10 februarie: Sfantul Haralambie, aparator de foamete si ciuma



In cantarea Acatistului, ne rugam Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie, zicand: „O, intru tot laudate Sfinte Haralambie, primeste de la noi aceste cantari, ce cu umilinta le aducem inaintea ta, si ne izbaveste pe noi din toate nevoile si necazurile, ca un bun si de oameni iubitor. Caci, desi suntem nevrednici milostivirii tale, pentru pacatele noastre cele multe si grele, pe care le savarsim in tot timpul vietii noastre si in tot ceasul, insa, cunoscand bunatatea ta cea mare, pe care o ai aratat asupra celor ce te cinstesc pe tine si asupra celor ce se pocaiesc cu credinta, intru numele Domnului, nazuim cu fierbinti lacrimi a marturisi inaintea ta ca am gresit. De aceea, ne rugam tie, ca sa fii mijlocitorul nostru catre preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea pacatelor noastre, pentru mantuirea noastra de toate bolile si de toate primejdiile si pentru intarirea noastra in credinta cea adevarata, ca sa nu mai gresim. Asa, stralucite sfinte, rugamu-te pe tine ca sa ne aperi pe noi de toate rautatile, dupa fagaduinta ta, caci toti te cinstim si praznuim numele tau, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!”

preluat de aici

Anunțuri

Sfantul Mucenic Trifon, ocrotitorul recoltelor si al livezilor


Cu ale carui rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi!

30 ianuarie: Sfintii 3 Ierarhi



Sfantul Grigorie era de statura mijlocie, batran catre sfarsitul vietii sale, cu par alb, plesuv… Un ochi era bolnav, a fost lovit de cineva, anume cand vorbea in Constantinopol despre Sfanta Treime… Arienii aruncau cu pietre in el, ca intr-un netrebnic iar el nu s-a aparat, mergea si vorbea in cinstea Sfintei Treimi. L-au lovit si a suferit acest ochi. Insa era un om cu ochi duhovnicesti care au vazut clar Sfanta Treime si a scris niste lucruri cu mintea lui agera care au ramas doctrinarii, au ramas niste stalpi, niste faclii de luminare pentru toate veacurile crestine. O minte extrem de agera si in acelasi timp o fire blajina, o fire duioasa, o fire foarte sensibila. Sfantul Grigorie era si un mare poet. A scris peste unsprezece mii de versuri. Viata lui toata e scrisa in versuri si anumite minuni [sunt] povestite de el in aceste versuri. O fire de poet, de filozof si de adanc teolog.

Sfantul Vasile cel Mare, intre altele, pune bazele vietii calugaresti de obste; el insusi, ca si Sfantul Grigorie au fost niste mari calugari in acelasi timp. Insa cum traiesc…

Sfantul loan Gura de Aur, cu statura mijlocie -spune in Viata lui – avea capul marisor, era putin chel, cu parul negru, ochii stralucitori, patrunzatori si avea indeosebi o mare energie in a spune adevarul pe fata. A mustrat pe Eudoxia cea vicleana si trufasa, imparateasa Bizantului care l-a si aruncat de doua ori in exil; datorita ei Sfantul loan a murit mai devreme decat trebuia, aruncat intr-un exil departe de patria lui si de tronul sau patriarhal. Insa Sfantul loan avea o fire totusi blanda cu cei saraci, cu cei necajiti, cu cei bolnavi, cu cei care aveau nevoie de ajutor, dadea tot ca sa fie ajutati cu adevarat. Era foarte bogat, ca si Grigorie si ca Vasile cel Mare [care] au dat tot. Sfantul loan si-a vandut averea sa si a impartit-o la saraci toata. A facut case de milostenie, case de ingrijire a bolnavilor, a saracilor, a bolnavilor irecuperabili din Constantinopol, incat era un om cu adevarat daruit altora. In predicile lui pe care le-ati mai auzit, gasea toate mijloacele oratoriei lui extraordinare ca sa-i convinga pe pacatosi sa se intoarca la calea cea buna, placuta lui Dumnezeu. El mustra, insa mustra cu foarte multa blandete, foarte multa bunatate, incat de la el plecau oamenii convinsi ca trebuie sa asculte de cuvantul lui, ca e cuvantul lui Dumnezeu. Spre deosebire de ceilalti, sfantul loan Gura de Aur ne covarseste cu graiul lui, cu puterea lui de evocare, de orarorie. Din ceea ce spun biografii lui de atunci si de mai tarziu, sfantul loan a ramas neintrecut ca orator al Bisericii. Un mare orator in vremea aceea, Libanius, care i-a fost profesor de oratorie in vremea lui, insa de la el, de la Libanius incoace, sfantul loan a ramas cel mai mare orator al lumii, crestine in special.
Se distinge Sfantul loan Gura de Aur printr-o mare putere de a evoca, in care se vede toata grija lui pentru sufletele care il ascultau si care doreau sa afle pe Dumnezeu (…)” (Parintele Sofian Boghiu)

Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi, ca unul care, ca nimeni altul, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indrumator la aspra pocainta. Si intelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele. (preluat din Proloage)

7 ianuarie: Soborul Sfantului Ioan Botezatorul


Ioan Botezatorul model al smereniei


In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El”, marturiseste: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.” Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.
citeste mai mult aici

Dialog intre Sfantul Gherman si cativa domni


-Domnilor, ce socotiti ca merita a iubi si ce va doriti cel mai mult ca sa fiti fericiti?
Cineva a spus ca doreste bogatii, un al doilea – slava, al treilea- o sotie frumoasa, al patrulea – sa comande o nava buna. Ceilalti de fata au dat raspunsuri asemanatoare.
-Nu este oare adevarat, spuse parintele Gherman, ca toate dorintele voastre pot fi rezumate in aceasta fraza scurta: fiecare dintre voi doreste ceea ce crede el ca merita sa fie iubit? Toti au fost de acord. ‘Daca este asa’, continua el, ‘ce poate fi mai bun, mai inalt, mai nobil si mai vrednic de a iubi decat pe Domnul Iisus Hristos, Ziditorul cerului si al pamantului, Plasmuitorul tuturor fiintelor, Cel ce poarta grija a toate, cel ce iubeste toate, Cel ce este intruparea dragostei? Nu ar trebui, mai presus de orice, sa Il iubim pe Dumnezeu, sa Il cautam si sa Il dorim?‘
Ofiterii au ramas cam incurcati si au raspuns ca ceea ce le zisese era adevarat, vadit lucru. Atunci el i-a intrebat daca Il iubesc pe Dumnezeu.
-Bineinteles ca Il iubim pe Dumnezeu. Cum ar putea cineva sa nu-L iubeasca?‘-
Auzind cuvintele acestea, batranul si-a plecat capul si a zis:
-Eu, un biet pacatos, de patruzeci de ani caut sa Il iubesc pe Dumnezeu si nu pot spune ca Il iubesc precum ar trebui. Sa Il iubesti pe Dumnezeu inseamna sa te gandesti la El pururea, sa Ii slujesti zi si noapte, si sa faci voia Sa. Domnilor, Il iubiti pe Dumnezeu intr-acest chip, va rugati Lui adesea, faceti intotdeauna voia Sa?
Rusinati, ei si-au recunoscut neputinta.
-Atunci, ingaduiti-mi, prieteni, sa va rog cu staruinta ca din ziua aceasta, din ceasul acesta, din clipa aceasta sa Il iubiti pe Dumnezeu mai presus de toate. Ofiterii s-au minunat de vorbele sale, pe care si le-au amintit multa vreme.

preluat de aici

Sfantul Spiridon, sfantul calator si protectorul olarilor


Sfantul Spiridon – aparator al credintei in Sfanta Treime si patron al olarilor

Sfantul Spiridon era atat de convingator atunci cand vorbea despre Sfanta Treime, incat multi pagani s-au convertit la crestinism. Potrivit traditiei, ca sa-i descopere unui filosof unitatea si diversitatea din Sfanta Treime, face semnul Sfintei Cruci, invocand numele Sfantei Treimi, in timp ce in mana stanga tinea o caramida. Dupa ce a facut semnul Sfintei Cruci, focul s-a ridicat din caramida, apa a cazut pe pamant, iar pamantul din ea a ramas in mana lui. Astfel, prin cele trei elemente distincte: pamant, foc si apa, a descoperit diversitatea, iar prin totul unitar – caramida, a descoperit unitatea. Plecand de la aceasta minune, Sfantul Spiridon este considerat si patronul olarilor.

Spiridon al Trimitundei – sfantul calator

In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de „sfantul calator”. Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit.

Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: „Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada”.

citeste mai mult despre Sfantul Spiridon

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Andrei, Ocrotitorul romanilor



„Bucură-te, Cruce sfinţită cu trupul lui Hristos şi cu mădularele Lui ca nişte mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai înfricoşată oamenilor, iar acum eşti iubită şi cu dorire primită. Căci cunosc credincioşii cîtă bucurie ai în tine şi ce fel de răsplătire li se pregăteşte pentru tine. Eu cu îndrăzneală şi cu bucurie vin către tine; deci tu cu veselie primeşte-mă pe mine, că sînt ucenic al Aceluia Care a fost spînzurat pe tine. Primeşte-mă, că totdeauna te-am dorit şi am poftit a te îmbrăţişa. O, preabună Cruce, care ţi-ai cîştigat frumuseţea şi bunacuviinţă din mădularele Domnului meu. Ceea ce eşti de mult dorită şi cu osîrdie iubită, pe care neîncetat te-am căutat şi abia acum te-am aflat gătită după dorirea inimii mele. Deci ia-mă pe mine dintre popor, şi mă dă Învăţătorului meu, ca prin tine să mă primească Cel ce prin tine m-a răscumpărat pe mine”.

citeste toata viata Sfantului aici

Sfantul Apostol Toma: ocrotitorul „intarziatilor”


Multe persoane isi spun ca ar crede in existenta lui Hristos, daca ar avea parte de ceea ce a avut Toma: privilegiul de a-L vedea pe Hristos in fata dupa invierea Sa. Dar asa cum am mai afirmat, Toma nu este un necredincios in sensul ca el neaga Invierea Domnului, in vreme ce persoanele care doresc sa aiba parte de intalniri spectaculoase, sunt impietrite. Ele nu doar ca refuza sa primeasca adevarul, dar nici nu depun efort ca sa-l afle.

Ne place sa credem ca Toma a fost un necredincios si sa facem din el modelul necredintei noastre. Cat de dulci ne sunt cuvintele: daca apostolul care stat atata vreme langa El nu a crezut si a avut nevoie de semne, cum oare voi reusi eu sa cred? Si multi raman in necredinta, spunand ca de-ar avea parte de minuni, ar crede. Minuni sunt zilnic, numai ca noi ne asemanam israelitilor care desi faceau drumul din robia Egiptului spre Tara Sfanta si erau hraniti in chip minunat in fiecare zi, au ajuns sa se inchine la idoli.

citeste aici tot articolul

Cuvant al Sfantului Siluan Atonitul-despre iubire



„(…)Inţelegeţi! E atât de simplu. Sunt vrednici de milă oa­menii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se împotri­vesc Lui. Inima mea suferă pentru ei şi lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi şi raiul şi chinurile sunt limpezi: le cunoaştem prin Duhul Sfânt. Aceasta a spus-o şi Domnul: „Impărăţia lui Dumnezeu e înăuntrul vostru” [Lc. 17, 22]! Aşa că încă de aici începe viaţa veşnică; şi chinurile veş­nice încep şi ele tot încă de aici.

Pentru mândrie se pierde harul şi, împreună cu el şi iu­birea de Dumnezeu şi îndrăzneala în rugăciune; şi atunci sufletul e chinuit de gândurile cele rele şi nu înţelege că trebuie să se smerească şi trebuie să iubească pe vrăjmaşi, fiindcă altfel nu poate să placă lui Dumnezeu.

(…) Când Domnul mergea spre Ierusalim şi samarinenii n-au vrut să-L primească, Ioan Teologul şi Iacob erau gata să facă să se pogoare foc din cer şi să-i nimicească pentru aceasta; dar Domnul le-a spus cu milă: „N-am venit să pierd, ci să mântui”. Aşa şi noi trebuie să avem un singur gând: ca toţi să se mântuiască. Sufletul să aibă milă de vrăjmaşi şi să se roage pentru ei, pentru că au rătăcit de la adevăr şi merg în iad. Aceasta e iubirea faţă de vrăjmaşi. Atunci când Iuda se gândea să vândă pe Dom­nul, Domnul i-a răspuns cu milă. Tot aşa şi noi trebuie să fim cu milă faţă de cei ce se rătăcesc şi se pierd, şi atunci ne vom mântui prin milostivirea lui Dumnezeu.

“Sunt oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmani­lor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.

Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?”

Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hristos, care are grija de toţi”.

*

“Am fost ispitit: când sufletul meu a pierdut smerenia, atunci m-am făcut arţăgos, dar sufletul meu şi-a adus aminte de smerenia lui Hristos şi a însetat după ea; şi am început să mă rog lui Dumnezeu să mă ierte, şi să cureţe duhul meu de mândrie şi să-mi dea pacea. Şi când sufletul meu a urât păcatul, Duhul Sfânt m-a învăţat rugăciunea neîncetată şi iubirea. Şi am cunoscut cât de mult iubeşte Domnul norodul Său, şi îndeosebi pe cei morţi, şi în fieca­re seară vărsăm lacrimi pentru ei. Mi-e milă că oamenii se lipsesc pe ei înşişi de un Domn atât de milostiv. Într-o zi am spus duhovnicului:

– Mi-e milă de oamenii care se chinuie în iad şi în fie­care noapte plâng pentru ei şi sufletul meu se chinuie atât, încât îi este milă chiar şi de demoni.

Şi duhovnicul mi-a spus că această rugăciune e de la harul lui Dumnezeu.

Un nevoitor [ascet] m-a întrebat: „Plângi pentru păca­tele tale?” I-am spus: „Puţin, dar plâng mult pentru cei morţi”. Atunci mi-a zis: „Plânge pentru tine însuţi, de cei­lalţi se va milostivi Domnul. Aşa spunea egumenul Makari”. L-am ascultat şi am început să fac cum mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru cei morţi, dar atunci au încetat şi lacrimile pentru mine însumi.

Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor [ascet] care avea darul lacrimilor. îi plăcea să se gândească la pătimi­rile Domnului, cum Domnul, împăratul slavei, a suferit atât de mult pentru noi, şi în fiecare zi vărsa multe lacrimi. L-am întrebat pe acel nevoitor:

– Să mă rog pentru cei morţi? El a suspinat şi a zis:

– Dacă mi-ar fi cu putinţă i-aş scoate pe toţi din iad şi numai atunci sufletul meu şi-ar găsi pacea şi s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mişcare cu braţele ca şi cum ar aduna snopi pe câmp, şi lacrimi picurau din ochii lui.

După aceea nu m-am mai oprit din rugăciunile pentru morţi; lacrimile s-au întors şi suspinam mult rugându-mă pentru ei”.

(din: Ce inseamna sa-i iubim pe vrajmasii Bisericii si cum o putem face?)

preluat de aici

Astazi, 27 august: Cuvant din Pateric de la avva Pimen


Un frate a venit la avva Pimen si i-a zis lui: seman tarana mea si fac dintr-insa milostenie. I-a zis lui batranul: bine faci! Si s-a dus cu osardie si a sporit milostenia. Si a auzit avva Anuv cuvantul si i-a zis lui avva Pimen: nu te temi de Dumnezeu, asa graind fratelui? Si a tacut batranul. Dupa doua zile a trimis avva Pimen la fratele si i-a zis lui, auzind si avva Anuv: ce mi-ai zis alaltaieri, ca mintea mea era aiurea? Si i-a zis lui fratele: am zis ca seman tarina mea si fac dintr-insa milostenie. Si i-a zis avva Pimen: am gandit ca pentru fratele tau cel mirean ai grait; iar daca tu esti cel ce faci lucrul acesta, nu este lucru calugaresc. Iar el auuzind, s-a mahnit zicand: alt lucru nu stiu decat acesta si nu pot ca sa nu seman tarina mea. Deci, dupa ce s-a dus, i-a facut lui metanie avva Anuv, zicand: iarta-ma! Si a zis avva Pimen: si eu de la inceput stiam ca nu e lucru calugaresc, dar dupa socoteala lui am grait si m-am straduit spre sporirea dragostei, iar acum s-a dus mahnit si tot la fel face.

A zis avva Pimen: de va gresi omul si va tagadui, zicand n-am gresit, nu-l mustra. Iar de nu, ii tai osardia; iar de vei zie lui: nu te mahni, frate, ci te pazeste de-acum inainte, ii ridici sufletul spre pocainta.

A zis iarasi: ca este om, care se pare ca tace, dar inima lui osandeste pe altii. Unul ca acesta totdeauna graieste. Si este altul care de dimineata pana seara graieste si tacere tine, adica fara de folos nimic nu graieste.

« Older entries