Fiul risipitor contemporan


Fiu risipitor astăzi este cel ce trăieşte „pe sărite“. Ce ar însemna aceasta concret, în viaţa noastră? Pe latura dragostei, înseamnă să ai răbdare, să nu forţezi pe nimeni pentru a se decide între amiciţie şi dragoste, să nu te „agăţi“ de persoana pe care o crezi tu potrivită şi să pierzi şansele vieţii. Înseamnă, de asemenea, să nu cazi în păcate sexuale solitare, din lipsă de răbdare că nu întâlneşti omul potrivit (sau nici măcar unul nepotrivit) pentru a-ţi întemeia o familie, luând-o cumva înaintea proniei divine, dar nici să faci dragoste cu o persoană pe care o iubeşti, „sărind“ şi de această dată peste rânduiala Bisericii. Omul risipitor îşi doreşte relaţia înaintea relaţiei propriu-zise.

Pe latura profesională – ca student, să nu faci proiecte şi lucrări doar pentru a le face şi a „scăpa“, alegându-ţi o temă care nu îţi spune nimic sau să citezi surse pe care nu le-ai consultat efectiv, pentru a impresiona şi a „sări“ şi peste acest moment. De asemenea, înseamnă să lucrezi organizat, să fii onest în citarea surselor, dar nu scrupulos. Nu „sări“ peste lecţii, învăţând limbi străine sau muzică după ureche, pentru că nu vei şti nimic fundamental şi serios.

Ca angajat, de asemenea, nu poţi cere să nu ţi se aplice anumite reguli, ca şi când nu ai mai avea nevoie de ele, chiar dacă efectiv, nu ai nevoie de ele, pentru că acest aspect va dezvolta mândria şi va accentua caracterul risipitor. Iar „Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii“ (I Corinteni 14, 33). În acest spirit, Sfântul Isaac Sirul îi îndemna pe monahi: „Să nu te arăţi ca unul care nu vrea să se supună regulii, pentru ca nu cumva de aici să te atace demonul mândriei, ca şi cum ai crede că nu mai ai nevoie de aşa ceva, şi încetul cu încetul să nu sfârşeşti într-o nepăsare pe care ai stârnit-o tu însuţi“ (Cuvinte către singuratici despre viaţa duhului, taine dumnezeieşti, pronie şi judecată, Partea a II-a, p. 324). În propria cameră, dezordinea indică aceeaşi tendinţă de a „sări“ peste ceea ce pare neimportant, iar aceasta se va resimţi ulterior. Până reuşeşti să îţi biruieşti patima aceasta, poţi valorifica dezordinea punând-o în relaţie cu haosul pasiunilor din sufletul tău şi să te smereşti văzând înafară, ca într-o oglindă, imaginea inimii tale.

Chiar şi în relaţia cu Dumnezeu, acest caracter va aştepta minuni, aici şi acum, nu va şti să persevereze cu paşi mici, dar reali, având aşteptări uriaşe atât de la Dumnnezeu, cât şi de la el însuşi şi de la semenii săi. De aceea, va fi mai mult un perfecţionist, adică un om care îşi amână treburile indefinit. Sau, altfel, le lasă pe toate pe ultima sută de metri, rezultatul fiind cu mult sub ce ar fi putut realiza printr-o muncă sistematică şi susţinută. De unde, o frustrare generală şi situarea la distanţă egală faţă de toate, în aşteptarea morţii, ca pasiune unilaterală a vieţii.

Regăsim această mentalitate a risipitorului şi la echipele noastre de sport, în jocul la trecerea timpului sau la tragere de timp, strategie greşită, soldată, cel mai adesea, cu o victorie in extremis a adversarului, care a ştiut să valorifice minutul. Deşi tot ceea ce avem este clipa de faţă, noi o „sărim“, proiectându-ne dorinţele în viitorul care încă nu există şi, astfel, ratăm prezentul.

Omul risipitor este complexat şi lipsit de încredere în sine, pentru că nu se cunoaşte profund, nu ştie bine cine este şi ce vrea. Este tipul veşnicului nehotărât, ce cântăreşte permanent între căsătorie şi monahism, atras de monahism, de teama că oamenii îl vor respinge şi de frică, pentru că ar suferi prea tare iubind, ca urmare a geloziei şi posesivităţii pe care şi le cunoaşte. Este omul care fuge de căsătorie, în numele superiorităţii vieţii călugăreşti, dar, în profunzime, tânjeşte după un supermodel evlavios. Astfel, risipitorul îşi trăieşte viaţa în tonalitatea răzgândirii, a omului sucit, care speră, în taină, că moartea îi va curma incertitudinile şi neîmplinrile. Pentru el, a trăi este un chin, o povară, o datorie. Omul risipitor îşi trăieşte viaţa fără bucurie, ca pe un serviciu pentru care se doreşte plătit. Ca şi când ar trebui să fie răsplătit de Dumnezeu pentru simplul fapt că nu îşi curmă zilele.

Omul risipitor nu crede din inimă şi se minte pe sine. El nu va ţine pravila de rugăciune, va „sări“ peste rugăciunile începătoare, ca şi când nu are nevoie să înceapă şi el ca ceilalţi, se va ruga după ureche, poate chiar va plânge, dar nu se va îndrepta. Probabil că va avea şi anumite preocupări filosofice şi literare, care se înscriu în linia evitării prezentului, a realităţii, se va pierde în jocul nuanţărilor infinite, evitând să întrevadă adevărul vieţii sale, anume că n-are nici o viaţă. Risipitorul este totuşi numit „fiu“ în Evanghelie, pentru că la Dumnezeu nu există oameni de prisos.

Constantin GHIŢĂ

SURSA: Ziarul Lumina

preluat de aici

rugaciune pentru ultima zi din an


Rugaciunea de azi
Fie ca eu sa ma uit inapoi la acest an care a trecut ca la unul bun, pentru ca tot ceea ce am facut sau am spus nu a fost in zadar. Orice experienta – oricat de nesemnificativa – nu a fost in zadar. Durerea mi-a dat capacitatea de simti fericirea; vremurile rele m-au ajutat sa le apreciez pe cele bune; ceea ce am considerat ca fiind slabiciunile mele, au devenit cele mai mari forte. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru un an al progresului.

Ce sa-mi amintesc azi:
Speranta, este ceea ce duc in registrul contabil de anul viitor.

Sylvia Plath- „Daddy”


„Daddy”
by Sylvia Plath

You do not do, you do not do
Any more, black shoe
In which I have lived like a foot
For thirty years, poor and white,
Barely daring to breathe or Achoo.

Daddy, I have had to kill you.
You died before I had time–
Marble-heavy, a bag full of God,
Ghastly statue with one gray toe
Big as a Frisco seal

And a head in the freakish Atlantic
Where it pours bean green over blue
In the waters off beautiful Nauset.
I used to pray to recover you.
Ach, du.

In the German tongue, in the Polish town
Scraped flat by the roller
Of wars, wars, wars.
But the name of the town is common.
My Polack friend

Says there are a dozen or two.
So I never could tell where you
Put your foot, your root,
I never could talk to you.
The tongue stuck in my jaw.

It stuck in a barb wire snare.
Ich, ich, ich, ich,
I could hardly speak.
I thought every German was you.
And the language obscene

An engine, an engine
Chuffing me off like a Jew.
A Jew to Dachau, Auschwitz, Belsen.
I began to talk like a Jew.
I think I may well be a Jew.

The snows of the Tyrol, the clear beer of Vienna
Are not very pure or true.
With my gipsy ancestress and my weird luck
And my Taroc pack and my Taroc pack
I may be a bit of a Jew.

I have always been scared of you,
With your Luftwaffe, your gobbledygoo.
And your neat mustache
And your Aryan eye, bright blue.
Panzer-man, panzer-man, O You–

Not God but a swastika
So black no sky could squeak through.
Every woman adores a Fascist,
The boot in the face, the brute
Brute heart of a brute like you.

You stand at the blackboard, daddy,
In the picture I have of you,
A cleft in your chin instead of your foot
But no less a devil for that, no not
Any less the black man who

Bit my pretty red heart in two.
I was ten when they buried you.
At twenty I tried to die
And get back, back, back to you.
I thought even the bones would do.

But they pulled me out of the sack,
And they stuck me together with glue.
And then I knew what to do.
I made a model of you,
A man in black with a Meinkampf look

And a love of the rack and the screw.
And I said I do, I do.
So daddy, I’m finally through.
The black telephone’s off at the root,
The voices just can’t worm through.

If I’ve killed one man, I’ve killed two–
The vampire who said he was you
And drank my blood for a year,
Seven years, if you want to know.
Daddy, you can lie back now.

There’s a stake in your fat black heart
And the villagers never liked you.
They are dancing and stamping on you.
They always knew it was you.
Daddy, daddy, you bastard, I’m through.

Taticule

Nu mai poti sa faci/ Nu mai esti
pantoful negru
in care am trait ca un picior
timp de 30 de ani, biata de mine, alba,
abia indraznind sa respir sau sa scot un cuvant

Taticule, ar fi trebuit sa te omor.
Ai murit inainte (de a avea sansa)-
Marmura grea, o geanta plina de Dumnezeu
O palida statuie cu degetul mare cenusiu
Mare ca un sigiliu de Frisco

Si un cap in Atlanticul nazuros
Unde se toarna picatura verde peste cea albastra
In apele frumosului Nauset
Obisnuisem sa ma rog ca sa te recapat
Ah, tu

In limba germana, in orasul polonez
apartamentul aruncat la gunoi de tavalugul
acelor razboaie, razboaie, razboaie
dar numele orasului e unul comun
prietenul meu polonez

spune ca sunt vreo duzina sau doua
asa ca n-am putut sa imi dau seama niciodata
unde ti-ai pus piciorul, baza
n-am putut niciodata sa vorbesc cu tine
limba mi se inclesta in falci

se prindea ca intr-un carlig de undita
Eu, eu, eu, eu…
Abia puteam sa vorbesc
Credeam ca fiecare neamt erai tu
si limbajul obscen

ca o locomotiva, o locomotiva
luandu-mi tiuitul ca unui evreu
un evreu la Dachau, la Auscwitz, Belsen
Am inceput sa vorbesc ca un evreu
Poate chiar sunt si eu evreica

Zapezile Tyrol-ului, berea limpede a Vienei
Nu sunt foarte pure sau adevarate
cu stramosii mei tigani si norocul meu ciudat
si cu cartile mele de tarot
s-ar putea chiar sa fiu putin evreica

Intotdeauna mi-a fost frica de tine
Cu Luftwaffe al tau (?), cu felul tau de a insfaca
si cu mustata ta ingrijita
si cu ochiul tau arian, de un albastru deschis
omule-tanc, omule-tanc, o, tu

Nu un Dumnezeu ci un swastika
atat de negru (?)
Orice femeie adora un fascist
gheata in fata, bruta
o inima de bruta, a unei brute ca tine

tu esti la tabla neagra (?), taticule
In poza esti tu
O despicatura in barbia ta in loc de picior
dar nu mai putin un diavol
nu mai putin omul negru care

mi-a rupt mica mea inima rosie in doua.
Aveam 10 ani cand te-au ingropat
La 20 am incercat sa mor
Si sa ma intorc inapoi, inapoi, inapoi la tine
Credeam ca si oasele (tale?) vor face asta

dar m-au scos din sac
si m-au lipit (cu ei) impreuna cu clei
si atunci am stiut ce sa fac
am facut un model din tine
un barbat in negru cu o privire de Meinkampf

Si o iubire plina de chinuri si sex
Si am zis da, da
Deci taticule, in sfarsit am terminat-o
Telefonul negru e scos din priza
vocile nu mai port murmura din el

daca am omorat un om, de fapt am omorat doi-
vampirul care zicea ca esti tu
si care mi-a baut sangele timp de un an
sapte ani, daca chiar vrei sa stii
taticule, poti sa te intinzi linistit acum

Ai o friptura in inima ta grasa si neagra
satenii nu te-au placut niciodata
ei danseaza si calca (isi pun amprenta) pe tine
au stiut dintotdeauna ca tu ai fost
taticule, taticule, ticalosule, pana aici mi-a fost

Nota: O poezie foarte dificila, am incercat o traducere partiala si nu stiu cat de corecta. Sper totusi ca am reusit sa pastrez firul ei specific, si ca nu am distorsionat sensurile ei profunde. Mai jos este o inregistrare chiar a Sylviei Plath recitandu-si propria poezie. In jur de varsta de 30 de ani, scriitoarea s-a sinucis, bagandu-si capul in cuptor.

Detachment, Love and Forgiveness


PE R S O N A L B O U N D A R I E S
Al-Anon recovery is about reclaiming our own lives. We do this
by learning to focus on ourselves, build on our strengths, and ask for
and accept help with our limitations. But many of us find it difficult
even to begin this self-focused process because we have lost track
of the separation between ourselves and others, especially the alco-
holic. Having interceded for so long on the alcoholic’s behalf, con-
stantly reacting, worrying, pleasing, covering up, smoothing over,
or bailing him or her out of trouble, we have often taken upon our
shoulders responsibilities that don’t rightfully belong to us. The re-
sult is that we lose the sense of where we leave off and the alcoholic
begins. We have become so enmeshed with another person’s life
and problems that we have lost the knowledge that we are separate
individuals. When asked about ourselves, we often respond by talk-
ing about the alcoholic. We perceive ourselves to be so connected
that, if something happens to the alcoholic, it seems only right, only
natural, for us to respond.
Many of us even confuse this absence of personal boundaries
with love and caring
. For example, from the moment the alcoholic
goes out the door, we sit, immobilized, unable to do anything but
think obsessively about him or her. We lose the ability to distinguish
between the alcoholic and ourselves until the alcoholic’s past, cur-
rent, and potential actions become our sole focus. This is not love;
it’s obsession. When we cease to live our own lives because we are
so preoccupied with the lives of others, our behavior is motivated
by fear. Not only is it harmful to a relationship to hover anxiously
or suspiciously over a loved one night and day, it is also extremely
unhealthy.
Likewise, when we cancel our own plans and stay home because
we fear that the alcoholic will drink if left alone, we may protest that
we act out of loving self-sacrifice for the sake of the alcoholic. More
likely, it is an effort to feel that we have some power over the drink-
ing. The choice to abandon our own plans for such a purpose is an
act of fear, not an act of love. Cancelling plans and staying home to
avoid the consequences of “defying” the alcoholic is another form of
self-abandonment and has nothing to do with love.
Genuine, healthy love isn’t self-destructive. It doesn’t diminish
us or strip us of our identities, nor does it in any way diminish those
we love. Love is nourishing; it allows each of us to be more fully
ourselves. The enmeshment that characterizes an alcoholic relation-
ship does just the opposite.

DE TA C H M E N T
Detachment is one of the most valuable techniques Al-Anon of-
fers those of us who seek to reclaim ourselves. Simply put, detach-
ment means to separate ourselves emotionally and spiritually from
other people.
If someone we love had the flu and cancelled plans with us, most
of us would understand. We wouldn’t take it personally or blame the
person for being inconsiderate or weak. Instead, in our minds, we
would probably separate the person from the illness, knowing that
it was the illness, rather than our loved one, that caused the change
of plans. This is detachment. And we can use it to see alcoholism
in the same compassionate yet impersonal way. When alcoholism
causes a change in plans, or sends harsh words or other unaccept-
able behavior in our direction, we needn’t take it any more person-
ally than we would take the flu symptoms.
It is the disease rather
than the individual that is responsible. By seeing the person as
separate from the disease, by detaching, we can stop being hurt by
groundless insults or angered by outrageous lies. If we can learn to
step back from alcoholism’s symptoms and effects just as we would
from the sneezing of a person with a cold, we will no longer have to
take those effects to heart.

Learning to detach often begins by learning to take a moment
before reacting to alcoholic behavior. In that moment we can ask
ourselves, “Is this behavior coming from the person or the dis-
ease?” Although at first the answer may not be clear to us, in time
it becomes easier to discern whether alcoholism or our friend or
relative has prompted the disturbing behavior. This distinction
makes us better able to emotionally distance ourselves from the
behavior. We can remember that although alcoholics often surround
themselves with crisis, chaos, fear, and pain, we need not play a
part in the turmoil. Blaming others for the consequences of their
own choices and acting out verbally or physically are some of the
smokescreens that alcoholics use to conceal the real source of the
trouble—alcoholism. Everyone’s attention goes to the harsh word,
the broken glass, or the bounced check rather than to the disease.

It becomes automatic to defend against the insult, weep or rage
at the thrown glass, scramble to cover the bounced check. But by
naming the disease, we see through the alcoholic’s smokescreen
and therefore needn’t be distracted by it at all. Instead of taking
the behavior personally, in time we can learn to say to ourselves,
“That’s just alcoholism,” and let it go.
Simply knowing that alcoholism is the source of the unaccept-
able behavior is not sufficient, however. We may have to take action
to help us achieve greater emotional distance. We might change
the subject, leave the room or even the house, or involve ourselves
in some physically demanding activity. We may need the support
or perspective that only a sponsor or fellow Al-Anon member can
provide. An Al-Anon call or meeting could be just what we need to
help us separate ourselves from the symptoms and effects of the dis-
ease without separating ourselves from the human being.
At first, we might not detach very gracefully. Many of us have
done so with resentment, bitter silence, or loud and angry conde-
scension. It takes time and practice to master detachment. Begin-
ning the process is important, even if we do it badly at first and must
later make amends. But it is even more important to remember that
establishing personal boundaries is not the same as building walls.
Our goal is to heal ourselves and our relationships with other human
beings, not to coldly distance ourselves, especially from the people
who matter most to us. In fact, detachment is far more compassion-
ate and respectful than the unfeeling distancing or the compulsive
involvement many of us have practiced in the past, for when we de-
tach with love, we accept others exactly as they are.
Detachment with love allows us to hate the disease of alcoholism,
yet step back from that disease in order to find love for the alco-
holic. For some of us, this love was apparent all along. For others,
love may be the last emotion we would associate with the alcoholic.
Those of us who grew up in an abusive alcoholic environment may
be hard pressed to summon any love for the alcoholics we have
known.

FO R G I V E N E S S
Resentment will do nothing except tear us apart inside. No one
ever found serenity through hatred. No one ever truly recovered from
the effects of alcoholism by harboring anger or fear, or by holding on
to grudges. Hostility keeps us tied to the abuses of the past. Even if
the alcoholic is long gone from our lives or has refrained from drink-
ing for many years, we, too, need to learn to detach. We need to step
back from the memories of alcoholic behavior that continue to haunt
us. We begin to detach when we identify the disease of alcoholism
as the cause of the behavior and recognize that our ongoing struggle
with unpleasant memories is an effect of that disease. We, too, must
find within us compassion for the alcoholic who suffered from this
terrible illness.

Each of us is worthy of love, and each of us is doubly blessed
when we are able to dig down past our grievances and resentments,
no matter how justified we may feel in harboring them, and find
within ourselves the recognition of that part of the other person that
is and always will be lovable. How better could we learn that we
ourselves are eternally and irrevocably lovable than by recognizing
that same quality in everyone around us?

Yet some of us balk at the idea of adopting such an attitude to-
ward people who, in the past, may have caused us great physical,
emotional, financial, or spiritual harm. If we find their behavior to-
tally reprehensible, why should we bother to look for a place within
ourselves that can relate to them with love? Aren’t some things sim-
ply unforgivable?
To answer these questions, we must ask another: What is the
purpose of our recovery? If we are truly in pursuit of serenity, of
healing, of a sense of inner peace that will help us to deal with and
possibly even enjoy whatever life brings, we must improve the way
we interact with others. This doesn’t mean that we close our eyes
to the unacceptable or tolerate the intolerable. It has no bearing on
what behavior we will accept, nor on whether or not we continue
our present relationships. It simply means that we cultivate the
ability to look beneath the surface. By shifting our focus away from
the objectionable behavior and looking more deeply, we recognize
a part of every human being that remains untouched by disease,
the part of each of us that deserves unconditional love and respect
regardless of the circumstances. It is equally possible to appreci-
ate this quality in those whom we do not know as it is in someone
with whom we hope to spend a lifetime. This is what forgiveness is
all about. We don’t forgive the actions another person has chosen,
because it was never our job to judge the person for those actions
in the first place. Instead, we forgive when we acknowledge our
common humanity with everyone, even the person we feel the most
entitled to condemn
. In this spirit, we can even forgive ourselves,
no matter what we’ve done or how guilty or shame-filled we may
feel. We, too, deserve love.
Forgiveness is no favor. We do it for no one but ourselves. We
simply pay too high a price when we refuse to forgive. Lingering
resentments are like acid eating away at us. Rehearsing and re-
rehearsing old injuries robs us of all that is precious. Shame never
liberated a single spirit. And self-righteousness never softened
a heart. Can we afford to perpetuate such self-destructiveness?
Surely we can make better use of our time and energy. Although
we may despise what others have done, if we keep in mind that
everything we are now trying to do has the goal of healing us, we
are bound to decide that the best thing we can do for ourselves is to
forgive.

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului si intaiului Mucenic Arhidiacon Stefan


Facandu-se, oarecand, intrebare, intre saduchei, farisei si elini, despre Domnul nostru IIsus Hristos, unii zicand ca este prooroc, altii ca este inselator, altii ca este Fiul Lui Dumnezeu, fericitul acesta, intai Mucenic si Arhidiacon Stefan, a stat intr-un loc inalt si bine a vestit si a marturisit tuturor pe Domnul nostru IIsus Hristos. Si a zis: „Barbati frati, pentru ce s-au inmultit rautatile voastre si este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul acela care crede si nu se indoieste de Iisus Hristos, ca El este Cel ce a plecat cerurile si s-a pogorat pentru pacatele noastre, Care S-a nascut din Fecioara cea sfanta si curata, aleasa, mai inainte de intemeierea lumii. Acesta neputintele noastre le-a luat si bolile noastre le-a purtat. Ca pe cei orbi i-a facut sa vada, pe cei leprosi i-a curatit, dracii i-a gonit si pe toti ne-a mantuit”.
Iar ei, auzind aceasta, se certau cu dansul, graind impotriva. Si, hulind pe Domnul cel propovaduit, l-au dus pe Stefan la adunarea sfatului, la arhierei, ca nu puteau sta impotriva intelepciunii duhului care vorbea precum scrie la Faptele Apostolilor.
Si au adus martori mincinosi, care au zis: „Noi l-am auzit pe acesta graind cuvinte de hula impotriva Templului si a Legii si, ca Iisus Nazariteanul va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise”. Si pe cand il invinuiau, cei din sobor au vazut fata lui Stefan stralucind, ca o fata de inger.
Si, umplandu-se de ravna, Stefan a adus impotriva lor cuvant de mustrare, precum odinioara Ilie, zicand catre dansii: „Oameni tari in cerbicie si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea va impotriviti Duhului Sfant; cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi”.
Iar ei, auzindu-l si neputand suferi, s-au pormit cu nespusa manie si scrasneau cu dintii asupra lui. Dar, cautand la cer, Stefan a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta slavei si a zis: „iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte, 7,56)
Si, astupandu-si urechile, necredinciosii s-au aruncat asupra lui, l-au scos afara din cetate, si-l ucideau cu pietre, pe cand el se ruga pentru dansii, zicand: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta.” Si, acestea zicand, a adormit.
Sangele Mucenicilor este intotdeauna o samanta care aduce roade. La uciderea lui Stefan, era un tanar care pazea hainele ucigasilor Mucenicului. Se numea Saul si el se invoise la uciderea ce se facea. Dar iata, rugaciunea si sangele lui Stefan au biruit in taina si acest Saul, dupa ce s-a intalnit cu Domnul, pe drumul Damascului, s-a facut Sfantul si marele nostru Apostol Pavel. Sangele Mucenicilor totdeauna lucreaza biruintele Domnului.

(din Proloage, vol I)

Ai grija la manipulare!


5 comportamente ale oamenilor manipulatori
de Brett Brumenthal- „Sheer balance”

Multora dintre noi ne place sa credem ce e mai bine despre oameni. Ne place sa gandim ca atunci cand ni se adreseaza o fac intr-un mod direct si ca sunt corecti si cinstiti in intentiile lor. De-asemenea ne place sa credem ca ne vor cere ceea ce vor, si nu vor apela la cele mai incredibile tactici pentru a obtine ceea ce isi doresc. Din nefericire, se intampla sa dam si peste oameni care vor face orice va fi necesar pentru a primi ceea ce vor…incluzand manipularea. Sa fii manipulat nu te face sa te simti prea bine, dar partea cea mai proasta e ca de cele mai multe ori nu ne dam seama de ceea ce se intampla. Uite cateva moduri de a-ti da seama daca cineva incearca sa te manipuleze:

Lingusirea.: pentru a obtine ceea ce vor, manipulatorii adesea vor incerca sa te faca sa te simti bine pentru ca apoi sa te roage sa faci ceva pentru ei. Aceasta persoana mai intai te complimenteaza sau iti lauda o anumita prestatie a ta. Facandu-te sa te simti bine, in mintea lor, presupune ca iti va fi greu sa ii refuzi…doar n-ai vrea sa ii dezamagesti ori sa le dai vreun motiv de a crede ca nu ai merita complimentul.
Ce poti face: intoarce-le complimentele inainte de a spune „nu”.

Vina: Aceasta nu apartine numai catolicilor sau mamelor evreice; tacticile vinei reprezinta de secole o metoda de manipulare de succes. Cea mai trista parte a strategiei este ca victimile acestei tactici cedeaza cererilor manipulatorilor pentru ca simt ca asa TREBUIE nu ca asa AR VREA. In relatiile personale acest lucru instaleaza o co-dependenta care este extrem de nesanatoasa.
Ce poti sa faci: Intreaba-l pe manipulator daca ar vrea ca tu sa faci ceva pentru ca asa trebuie sau pentru ca asa vrei. Daca raspunde ca ar vrea ca tu sa vrei acel lucru, spune-i ca nu vrei, si ca incearca sa te forteze sa faci ceva care nu-ti place.

Spargerea recordului: Probabil ca cea mai evidenta metoda este spargerea recordului (depasirea limitei). Daca o persoana intreaba un anumit lucru de multe ori, intrece limita intreband repetat acelasi lucru in diferite moduri (intr-o maniera vicleana), in cele din urma victima va ceda pana la urma si va da ceea ce vrea agresorului. Vai!
Ce poti sa faci: intreaba-l pe manipulator ce parte a cuvantului „nu” nu intelege. Spune-i ca intrebandu-te/spunandu-ti acelasi lucru mereu si mereu nu va schimba nimic si ca deja depaseste niste limite ale bunului-simt.

Memoria selectiva: Asta ma enerveaza cel mai mult. Juri ca ai avut o conversatie si ati stabilit ceva si toata lumea a fost de-acord cu un anumit lucru, si intr-o zi, manipulatorul iti pretinde ca el isi aminteste conversatia intr-un mod total diferit, sau deloc.
Ce poti sa faci: Inregistreaza-ti conversatiile…serios! Ok, poate nu chiar asta. Dar macar vezi sa ai un martor pe care sa te poti baza care sa te sustina in caz ca manipulatorul recurge la acest tertip. Adu-le aminte despre faptul exact pe care il schimba dupa convenientele lui.

Comportament nerusinat: Daca o persoana nu obtine ceea ce a vrut, cum a vrut, te va face sa te simti pe tine ca cel rau (the bad guy), ca si cum tu ai fi gresit.
Ce poti sa faci: Fii ferm si spune-i ca tacticile lui de a te prosti sunt inacceptabile si chiar nerusinate.

Fii pe faza la tacticile astea, stai cu picioarele pe pamant ca sa te asiguri ca nu devii o victima a manipularii. Ai vazut si alte comportamente manipulatorii?

(preluat de aici)
traducerea: eu

ce voiam eu…si ce-am primit


Voiam lapte
Și am primit biberonul,
Îmi doream aproape părinții
Și am căpătat o jucărioară,
Voiam să le vorbesc
Și mi-au dat un televizor,
Doream să învăț
Și mi-au cumpărat caiete,
Voiam să gândesc
Și am primit cunoștințe,
Doream o perspectivă globală asupra lucrurilor
Și am dobândit câte o biată idee,
Voiam să fiu liber
Și m-au învățat disciplina,
Îmi doream iubire
Și mi-au făcut morală,
Voiam o profesie
Și am dobândit un loc de muncă,
Doream fericire
Și am primit bani,
Voiam libertate
Și am căpătat o mașină,
Doream să aflu sensul lucrurilor
Și am intrat pe făgașul carierei,
Voiam speranță
Și mi s-a dat doar milă,
Voiam să trăiesc…

BRUNO FERRERO

melodia preferata a tatei


Ce serbam noi de fapt la Nasterea Domnului


Intru aceasta zi, invatatura la Inainte-praznuirea nasterii Lui Hristos.
Sa aveti instiintare, fratilor, ca intru aceasta zi este postul inaintepraznuirii Nasterii Lui Hristos, intru care cu dragoste si cu curatie sa va adunati, intru al saselea ceas (ora 12 din zi), la rugaciune; mania calcand, de spurcaciunile trupesti curatindu-va si toate necuvioasele lucruri lepadandu-le, ca vrednici sa fim, cu buze curate si cu inima fara prihana, sa ne impartasim cu trupul Domnului, intru care pentru noi S-a imbracat Domnul si a saracit de buna voie.
Ca ne-a vazut pe noi afundati in rautatea pacatului, robiti de diavolul, prin lucruri urate de Dumnezeu, si n-a rabdat sa ne mai vada cazuti in atatea nenorociri. si, plecand cerurile S-a pogorat pe pamant si, fara de prihana si fara de amestecare, a luat trup de om, in pantecele Preacuratei Fecioare Maria salasluindu-se. Si Cuvantul Lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, S-a facut, cu trupul, om, adica Dumnezeu si Om, indoit cu firea. Ca a vrut sa innoiasca neamul omenesc si sa-l duca la locul cel dintai, dintru care a cazut, cand a ascultat pe vrajmasul care, amagind pe stramosul nostru Adam, omul cel dintai, l-a surpat si in viata muritoare l-a mutat. Deci, pentru aceasta, s-a facut aratarea Lui Dumnezeu, pogorandu-se la noi fiul Lui Dumnezeu.
Bucurie ca aceasta nu s-a mai facut de cand este lumea, ca Fiul Lui Dumnezeu a venit, nu ca in vremea veche, prin prooroci si prin pilde, ci prin nasterea cea din Fecioara, S-a aratat noua fata catre fata. Nu este nici un lucru mai fericit si mai mantuitor decat acesta. Este minunea cea mai inalta, decat toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu, de la inceputul lumii. Drept aceea, ingerii propovaduiesc taina si steaua vesteste pamantului pe Imparatul ceresc. Iata, pastorii alearga sa vada pe pruncul care li s-a propovaduit. Magii, cu daruri imparatesti, I se inchina, iar ingerii lauda pe Dumnezeu, Care se slaveste de cei de Sus; si pe pamant se vesteste pacea. Ca, iata marturiseste si Apostolul: „Aceasta este pacea noastra care a impreunat pe ingeri cu oamenii, amadoua cetele le-a facut una, facand pace prin cruce, omorand vrajmasia si impacandu-ne cu Dumnezeu. In El viata s-a aratat si fiii lui Dumnezeu ne-am facut”. (Efes. 2, 14, 16).
Deci, ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua? Sa ne veselim, mai intai, ca si pe noi ne-a invrednicit Dumnezeu sa-i dam un raspuns pentru toate cate ni le-a dat. Iar raspunsul nostru este viata noastra crestineasca de fii ai lui Dumnezeu si frati intr-olalta, viata noastra cea cu stradanie, pe care am iubit-o si fagaduinta am dat pentru ea la Sfantul Botez, viata noastra care este adevarata slujire a lui Dumnezeu si a semenilor nostri.
Deci, de poftim sa umblam si noi pe urmele Domnului si ale Sfintilor Lui, sa nu ne ingrijim numai de mantuirea noastra, ci de toti oamenii din lume. Nu suntem noi frati cu toti oamenii? Nu suntem ziditit dintr-un pamant? Nu ne-am botezat dintr-o sfanta scaldatoare toti? Sa ne ostenim si sa ne rugam dar, pentru toti fratii nostri din lume, intristandu-ne de pacatosi, de eretici, chiar si de limbile pagane, care se afla in intunericul necredintei; cu un cuvant, pentru toti oamenii, precum porunceste Apostolul Pavel. Folosul nostru va fi cu atat mai mare. Ne vom implini o sfanta datorie, vom dobandi curatirea si iertarea pacatelor noastre si vom castiga viata cea vesnica a Imparatiei Ceresti, intru Hristos Iisus, Domnul nostru.

meditatii Al-Anon


Atunci cand ne straduim din plin pentru perfectiune, in mod inevitabil ne ranim pe noi insine. Pe de-o parte ajungem sa facem din tantar armasar. Pe de alta parte, devenim frustrati si plini de disperare atunci cand nu putem sa atingem scopurile imposibile pe care ni le-am stabilit. Intr-un final, ne scade capacitatea de a face fata vietii si realitatii asa cum este ea. Pot eu invata sa rezist putin, aici si acolo? Pot eu sa imi linistesc eu mintea fata doar de ceea ce este posibil de realizat?
Rugaciunea de azi
Fie ca eu sa vad ca a ma lupta sa realizez ceva imposibil imi ofera de fapt o scuza permanenta pentru faptul ca nu realizez acele lucruri. Este de-asemenea un semn al faptului ca am pierdut contactul cu realitatea, care ar presupune sa stiu ce pot sa fac si apoi sa fac acel lucru. Cu ajutorul grupului si al Puterii mele Superioare, fie ca eu sa invat sa-mi stabilesc „scopuri rezonabile”. Pentru mine poate sa fie un lucru ridicol de marunt, dupa ce ani la rand am fost obisnuit cu „lucruri marete”. Dar, impartindu-mi proiectele in cateva mai mici, fie ca eu sa descopar ca de fapt pot sa realizez scopuri mari.

Unii oameni se ingrijoreaza asa de mult de faptul ca nu au de ce sa isi faca griji. Noii-veniti in Program uneori simt ceva de genul „Asta e prea frumos ca sa dureze”. Multi dintre noi au o gramada de lucruri reale pentru care sa isi faca griji – chestiuni vechi, cum ar fi bani, sanatate, moarte sau taxe, de exemplu. Programul insa ne spune ca antidotul pentru ingrijorare si frica este increderea – increderea nu in noi insine, ci in Puterea noastra Superioara. Voi continua eu sa cred ca Dumnezeu poate si imi va inlatura calamitatile pentru care imi petrec noptile si zilele in spaima? Daca calamitatea totusi loveste, cred eu oare ca Dumnezeu ma va ajuta sa trec de ea?
Rugaciunea de azi
Fie ca eu sa realizez ca obiceiul de a-mi face griji – ingrijorare fara proportii, deseori fiind temeri nerecunoscute – necesita mai mult decat timp pentru a-l invinge. Asemeni multor oameni dependenti, am trait atata timp cu ingrijorare,a ca a devenit compania mea constanta. Fie ca Puterea mea Superioara sa ma invete ca a fi bun prieten cu ingrijorarea este o irosire a energiei mele si imi mananca orice minut constructiv.
Ce sa-mi amintesc azi
Da la o parte obiceiul ingrijorarii.

« Older entries