiilor lui, corpul sau- pentru ca devine un grasan) regreta momentul cand a intrat in magazinul acela si a primit telecomanda de la Morty, Ingerul Mortii. Se intoarce si vrea sa i-o returneze, dar afla ca NU SE MAI POATE RETURNA. In aceasta scena, Morty ii spune cuvinte pline de inteles: „Incepusesi sa traiesti pe pilot automat, cu mult inainte de a-ti da eu telecomanda…” Nu mai poate da timpul inapoi, nu mai poate face nimic sa schimbe lucrurile. Sotia sa deja se recasatorise, copiii sai devenisera adulti. Are un accident si ajunge la spital in stare grava. Cu ultimele puteri, se ridica din patul de spital si alearga dupa familia sa care venise sa il viziteze, pe strada, in ploaie, realizand cat de mult o iubeste, cu toate bunele si relele ei…

Daca traducem filmul in „limbaj” crestin, avem de-a face cu omul care fuge de durere, in bratele placerii, patimilor, la inceput inconstient. Acestea ii promit o vesnica placere si desfatare, facandu-l pe om sa se creada un dumnezeu. Fugind de durere, de lupta, si de Cruce, pana la urma, singurele prin care poate veni adevarata bucurie, omul intra realmente pe acest pilot automat, mai mult sau mai putin constient (in functie de asta vom fi si judecati) in acest stadiu de robot, facand totul mecanic, cautand numai placerea sub toate formele ei, insingurandu-se si impietrindu-se, astfel, in egoism si egocentrism. In momentul in care omul se trezeste si vede cat rau a semanat in lume dar mai ales in inima lui, are un moment de regret, care se poate prelungi in POCAINTA. Adica: vederea celor rele, intelegerea cat de rele au fost (lamurirea), parerea de rau, si hotararea de schimbare. Acest moment de constientizare, de OPRIRE a pilotului automat, de scarbire fata de aceasta telecomanda invizibila, este momentul in care noi RASPUNDEM chemarii Lui Dumnezeu, si momentul prin care punem inceput schimbarii mintii noastre, a inimii-care nu este decat pocainta. Dumnezeu ne cheama pe toti, inca de la Botez, catre indumnezeire si mantuire. VIATA noastra incepe insa cu adevarat in momentul in care noi raspundem acestei chemari. Unii, ca personajul din filmul nostru, raspund abia la sfarsitul vietii lor, asemeni talharului. Domnul primeste si atunci raspunsul lor si va lua seama la Judecata finala.

Iar noi, cei care am auzit Chemarea Lui in timpul vietii noastre, sa ne straduim zilnic sa scapam de acest pilot automat care ne face sa fugim de durere, ne impiedica sa fim treji si atenti la tot ce se intampla in jurul nostru pentru a intelege la tot ce suntem chemati in fiecare zi, si sa ajungem, in final, la pocainta adevarata.

Marturia unui fost dependent de heroina


Măicuță, binecuvântați!

Fie Numele Domnului binecuvântat!
Oh, cât întuneric a învăluit sufletul meu în anii rătăcirii mele!
Da, Măicuță, voi fi martorul Lui! Azi m-am Împărtășit! Înainte de Împărtășanie, ispite multe… vedeam numai chipul atacatorului meu… Ei bine, după ce m-am împărtășit la câteva minute, nu numai că m-am rugat cu ardoare pentru sufletul acestui biet om, da atâta milă am simțit față de el… Și nu mi s-a părut! Că trăiam prin Puterea lui Hristos, nu prin răutatea mea!
Oh, Măicuță, am înțeles că oricare dintre noi dacă stă, nu stă pentru că ar face el ceva, ci numai pentru că Dumnezeu îl ține. Mi-am amintit că bietul sufletul acesta, care m-a atacat, când m-am drogat o dată cu el plângea că are o fetiță de care vă dați seama că nu are parte… Și că odată îi vorbea despre mânăstirile din Moldova foarte impresionat altuia… Este o victimă a diavolului dar Dumnezeu e puternic ca să-l mântuiască… Eu știu ce se întâmplă într-o inimă care măcar odată în viață s-a căit… Ușor mântuiește Dumnezeu sufletele astea… ca și pe tâlharul din dreapta…
Astea le-am trăit eu după Împărtășanie. Și acea umilință dulce, acea pace și dulce vedere a faptului că suntem așa de mici și de neputincioși, dar nu ca pe un lips, ci ca pe un câștig nespus!
Și altele care nu pot fi așternute…
Parcă Dumnezeu mi-ar fi spus, „fiule, nu te mai preocupa de cum vei face cutare lucru ca să te apropii de Mine că tu atunci cu nimic nu vei spori… Eu te-am făcut să te bucuri iar EU SĂ-ȚI SLUJESC! LASĂ-MĂ PE MINE SĂ TE PORT! TU DOAR SAVUREAZĂ ȘI BUCURĂ-TE ÎMPREUNĂ CU TOATĂ BISERICA DE ACEASTĂ VEȘNICĂ SĂRBĂTOARE!
Nu-ți cer nimic! NIMIC, fiul meu! Oare eu nu-ți cunosc neputința? Nu știu Eu că tu nu poți face nimic? Nu te mai mâhni că nu poți lucra binele, ci doar răul, e normal, căci pe cât de sărac ești fără Mine pe atât de bogat ești cu Mine! Doar Ți-am arătat în Viețile Sfinților ce fac Eu cu robii Mei! Din desfrânate pot face Sfinte, din tâlhari, îngeri în trup! Tu nu ai nimic de făcut DECÂT să Mă primești pe MINE CEL CE VIN CU DARURI, CU DARUL DUMNEZEIRII MELE! Lasă-te numai pe mâna Mea primind cele ce-ți vin – necazuri, scârbe, mai ales – prin care Eu te pregătesc și te curățesc ca să Mă poți primi și să te poți bucura! Nimic din ce-ți trimit Eu nu e spre pierderea ta… Tu știi că nici un fir nu-l las să se se miște fără voia Mea… Nu fugii de cruce, iar când vei simți că ea e prea grea, învață că atunci te-ai bizuit pe tine! Și de vei simți că nu poți ieși din acest clișeu, că nu mai poți renunța la încrederea în tine – primește-mă pe Mine în tine prin Trupul și Sângele de la Sfânta Liturghie! Eu am să vin și am să te curățesc și am să te mântuiesc și voi face cu Tine cele ce acum nu le crezi posibile! ÎNDRĂZNEȘTE!”
Da, Măicuță! Dacă spui astea cuiva care nu le-a gustat, va zice că te-ai îmbătat cu apă rece și că sunt basme cu zâne…
De asta spun că nu este cu putință să te uiți la televizor și să te bucuri de Domnul… Trebuie să renunți la vechile obiceiuri, alea fără de care simți că nu vei putea trăi… O spune asta un dependent care s-a lăsat deodată de heroină, cocaină…
Vă mărturisesc, Măicuță, că e exact ca și cum ai călca în prăpastie, nădăjduind că Dumnezeu va porunci și se va forma pământ tare sub piciorul tău! Chiar am avut un vis în care se făcea că eram într-o prăpastie și stăteam pe o muchie care începuse să se retragă și aia… Când a ajuns cât talpa piciorului am simțit ca o porunca: „NU TE MAI DA ÎNAPOI! PĂȘEȘTE ÎN GOL!!!” Și am făcut-o! Am uitat să spun că mai era cineva cu mine și doi nu mai aveam loc… Aveam de ales între a-l arunca pe respectivul sau a pași eu în GOL… Și am ales Golul! Vă rog să mă credeți că apoi, mai bine de opt luni, n-am simțit nici urmă de poftă! Și nu numai! Nu m-am întâlnit în acea perioadă cu absolut nimeni cunoscut. Și ca să mă încredințeze Dumnezeu că El mă ține și că nu e coincidență, odată când veneam de la spital, am văzut pe un drogat din Spania și am crezut că m-a văzut și el și eram dezamăgit că protecția mi s-a spulberat… și ce credeți? Ajung în dreptul lui se uită la mine și.. NU MĂ VEDE!! Iar eu neimaginându-mi că nu mă vede (nu că nu mă recunoaște, ci așa cum am spus, privea prin mine) i-am spus, ce faci mâh? Pe unde ai umblat? Și i-am întins mâna! Când a ajuns în dreptul meu a făcut stânga, că eram la metrou și a trecut printre taxatoarele de bilete… și asta s-a repetat… și încă nu mă împărtășisem!
În caz că veți publica acest mesaj și-l citește cineva chinuit de o dependență de orice fel, droguri, alcool, sex, jocuri de noroc, orice, vreau să le spun asta: Știu că vă iubiți dependența și că la gândul renunțării vă vine cum i-ar veni cuiva să renunțe la mama sa, sau unei mame la copilul ei. Știu și recunosc că mi-aș fi vândut copiii de i-aș fii avut ca să „îmi fac o bilă”… Vă cunosc deznădejdea și neputința… Insistați totuși să nu mai ascultați vocea aia care zice „nu poți, ai mai încercat, tu ești un ratat”… Asta am încercat să spun mai sus! Că nu putem! Este imposibil, dar Dumnezeu poate! Așa de imposibil și de descurajant pare! Și încă mult mai mult, pentru că astea sunt vorbe care în toiul ispitei devin absurde…
Ei bine, aici voiam să vă aduc frații mei! Să recunoașteți această neputință și să vă arătați ÎN EA LUI DUMNEZEU! Faceți următoarea încercare: când va fi să vă luați următoarea doză, întârziați măcar 30 de secunde, de sunteți pe stradă așezați-vă pe o bancă și în secundele alea spuneți-I lui Dumnezeu Doamne mă duc să-mi iau… ce vă luați voi… dar uite stau secundele astea… Tu vezi că deja clocotește sângele în mine și că mă doare stomacul… vezi că nu pot mai mult… S-ar putea să nu-mi mai amintesc de Tine și să Te consider absurd, să nu mai vreau să mă mai rog! Când veți da să plecați, ridicați-vă și mai adăugați încă 5-10 secunde, în care imaginați-vă cum ar fi să nu vă mai duceți niciodată! Veți vedea că va părea imposibil! Arătați-I din nou asta lui Dumnezeu, apoi sculați-vă și duceți-vă și faceți ce aveți de făcut… Veți simți că e Cineva cu voi de acum… Lăsați ușa un pic crăpată, sau măcar să n-o încuiați de tot… (Așa am făcut eu și până nu am făcut așa, mi-am chinuit trupul și mintea încercând de zeci de ori să mă las și nimic nu am izbutit… Mereu reveneam mai rău ca înainte!)
Iertați-mă, Măicuță, că am scris despre subiectul ăsta, nu mi-am propus decât să vă spun de Împărtășanie, restul a curs de la sine…
Cu speranța că va ajuta pe cineva și cu rugăciune,
Cristian

Dragul meu Cristian,
Îți mulțumesc pentru mărturia ta și Îl rog pe Domnul să o folosească așa cum Singur știe unde ajung vorbele noastre și cum va lucra El, Cuvântul prin ele. Asta e lucrarea Lui. Fără El, orice am spune rămâne „o vorbă în vânt”! Vorbele noastre devin cuvinte doar când sunt pline de viața noastră altoite pe Viața Care este El!
Cu rugăciune și încredere,
Maica Siluana

preluat de aici

2 icoane cu Maica Domnului


„Demult, o femeie frumoasă m-a întrebat: „Pentru ce este atât de mult cinstită Maica Domnului, mai presus nu numai decât toţi oamenii sfinţi, dar chiar şi decât Îngerii şi Arhanghelii?” I-am răspuns: „Pentru că nici Îngerii cu Arhanghelii, nici Heruvimii şi nici Serafimii nu au luat parte în chip atât de apropiat şi esenţial la orânduirea mântuirii nostre aşa cum a facut ea. A trebuit ca Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu să-Şi însuşească în Persoana Sa firea omenească; fără acest lucru nu putea fi orânduită mântuirea noastră…Firea aceasta a fost luată din Pururea Fecioara prin aflarea Sfântului Duh şi umbrirea puterii Celui Prea Înalt.
Îngerii şi Arganghelii au slujit pe dinafară la întrupare, fără să fie înlăuntrul esenţei lucrării întrupării, de vreme ce Maica Domnului chiar în esenţa ei a intrat. Pentru aceasta este cinstită mai presus decât toate făpturile…
În virtutea aceleiaşi participări esenţiale la întrupare, şi ocrotirea ei faţă de noi este mai puternică decât a tuturor.” (Sf. Teofan Zavoratul)

Delfinii, fiinte minunate


Fragment din Paraclisul Maicii Domnului si colectie minunata de icoane cu Ea si Pruncul


Spalarea picioarelor- in Joia cea Mare


Parintele Paisie- cuvant de suflet


– Părinte, spuneţi-ne ceva!
– Ce să vă spun?
– Ce vă spune inima…
– Ceea ce îmi spune inima este să iau cuţitul, s-o tai, s-o împart lumii, şi apoi să mor.

Cele 20 de Fericiri ale Parintelui Paisie Aghioratul



1. Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

3. Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

4. Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează. 5. Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

6. Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul” şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

7. Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

8. Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

10. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelasi timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

11. Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

12. Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.

13. Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

14. Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15. Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

16. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

17. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.

18. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

19. Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.

20. Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foarte învăţaţi, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.

preluat de aici

Parintele Paisie Aghioratul- „Nu avem dreptul sa spunem niciun cuvant impotriva pacatosului”


« Older entries