Catedrala si Sfintele Moaste ale Apostolului Andrei din Patros, Grecia


Sfantul Apostol Andrei- ocrotitorul romanilor


Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume – Apostolul Lupilor – deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei – ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : „Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 – 22).

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: „Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia”. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in „Viata Sfantului Apostol Andrei”, afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei „a predicat in Pont, Tracia si Scitia”. Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei – Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul Romaniei”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

preluat de aici

„Cantecul Potirului” de Nichifor Crainic


Pr Staniloaie spune despre aceasta poezie ca trebuie stiuta de tot romanul.

Când holda de seceri tãiatã fu gata
Bunicul si tata
Lãsara o chitã de spice ‘n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele’n soare sclipeau mãtãsos
Sã-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când pâinea-n cuptor semãna cu arama,
Bunica si mama
Scotând-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parcã moaste cinstite si lucii
Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,
Pãrea cã e fata lui Domnu Cristos.

Si iatã potirul la gurã te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfã pe Cruce,
Hrãneste-mã carne de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu’n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu pâinea de-apururi a neamului meu.

Din curpenul vitei ce’nfãsurã crama,
Bunica si mama
Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
-Copile, grãirã, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamã vãrsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos!

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de cãlcâie jucând nestemate,
Ce lasa ca rana siroaie’nspumate,
-Copile, grãirã, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si iatã potirul la gurã te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfã pe Cruce,
Adapã-mã, sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu’n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri mãnoase,
Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-Te’n vie si vezi-Te’n grâne
Si sângerã’n struguri si frânge-Te’n pâne.
Ca bobul în spice si mustu’n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, viata de-apururi a neamului meu.

(Inchisoarea Aiud)

Film realizat de Ieromonahul Savatie Bastovoi- „Religia numita comunism”


Parintele Savatie Bastovoi- despre puterea tamaduitoare a iubirii (5)


„Sa stiti ca, daca cineva nu poate ierta pe aproapele sau, daca il judeca, e numai pentru ca nu a cunosvut inca iertarea Dumnezeiasca, dragostea Dumnezeiasca asupra sa. De ce? Pentru ca nu crede ca o poate primi, nu are credinta. Credinta e inceputul a toate. Prin credinta se deschid cerurile, se iarta pacatele si putem ajunge in fata lui Dumnezeu, azi, acum, asa cum a ajuns talharul. Prin credinta.
Credinta este un dar, dar este si o nevointa. Daca ar fi fost credinta doar un dar, Hristos nu si-ar fi mustrat ucenicii cu diverse ocazii, numindu-i putin-credinciosi: „Putin-credinciosilor, de ce v-ati indoit?” Si-atunci cand s-a intamplat furtuna pe mare, si- atunci cand n-au reusit sa tamaduiasca indracitul, ii cearta pentru ca sunt putin-credinciosi. I-a certat si dupa Inviere, ca n-au crezut pe femeile mironosite cand le-au vestit ca Hristos a inviat. „Putin-credinciosilor!” Prin aceste mustrari, Hristos ne arata ca darul credintei pe care l-am primit poate fi inmultit si trebuie inmultit! Sa credem lui Hristos cuvintele pe care le-a zis!
Sfantul Siluan Athonitul povesteste o intamplare despre un schimonah din Sfantul Munte care, pe patul de moarte, s-a spovedit staretului, si astepta sa moara. dar tot nu-si gasea el linistea, pentru ca a zis ca „trebuie sa vina Parintele Macarie sa-l spovedeasca pe el…”, ca atunci o sa aiba el dezlegare de sfarsit, ca simte el ca nu i s-au iertat lui cu totul pacatele si „sa vina Parintele Macarie sa ma spovedeasca pe mine!” Si parintii s-au dus si l-au chemat pe Parintele Macarie si l-a mai spovedit o data, dac-asa a vrut el. S-a linistit si a murit cu pace. Si zice Sfantul Siluan: „Oare de prima data nu i se iertasera pacatele, de la spovedania staretului?” Zice: „Da, i se iertasera, dar pentru ca el nu credea ca i s-au iertat, ramaneau asupra lui.” Daca a vrut el sa-l mai spovedeasca o data Parintele Macarie, iaca l-a mai spovedit, si daca el a crezut, a pierdut usurare. Si spune Sfantul Siluan: „Este foarte important sa credem in Tainele Bisericii, sa avem aceasta putere a credintei, ca primim, intr-adevar, iertarea, binecuvantarea, mila si dragostea lui Dumnezeu.”
Parintele Porfirie, intr-una din cartile pe care i le-am citit, revenea obsedant spunand ca: „Intotdeauna imi era bine si usor: chiar daca greseam, ma duceam la parintele ma spovedeam si ieseam de acolo zburand, pentru ca aveam eu acest dar de a crede ca in spovedanie mi se iarta pacatele.” De cateva ori revine obsedant numind „dar dumnezeiesc” credinta ca pacatele ni se iarta prin spovedanie. La fel si Sfantul Siluan povesteste despre un oarecare mujic din Rusia care savarsise omor, si-l vede la joc in sat! Juca…! Si-l intreaba: „Cum indraznesti tu sa joci, daca ai savarsit ucidere?” La care el spune: „Da, m-am spovedit, am luat canon, mi-am facut canonul si acum daca Dumnezeu pe mine m-a iertat…!?”
Aceasta nu este impietrirea sufleteasca in care traiesc multi oameni, ci este un dar dumenzeiesc, de a crede ca Dumnezeu chiar ne-a iertat. Daca tu nu mai revii la pacat, arati ca ai primit iertarea Lui Dumnezeu. Care este semnul iertarii? Ne spune Sfantul Isaac Sirul: „Sa uram pacatul!” Deci atunci cand simtim cu toata fiinta noastra, cu toata inima noastra ca uram pacatul pe care mai inainte il iubeam. Ceea ce nu pana demult ne aducea placere si care ne scotea din randuiala, dintr-o data, ne trezeste repulsie, groaza, uraciune si ne temem sa ne mai gandim la pacatul pe care l-am facut, pentru ca am inteles in toata fiinta noastra ca el sta intre noi si Dumnezeu. Deci acesta este semn ca ai primit iertare de la Dumnezeu.
Asta nu inseamna ca nu te poti intoarce oricand la acel pacat. Nu trebuie sa ne culcam pe urechea asta si sa spunem: iata, Dumnezeu mi-a iertat pacatul! Dumnezeu stie sa ierte, dar tu adu pocainta pana la sfarsitul vietii tale. In schimb, iata ca Dumnezeu ridica de la tine aceasta sfasiere pentru un pacat anume, din cauza caruia tu nu poti vedea frumusetea vietii duhovnicesti, frumusetea lui Dumnezeu, dragostea Lui. Nu-L poti contempla, pentru ca, spunesi Sfantul Nicolae Cabasila: „Doar cel care este multumit, care se simte implinit, poate sa nu invidieze pe cineva, poate sa nu-l mai judece.” De ce? Pentru ca el Il are pe Dumnezeu.
Este foarte important sa crestem in aceasta dragoste prin contemplatie si prin indepartarea de judecata, de cartire, de invidie, de manie, de toata rautatea care se indreapta asupra aproapelui, pentru ca cei care lucreaza astfel dobandesc cel mai grabnic iertarea pacatelor. De ce? Pentru ca Insusi Hristos spune: „Precum judecati, asa veti fi judecati! Cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura!” Deci, dupa cum iertati, asa veti fi iertati. Si chiar la rugaciunea „Tatal nostru”, cand a vrut sa ne arate tuturor cum trebuie sa ne rugam, ne-a pus aceasta cerere si conditie: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri!”
Asa ca aceasta este tema conferintei noastre si aceasta este masura si cantarul vietii duhovnicesti. Vrei sa stii ce parere are Dumnezeu despre tine? Uita-te ce parere ai tu despre aproapele tau.Care este aproapele tau? Pai, care ar fi omul de care iti place cel mai putin pe lumea asta? Acela este aproapele tau! Si cand vei birui in tine aceasta neplacere, acest disconfort pe care ti-l aduc gandul la el, prezenta lui, atunci vei cunoaste ca Dumnezeu te-a iertat pe tine, pentru ca El Insusi a spus asa.
Iata cum trebuie sa intelegem cuvintele Sfantului Ioan Scararul si ale altor sfinti, cand spun ca prin dragoste ajungem cel mai repede la despatimire, si ni se iarta cel mai repede pacatele, mai repede decat prin orice nevointa. Si ceea ce altii nu pot dobandi in zeci de ani de asceza- si nu asceza din care ducem noi, ci asceza din aceea despre care citim in Scara Sfantului Ioan, ca erau calugari care nu dormeau in pat de zeci de ani, nu se asezau nici pe scaun, ci se sprijineau doar de perete- un om cu inima iubitoare-spune Sfantul Ioan Scararul- dobandeste intr-un ceas de plans. Asadar, aceasat iubire, o iubire inca nu a celor desavarsiti, ci o iubire a omului care inca se mai lupta cu pacatele sale, pentru ca de vreme ce a cazut in pacat inseamna ca este luptat de patimi si este luptat foarte tare, de vreme ce, intrucat, avand iubire, totusi cade. Inseamna ca este luptat de patimi mai mari decat ale unui om obisnuit. Dar, prin raportare cu dragoste la aproapele nostru- iertand, nejudecand-, capatam si noi degraba usurare sufletelor noastre, tamaduind toata durerea si amaraciunea, stare din care omul poate trece la starea de multumire neincetata pe care o aduce lui Dumnezeu si de doxologie. Pentru ca omul care este chinuit de patimi, de pacate, care este inca ranit cere neincetat mila lui Dumnezeu, iar aceasta este inca o stare de rob. Si doar cel care a simtit asupra sa iertarea si binecuvantarea Lui Dumnezeu- asa cum a simtit-o femeia samarineanca dintr-o data- nu-si mai gaseste locul de bucurie, bucurie duhovniceasca, si proslaveste pe Dumnezeu in inima sa.
Acesta este drumul, este anevoios, este cu schiopatari, nu este drept, pentru ca Insusi Dumnezeu ni l-a lasat asa, ca sa nu ne fie prea usor, pentru ca dragostea cu osteneala si cu jertfa se dobandeste. Dar nu trebuie sa ne fie strain si nu trebuie sa ne para chiar atat de indepartat, cu toate ca, pana la sfarsitul vietii noastre, trebuie sa ne consideram niste oameni straini de dragoste, niste oameni neputinciosi, niste oameni care inca nu au inceput sa traiasca viata crestina, dragostea crestina.
Dumnezeu sa ne ajute, sa ne povatuiasca cu harul Sau, pentru ca doar prin harul Lui Dumnezeu putem pricepe taina intruparii Lui, Taina Sfintei Treimi, taina prin care Dumnezeu, in Duhul Sfant, lucreaza mantuirea noastra si ne face partasi la bucuria vesnica in care vor petrece toti sfintii impreuna cu Dumnezeu, in veci. Amin.”

fragment preluat din cartea sa „A ierta inseamna a iubi”, Ed. Cathisma, 2006
puteti citi celelalte fragmente, tot aici, in aceeasi subcategorie

„Politetea a aparut cand a disparut bunatatea…”


„Corectitudinea e minima norma sociala a oamenilor cazuti. Ca o paralela, un proverb chinez parca spune ca politetea a aparut cand a disparut bunatatea. Asa si cu corectitudinea. Cand nu ai dragoste si ascultare tii sa fii corect. Ca si cum legea Domnului e litera nu duh, ordin impersonal nu intalnire vie, chestionar de rezolvat (…)”

un Parinte

Savatie Bastovoi- despre puterea tamaduitoare a iubirii (4)


„(…) Asa ca si pacatosii pot cunoaste dragostea lui Dumnezeu! Si cu ce ne sminteste Mantuitorul, Evanghelia, este tocmai faptul ca ne prezinta o gramada de pacatosi care L-au primit pe Dumnezeu simplu, cu bucurie, firesc, fara nicio indoiala, spre deosebire de farisei, de carturari. Si Insusi Hristos, cu sfanta Sa gura a spus: „Adevarat va spun ca vamesii si desfranatele vor intra inaintea voastra in Imparatie!”
Asa ca si noi, care suntem pacatosi, putem primi atingerile iubirii Dumnezeiesti. E adevarat, nu le putem avea in toata vremea, pentru ca aceasta este starea celor desavarsiti, dar nici noua nu ne este straina dragostea. Si toata stradania noastra este sa fim cat mai atenti la aceste atingeri, si sa le cautam. Si, daca le-am primit, sa cautam sa nu facem lucrurile, cuvintele si sa nu primim gandurile care indeparteaza de la noi pe Dumnezeu cel Atotiubitor.
Iata cum iubirea este tamaduitoare, cum ne izbaveste cel mai repede de pacate. Iubirea trece peste toate nevointele, peste toate conventiile, si ne atrage Harul Duhului Sfant!
Nu doar Ioan Scararul vorbeste despre aceasta. Vorbesc si alti Parinti. Parintele Porfirie zice: „Cea mai simpla cale de despatimire este iubirea!” Sigur ca este o cale foarte grea: de unde s-o luam daca suntem pacatosi?! De la Dumnezeu, incercand sa pazim poruncile Lui de temelie. Cum primim iertare prin iubire mai degraba decat prin nevointa? Ce inseamna aceasta? Sa ne adancim in sufletul nostru, sa cugetam adanc la tainele mantuirii si, asa cum vrem noi sa fim iertati, sa iertam si noi pe aproapele nostru.
Tot Hristos ne pune inainte ce inseamna sa iubim pe aproapele nostru: „Ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor!” Voiti sa va ierte? Iertati si voi! Voiti sa se poarte frumos cu voi? Fiti si voi! Ei, pentru aceasta iertare si dragoste pe care o avem fata de aproapele nostru, Dumnezeu varsa dragostea Sa asupra noastra, cunoastem dragostea lui Dumnezeu si ne usuram de pacate.
Spunea unul din Parinti…,chiar parintele Porfirie spunea: „De ce te straduiesti sa scoti intunericul din camera? Fa o gaurita si las’ sa intre lumina, si intunericul de la sine va disparea! Deschide geamul!” Ei, noi ne intoarcem, ne chinuim cu pacatele noastre, le scormonim, le intoarcem pe toate partile, ne sfasiem…, de parca ar sta in puterea noastra sa ne izbavim de ele! Mult mai simplu, spune Parintele Porfirie, deschide o portita prin care sa intre Lumina Dumnezeiasca si intunericul, si sfasierile tale se vor risipi de la sine! Aceasta portita este gandul bun, luminos, pe care trebuie sa-l avem despre aproapele nostru, despre Dumnezeu.
Noi L-am vazut, L-am cunoscut pe Dumnezeu. Hristos S-a descoperit noua ca un Dumnezeu Care poate ierta pacatele intr-o clipa! Nu inseamna nimic pentru Dumnezeu sa ierte pacatele. Pai, tuturor pacatosilor le raspundea: ” Mergi, iertate sunt pacatele tale! Mergi in pace si nu mai pacatui!” Tuturor le-a raspuns asa. Niciodata- nici vamesului, nici talharului, nici femeii desfranate, nimanui- nu L-am auzit ca a raspuns: „Mergi si vei veni la Mine saptamana viitoare, si atunci o sa mai sram de vorba, sa vedem ce-ai inteles tu din ce ti-am spus Eu.” Nu! Ci tuturor care veneau la El cu credinta le spunea: „Iertate sunt pacatele tale! Mergi in pace si nu mai pacatui!”
Mai ales prin intamplarea cu talharul ne cutremuram noi de iubirea lui Dumnezeu. Acesta este Hristos asa cum ni-l vesteste Evanghelia. N-avem alt Hristos, n-avem alt Dumnezeu! Tocmai de aceea a gandi cu dragoste la Dumnezeu este cea mai mare nevointa! Este primul lucru pe care il cere Dumnezeu de la noi! Care este intaia porunca? Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot cugetul tau, din toata puterea ta, din toata taria, din tot sufletul. „Pai, cum sa Te iuebesc, Doamne, daca sunt pacatos?! Cum imi pui chiar ca inceput si temelie aceasta cerere? Tu nu stii ca dragostea sta, in Scara Sfantului Ioan Scararul, la urma de tot?” „Da, stiu. Dar tu iubeste-Ma, n-am spus ca Ioan Scararul, ci iubeste-Ma din tot sufletul tau, din sufletul tau asa cum este el. Eu nu iti cer sa ma iubesti ca Arhanghelii Mihail si Gavriil, nu-ti cer sa ma iubesti ca Preasfanta si Preacurata Mea Maica, nu-ti cer sa ma iubesti acum ca un sfant, ci doar atat: sa Ma iubesti din toata vartutea cugetului tau si a sufletului tau, asa cum este el, caci celelalte stiu Eu sa le adaug, sa le inmultesc, si, daca vei pastra acest cuget pururea intins spre mine, din neputinta ta Eu pot sa-l cresc si sa-l desavarsesc pana la dragostea pe care o vedem la sfinti!”
Asa ca datori suntem sa cugetam la iubirea Dumnezeiasca, chiar daca suntem pacatosi, pentru ca doar din aceasta iubire ii putem ierta pe ceilalti.”

fragment preluat din cartea „A ierta inseamna a iubi”

La Sfanta Manastire Bistrita din judetul Valcea- moastele Sfantului Grigorie Decapolitul


(…) La anul 1497, Banul Barbu Craoivescu, care a rezidit din temelie manastirea Bistrita, din judetul Valcea, a adus cu multa cheltuiala, moastele Sfantului Grigorie Decapolitul si le-a asezat la aceasta manastire, unde se afla si astazi fiind facatoare de minuni, atat pentru bolile trupesti cat si pentru cele sufletesti ale celor ce vin la dansele cu credinta. Racla de argint in care se odihnesc ele astazi este daruita in 1656 de Constantin Voievod.

Lavra Poceaiev- o alta „lume”. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului


Cuvinte de invatatura ale Cuviosilor Parinti catre monahi si mireni despre pravile


Imi scrii ca au fost trei privegheri la rand si in acele zile ti-ai facut si pravila de chilie si ai obosit foarte mult. Este un lucru firesc. Insa raposatii nostri stareti, in zilele cu priveghere, datorita greutatii slujbei, renuntau la pravila de chilie. Poti face si tu la fel. (Cuviosul Iosif)

Parintii nostri cei purtatori de Dumnezeu au oranduit si pravila de chilie, impotriva puterii si posibilitatii si vointei fiecaruia si aveau: unii mai multa, altii mai putina, altii si mai putina, dupa masura puterilor lor si dupa chibzuiala indrumatorilor lor. (Cuviosul Macarie)

Referitor la pravila de chilie. Ai o oarecare neregularitate – ti-ai luat o pravila foarte mare, dar ai ajuns sa faci numai rugaciunile de seara. Dupa parerea mea, ar fi mai bine sa faci asa: rugaciunile de seara sa ramana pravila ta neintrerupta. Iar daca in alta zi imprejurarile iti permit, ai putea sa mai adaugi ceva la ele, ori un acatist, ori altceva.(Cuviosul Iosif)

Daca ai timp pentru pravila de chilie, foloseste-l pe masura, tinand cont si de lectura. Dar, cand o alta indeletnicire nu iti ingaduie sa te ocupi prea mult cu acestea, lasa-le si implineste-ti ascultarea linistit. Osteneste-te dupa puteri, nu mai presus de ele, ca nu cumva din pricina lipsei masurii sa te intristezi. In cuvinte sa fii precaut si sa-i previi si pe frati. Daca ai parte de mangaieri, cu blagoslovenia staretului, foloseste-le spre slava lui Dumnezeu. Impotrivirile si lipsurile rabda-le pentru dumnezeu. (Cuviosul Moise)

Rugaciunile sau pravila, cand le savarsesti, multumeste lui Dumnezeu, iar cand nu le savarsesti, mustra-te pe tine insati. (Cuviosul Anatolie)

O anumita pravila nu poate fi de folos pentru toti, deoarece schimnicii nu sunt la fel si au putere trupeasca diferita si nu au acelasi mod de gandire si indrumarea lor duhovniceasca difera. Fiecare dintre ei trebuie sa tina cont de puterile sale trupesti si sufletesti si dupa masura lor sa tinda catre lucrarea duhovniceasca, exterioara si launtrica, tinand minte totdeauna ca cele exterioare si vazute sunt numai ca frunzele, iar cele launtrice sunt ca roadele si ca virtutile trupesti sunt numai uneltele celor sufletesti. (Cuviosul Macarie)

Nu te intrista pentru faptul ca nu iti implinesti acum posturile si acatistele din timpul noptii, ci ia seama la folosul pe care l-ai dobandit din ele; folosul lor se vede atunci cand ni se inmoaie firea, cand se nimicesc mandria si iubirea de sine si ducem lupta cu celelalte patimi, cand, vazandu-ne neputinta noastra, ne insusim smerenia. Dar tu te mangaiai numai prin faptul ca posteai si te rugai si te intareai prin lauda de sine si lauda oamenilor. (Cuviosul Macarie)

Pravila trebuie s-o implinim la vremea ei, iar daca dintr-un anume motiv nu o implinim, trebuie sa facem pocainta si sa dobandim smerenie, iar daca nici in ziua urmatoare nu o implinim, inseamna ca nu vrem sa ne recunoastem neputinta si sa ne smerim, ci sa fim netrebnici inaintea lui Dumnezeu si credem ca prin aceasta ne vom linisti. (Cuviosul Macarie)

In vremurile desarte, pe care le traiti acum, daca se intampla sa nu va impliniti pravila, nu va tulburati, ci inlocuiti-o cu smerenia. (Cuviosul Macarie)

Sa va straduiti sa va impliniti pravila, citind Psaltirea cu voce tare, canoanele randuite si rugaciunile cu metanierul si toate acestea sa le faceti cu cea mai mare smerenie si mustrare de sine, nu ca ceva bun facand, ci cele cuvenite implinind, iar mintea sa o inaltati la cer nicidecum nu va sfatuiesc; asa cum si personal v-am spus si nu o data v-am scris, asa si acum va repet: aceasta este adevarata inselare. (Cuviosul Macarie)

Citirea pravilei: trebuie sa citesti cu smerenie si cu frica de Dumnezeu, nu pentru ca oamenii sa te laude, ci sa ia aminte la cele citite si, daca vreodata esti atras si primesti lauda, indata sa te mustri pe tine. (Cuviosul Macarie)

Pravila de chilie trebuie implinita, dar cu chibzuiala, adica nu dupa bunul plac, ci dupa sfatul parintelui duhovnic, dar nu trebuie sa ne punem nadejdea numai in pravila, ci mai mult sa ne lasam in toate condusi de smerenie. (Cuviosul Macarie)

Domnul nu cere pravile, cu atat mai putin de la cei bolnavi si slabi dar smerenia este necesara totdeauna, ea implineste si lipsa pravilei. Smerenia consta in a te socoti mai rau decat toti, a nu osandi pe nimeni a nu carti si celelalte. (Cuviosul Macarie)

Te impovarezi cu munca, asa incat renunti si la pravila si la lectura: tu singura esti vinovata pentru acest lucru; chiar daca muncesti in casa lui Dumnezeu, totusi trebuie sa faci aceasta cu chibzuiala si cu masura, doar nu muncesti la norma, (Cuviosul Macarie)

Ma intrebati despre pravila facuta cu metanierul: cand cineva se asaza s-o faca si o termina, ar putea s-o inceapa din nou? Aceasta este de prisos; sa termine ceea ce a inceput. De ce sa ne apucam de mai mult? Daca nu ati terminat putinul, pe care l-ati inceput, asezati-va sa-l terminati si fiti linistit, iar daca veti incepe din nou, va aparea cartirea; mai bine nu o impliniti – va veti tulbura. (Cuviosul Macarie)

Poate ca pravila aceasta vi se pare mica, dar eu cred ca Domnul va primi vointa dumneavoastra daca o veti implini cu chibzuiala: nu cantitatea implinind-o, ci calitatea urmarind-o, respingand ingamfarea, care se strecoara de la vrajmasul, si prin toate mijloacele urmarind sa va vedeti netrebnicia si nimicnicia in implinirea poruncilor lui Hristos, care se vindeca numai prin pocainta si smerenie. (Cuviosul Macarie)

Sa nu luati asupra dumneavoastra nici un fel de fagaduinta si canon fara incuviintarea parintelui duhovnic, cu sfatul caruia o singura metanie va poate aduce mai mult folos decat mii de metanii facute dupa capul vostru, ceea ce sa credeti fara indoiala, caci eu nu va mint! (Cuviosul Antonie)

Referitor la pravila, pe care ti-am dat-o, iti spun s-o implinesti cum iti este mai usor, numai sa te straduiesti sa nu treci peste ea, ca jriintea sa-ti fie ocupata cu rugaciunea si cu Dumnezeu. (Cuviosul Anatolie)

Ma intrebi daca inainte de sarbatori renuntam la pravila cu metanier si la Psaltire si ne sculam la ora 12 noaptea. Cand este priveghere, renuntam la toate acestea; este de ajuns slujba bisericeasca. (Cuviosul Anatolie)

Ma intrebi cum trebuie sa-ti implinesti pravila in Saptamana Sfanta. La noi dimineata nu se citeste nimic, iar seara se citesc Ceasul Pastilor, rugaciunea „Stapane, Iubitorule de oameni” si atat. (Cuviosul Ilarion)

Daca vi se intampla sa treceti peste pravila dintr-o oarecare pricina binecuvantata, faceti acest lucru cu smerenia duhului si cu pocainta, dar fiti totodata si atent, ca nu cumva sa faceti acest lucru din lene. (Cuviosul Lev)

Daca va savarsiti pravila acasa, mai mult decat cele randuite nu mai savarsiti nimic, iar cand va permit puterile, adaugati numai in Postul Mare doua catisme din Psaltire pe zi. Insa, daca in prima si ultima saptamana veti merge la biserica, puteti renunta la toata pravila, in afara de Apostol si Evanghelie. Cu privire la metanii, va spun: pentru ca in prima si ultima saptamana se fac in biserica metanii la Ceasuri, faceti si voi cele randuite (…), si anume: „Doamne si Stapanul vietii mele…” si celelalte; in rest, nimic. (Cuviosul Lev)

Sa-i fie cunoscut iubirii voastre ca pravila a fost randuita de Sfintii Parinti pentru monahi si ceilalti care doresc sa duca in lume o viata placuta lui Dumnezeu, linistita si fara tulburari, numai ca sa nu cada in trandavie, lucru despre care scrie Cuviosul Isaac Sirul in Cuvantul al 11-lea: „Nu pentru psalmi ne va osandi in ziua aceea Dumnezeu, nici pentru trandavia fata de rugaciune, ci mai mult pentru ca, prin parasirea acestora, am lasat intrare libera diavolului…” Voi, o preaiubitilor, sa nu va mirati ca va sunt ingaduite lenea si slabanogirea, ci multumiti-I Domnului ca nu v-a ingaduit sa fiti condusi de samavolnicie si sa va ingamfati, ci v-a ingaduit acestea numai pentru ca sa va cunoasteti neputinta si nimicnicia si sa nu cugetati cum nu se cuvine, ci, dupa porunca apostolica, sa va purtati smerit. (…) Totusi, cand timpul liber va permite si va ganditi sa impliniti o pravilioara, eu socotesc ca acest lucru este de folos si ziditor de suflet. Savarsiti-l pentru sfanta ascultare, iar cand, datorita anumitor imprejurari, treceti peste el, marturisiti-1 la spovedanie. Si la fel trebuie sa procedati si cu infranarea, pe cat este cu putinta, sa va straduiti impotriva lenii si a somnului si sa privegheati, chemand ajutorul lui Dumnezeu si rugaciunile Sfintilor Parinti si ale staretilor purtatori de duh si, mai mult, cand sunteti biruiti de ceva, prin pocainta si mustrare de sine sa va indreptati si dupa sfatul apostolului cu rabdare sa purcedeti la nevointa care va este randuita. (Cuviosul Lev)

Un calugar i-a spus duhovnicului ca ii este greu sa faca metanii pana la pamant in timpul cincisutimii. Duhovnicul i-a raspuns: „Daca nu te poti apleca pana la pamant, fa inchinaciuni mici si, daca nici inchinaciuni mici nu poti face, fa rugaciunea lui Iisus cu gura. Sfantul prooroc David a spus: Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea (Psalm 33, 1). Pentru neputinta, pentru boala se ingaduie acest lucru. (Cuviosul Ambrozie)

Cand nu poti merge la biserica, trebuie sa citesti acasa: in locul Utreniei, rugaciunile de dimineata, cei 12 psalmi alesi si Ceasul 1, iar in locul Liturghiei, Ceasurile al 3-lea si al 6-lea. (Cuviosul Ambrozie)

Sa citesti rugaciunile de dimineata si in acest timp sa nu faci nimic. Si sa mergi la fiecare slujba. Altfel, degeaba mananci. Antonie cel Mare a vazut un inger care i-a aratat (cum trebuie sa vietuiasca monahul): cand sa se roage si cand sa lucreze. Doamne, miluieste – sa zici. (Cuviosul Ambrozie)

Daca seara nu poti termina cincisutimea, mai bine roaga-te dimineata. Daca nu-ti poti face metaniile, dar vrei sa te rogi mai mult, scoala-te noaptea. (Cuviosul Ambrozie)

Cand iti faci pravila de chilie, lasa perdeaua in jos. Iar cand te uiti pe fereastra, adu-ti aminte ca trebuie sa faci pocainta. La Sfantul Ioan Scararul scrie: daca voiesti sa faci ceva necuvenit, adu-ti aminte ca trebuie sa-i spui acel lucru staretului, si te vei opri. (Cuviosul Ambrozie)

Nu trebuie sa zici vizitatorilor: „Ma duc sa-mi fac pravila”, ci spune: „Ma duc la treburile mele”. Sau spune-le: „Haideti sa citim Acatistul icoanei Maicii Domnului din Kazan”. (Cuviosul Ambrozie)

Intrebare: „Ce este mai bine, sa savarsim pravila obisnuita sau sa facem rugaciunea lui Iisus?” Raspuns: „Este bine sa facem si una si alta, deoarece cu pravila au trait si nu au renuntat la ea marii sfinti, precum Antonie cel Mare si Cuviosul Zosima, care a vazut-o pe Maria Egipteanca”. (Cuviosul Ambrozie)

Cand cineva savarseste pravila de chilie si in timpul ei simte o stare deosebita a duhului inclinata catre rugaciunea lui Iisus sau catre invatarea unei cugetari din Scriptura, atunci poate lasa pentru un timp pravila de chilie si se poate indeletnici cu una sau alta din cele spuse. Asa ne invata Parintii cu experienta. (Cuviosul Ambrozie)

Pravila cu metanierul trebuie sa stea inaintea tuturor, in afara de biserica. Mai bine sa renunti la altceva, dar pravila cu metanierul, chiar daca este singura pe care o faci, sa te straduiesti, in afara sarbatorilor, sa o savarsesti in fiecare zi si sa rostesti cat mai des rugaciunea lui Iisus – aceasta este mai necesara decat toate. (Cuviosul Ambrozie)

Dupa ce iti termini pravila de rugaciune, te poti ruga pentru orice lucru fata de care iti vine ravna. (Cuviosul Ambrozie)

Cand iti vine dorinta de a te ruga in timpul pravilei cu rugaciune deosebita si cu metanii, nu trebuie sa impiedici o asemenea stare. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, p. 98)

Mai intai de toate, sa nu renunti la pravila bisericeasca, apoi sa savarsesti pravila de chilie, iar apoi sa te rogi potrivit cu ravna ce o ai. (Cuviosul Ambrozie)

In Filocalie este aratata randuiala preainteleptilor asceti, care savarseau in fiecare zi o mica pravila de chilie, iar in restul timpului savarseau ziua si noaptea rugaciunea lui Iisus. Insa tu nu poti trece dintr-odata la aceasta. Cel putin, nu te tulbura cand iti este greu sa-ti savarsesti toata pravila si, mai ales, nu te obliga sa citesti unul si acelasi lucru cand vrajmasul iti aduce uitarea, iar uneori ti se intampla aceasta din pricina oboselii si neputintei, asa cum explica Grigorie Sinaitul, ca in timpul savarsirii unei pravile lungi gandurile zboara si hoinaresc intruna. Mai bine si mai de folos este sa te mustri pe tine pentru neatentie si sa te smeresti. Se spune ca nu din lucruri se va indreptati tot trupul, ci numai prin credinta in Iisus. (Cuviosul Ambrozie)

Imi ceri sa-ti dau dezlegare sa renunti pentru totdeauna la cele patru catisme din Psaltire, pe care erai obligata sa le citesti. Dumnezeu sa te blagosloveasca sa renunti. Domnul nu cere de la nimeni nevointe peste puteri. Ai inceput sa te plangi de slabiciunea capului si esti si egumena, obligata sa ai grija de purtarea surorilor si de treburile exterioare si de trebuintele manastirii; cum vei putea, asadar, sa savarsesti o pravila mare? Parintii si pustnicii din vechime se multumeau cu citirea celor 12 psalmi dimineata si seara, iar restul timpului il intrebuintau la rucodelie, citirea cartilor duhovnicesti si rugaciunea lui Iisus. (Cuviosul Ambrozie)

La rucodelie nu trebuie sa renunti, ci trebuie numai sa te indeletnicesti cu ea la vremea cuvenita, fara sa renunti la pravila cu metanierul si la celelalte rugaciuni, de la care vrajmasul te sustrage, pentru ca tot ce este cu binecuvantare aduce un folos substantial monahului: de aceea iti este greu si incomod sa implinesti acest lucru, de parca toti si totul te impiedica. Pricinile si greutatile acestor stari sunt viclesugul si puterea de atractie a vrajmasului, deoarece tot ce este cu binecuvantare nu ii place. Tu insa, stiind aceasta, sileste-te sa implinesti cele randuite cu binecuvantare si totodata nu renunta nici la rugaciunea lui Iisus. (Cuviosul Ambrozie)

Imi scrii despre starea ta de boala, ca esti istovita in ultimul grad si, in acelasi timp, masa de obste nu te poate multumi, prin urmare, cartesti des. Si, in pofida acestei istoviri, ti-ai luat asupra ta nevointa de a merge la toate slujbele bisericesti si, in afara de aceasta, in fiecare zi citesti in chilie un acatist, cate un capitol din Evanghelie si Psaltire, in urma carora nu mai ai timp sa te odihnesti si nici ravna pentru ascultare. In starea ta de boala poti sa nu mergi deloc la slujbele bisericesti in zilele de lucru, pentru ca si cei sanatosi pot ramane numai la cei sase psalmi daca au ascultare. La pravila de chilie pe care ti-ai luat-o, te sfatuiesc sa renunti de tot si sa folosesti timpul acesta pentru odihna; atunci si la ascultare vei avea mai multa ravna si duhul iti va fi mai linistit. Nu uita ca ascultarea este mai presus de post si de rugaciune, iar de la cartire straduieste-te sa te infranezi cat poti. (Cuviosul Ambrozie)

Te tot ingrijesti de amanunte, de savarsirea exacta a pravilei, ingrijeste-te mai mult de calitatea rugaciunii si de pacea sufleteasca, iar in rest bolnavii trebuie mai mult sa se smereasca. (Cuviosul Ambrozie)

Pravila dubla iti este ingaduit sa savarsesti numai in cazul in care, dupa ce ai facut tot, iti mai raman timp si putere, dar in cazul neputintei este de ajuns sa o savarsesti o data. (Cuviosul Ambrozie)

In general, observ la tine ca tot ramifici calea bunei credinte. Calea aceasta este simpla, iar la tine tot iese ca ar fi complicata si te tot ingrijesti de amanunte si de pravile. Ti-am mai spus si ti-am mai scris si iarasi iti repet ca, dupa cuvintele Sfantului Ioan Damaschin, cei slabi si bolnavi, cu privire la ostenelile si nevointele exterioare, trebuie sa se osteneasca atat cat pot, tinand cont de neputinta lor si de puterile lor, iar principala pravila pentru ei consta in multumire si smerenie, adica bolile si neputintele trimise lor sa le indure nu numai fara cartire, dar sa-I si multumeasca lui Dumnezeu pentru toate, iar pentru neglijentele lor sa se smereasca inaintea Domnului si a oamenilor. (Cuviosul Ambrozie)

Calugarul nu poate intra in alta manastire cu randuiala lui, nici nu intra cineva in vreo manastire cu randuiala lui. Principalul pentru tine este sa asculti, dupa Dumnezeu, cu intelepciune, de conducerea manastirii si sa te supui randuielilor de obste, iar in chilie sa faci intru simplitate ce poti si Domnul va primi si mica pravilioara savarsita cu smerenie. Importanta nu sta in ce pravile savarsim, ci cum le savarsim. Tot esti nedumerit si suferi ca, poate, nu faci asa. Sfantul Ioan Scararul spune ca a te indoi si a ramane mult timp in nedumerire fata de ceva este semnul sufletului mandru si iubitor de slava. Imi scrii ca si asupra celor sanatosi vin lenea si neputinta. Dar cel sanatos se poate sili pe cand cel bolnav, daca se sileste peste puteri, are tulburare dupa tulburare, dupa cuvintele Sfantului Isaac Sirul. Daca cel bolnav isi alege diferite pravile, inseamna ca niciodata nu voieste sa iasa din starea de tulburare. Imi pui intrebari destul de des, dar cuvintele mele nu le asculti si tot dupa capul tau faci. De cate ori ti-am spus si ti-am scris ca celui neputincios si slab, precum spune Sfantul Ioan Damaschin, cele mai necesare ii sunt smerenia si multumirea. (Cuviosul Ambrozie)

Iti trimit o listuta cu randuiala canoanelor, asa cum se citesc la noi in schit. Daca auzi in biserica ceva din cele randuite, in chilie nu mai este nevoie sa citesti, iar ceea ce nu se citeste in biserica, poti citi la tine in chilie daca ai timp si putere. Iar daca nu izbutesti sa citesti ceva, din neputinta sau din alte motive, nu te tulbura, ci pune in loc smerita mustrare de sine. Dar, mai intai de toate, trebuie sa-ti aduci aminte totdeauna cuvintele Cuviosului Macarie Egipteanul: „Daca cineva se sileste la rugaciune, chiar daca nu va primi darul de la Dumnezeu si nu se va sili spre smerita intelepciune, spre dragoste, spre blandete si spre celelalte virtuti in aceeasi masura, uneori va veni la el harul lui Dumnezeu datorita rugaciunii si staruintei lui; pentru ca Dumnezeu este bun si milostiv si, celor ce ii cer, le da cele cerute. Dar omul, nefiind pregatit si deprins cu virtutile enumerate mai sus, fie va pierde mila lui Dumnezeu, fie o va primi si apoi va cadea, fie nu va izbandi din pricina infumurarii; pentru ca nu este intru totul devotat poruncilor lui Dumnezeu”. (Cuviosul Ambrozie)

Desi esti bolnava, ti-ai luat o pravila mare. Dar in rugaciune masura este la loc de cinste, dupa cum spune Grigorie Sinaitul. Mai scrii ca rugaciunile cincisutimii le faci fara metanii cu mintea; este mai potrivit ca in pravila de chilie sa le faci cu gura, numai ca neputinta trupeasca te impiedica. (Cuviosul Ambrozie)

Mi-ai scris ca, atunci cand esti bolnava, iti este greu sa faci metanii pana la pamant si ma intrebi ce sa faci. Si despre asta nu o data ti-am vorbit si ti-am scris ca este rau sa silesti trupul neputincios peste puterile lui si ca din aceasta pricina ai parte numai de tulburare. Daca nu poti face metanii pana la pamant, fa inchinaciuni mici, fie stand in picioare, fie sezand, fie macar stand culcata fa rugaciunea, iar in locul metaniilor, fa macar semnul crucii, la primele 30 de rugaciuni ale fiecarei sute, in cadrul pravilei cu metanier (cincisutimii). (Cuviosul Ambrozie)

Imi scrii ca din pricina lenii si a oboselii nu iti implinesti uneori pravila de rugaciune si adormi asa. Trebuie sa deosebim lenea de oboseala. Daca ai obosit si ai adormit asa din pricina neputintei, sa te mustri pe tine mai mult inaintea lui Dumnezeu si sa te caiesti si sa te smeresti. Dar, daca nu ai obosit, ci pur si simplu nu vrei sa te rogi, aceasta este lene si trebuie sa te silesti la rugaciune, chiar daca ea ar fi imprastiata. A ne ruga cu silinta tine de vointa noastra, iar a ne ruga cu induiosare tine de Dumnezeu. Noi, insa, trebuie sa ne rugam asa cum putem, iar pentru silinta, Dumnezeu ne va da si induiosarea la vremea ei, cand va binevoi El. (Cuviosul Iosif)

Mai bine sa nu citesti toata pravila de rugaciuni, daca nu ai timp, dar sa citesti cu atentie. Infricosatoare cuvinte sunt spuse in Sfanta Scriptura: Blestemat sa fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebagare de seama (Ier. 48:10). (Cuviosul Nicon)

Nu oricine se poate aseza la rugaciune in timpul zilei. Dar sa se sileasca la rugaciune, macar la cea a mintii, chiar in prezenta oamenilor, oricine poate. Poate incepe si poate termina orice lucru si indeletnicire inaltandu-si mintea catre Dumnezeu. Nu este de folos atitudinea indiferenta fata de rugaciune. „M-am rugat, am citit toate cele randuite si sunt liber. Mi-am indeplinit norma”. O asemenea rugaciune nu da roade bune. Iar o asemenea rugaciune au cei care isi definesc purtarea fata de Dumnezeu numai prin savarsirea pravilei sau mersul la biserica, fara a nazui ca rugaciunea sa umple si sa lumineze toata viata lor, toate lucrurile lor. Starea dorita de rugaciune nu se dobandeste dintr-odata. Este nevoie de ani intregi pentru dobandirea ei, insa trebuie sa ne silim, trebuie sa ne socotim tot timpul datori inaintea lui Dumnezeu, atat in privinta tuturor virtutilor, cat si in privinta rugaciunii. Trebuie sa dobandim constiinta vie a necesitatii rugaciunii si, ca sa nu alungam de la noi starea de rugaciune, trebuie sa ne pazim de tot cuvantul si fapta necuviincioasa, de tot ceea ce distruge pacea sufleteasca, de tot ceea ce este impotriva constiintei, a legii lui Dumnezeu. (Cuviosul Nicon)

Imi scrii ca pe drum, in locul pravilei, intotdeauna rostesti „Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te” de trei sute de ori. Spune-mi, de unde ai capatat obiceiul de a rosti aceasta rugaciune asa cum o rostesti, cine te invata asa si ce sfant a facut asa? Nu trebuie sa faci dupa capul tau, ci trebuie sa lucrezi asa cum au lucrat Sfintii Parinti si cum porunceste Maica noastra, Sfanta Biserica. Numai o asemenea lucrare este dupa lege. Iar noi totdeauna vedem ca Sfintii Parinti savarseau rugaciunea lui Iisus. (Cuviosul Ilarion)

articol preluat de aici

« Older entries