Gand pentru azi


Intalnirea dintre doi oameni ascunde intotdeauna o taina. Graba, superficialitatea, banalizarea, mandria sunt dusmanii acestei taine, sunt cei care ne fac sa fim orbi fata de aceasta taina si sa banalizam intalnirea cu celalalt. Fiecare om are o taina, de aceea si intalnirea dintre oameni este ea insasi tainica si cere respect sfant. Numai avand acest respect, poti sa intri in bucuria pe care nu o mai ia nimeni de la tine.

Daca vrei sa interactionezi cu cineva si sa il pastrezi si pe Hristos in inima, trebuie sa te jertfesti. Orice intalnire, discutie, si mai ales relatie adevarata, reala cere jertfa, mereu jertfa. Altfel, vei fi ranit sau vei rani, orice ai spune si orice ai face. Si noi suntem chemati, fiecare dintre noi, la aceasta jertfa si o putem indura pentru ca Dumnezeu a murit pentru ca noi sa ne putem jertfi la randul nostru pentru omul nou care se naste in noi si pentru celalalt.

Anunțuri

Izvorul Tamaduirii


Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 29 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta. In sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit urmatoare explicatie: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”. Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea „celui potrivnic”, adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, vedenie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga „aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau, satana.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Izvorul Tamaduirii in iconografie

In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.

Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie” (In. 4, 10; In. 7, 38).

Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.

preluat de aici

Pastorala Invierii Domnului- Arhiepiscopul Nicolae al Timisoarei si Banatului


+NICOLAE

Din mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos! „Aceasta este ziua pe care a făcut‑o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“.

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Recunoscătoare mulţumire aducem Atotputernicului Dumnezeu că S‑a milostivit spre noi şi ne‑a ajutat să ajungem din nou la „sărbătoarea sărbătorilor“, la praznicul cel mare al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ori cum obişnuim să‑l numim: Sfintele Paşti.

Însăşi numirea de Paşti înseamnă trecerea de pe pământ la cer, din moarte la viaţă, din robia păcatului la mântuire, din întuneric la lumină. Bucuria noastră cu acest prilej este cu atât mai mare cu cât din învierea Domnului cunoaştem „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun“ (Filipeni 4, 8). Tot de aici înţelegem că firea noastră cea stricată de păcat a fost ridicată şi înnoită prin jertfa şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Nădejdea care izvorăşte din învierea Domnului, din biruinţa vieţii asupra morţii, nădejdea care încălzeşte şi luminează sufletul nostru, care a dat curaj Sfinţilor Apostoli în răspândirea sfintei Sale învăţături, este învierea cea de obşte, cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Acum Hristos a înviat din morţi, fiind pârga învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr‑un om a venit moartea, tot printr‑un om şi învierea morţilor. Şi precum întru Adam toţi mor, aşa şi întru Hristos toţi vor învia“ (I Corinteni 15, 20–22).

Învierea Mântuitorului ne dă tuturor celor ce credem şi mărturisim sfânta Sa învăţătură convingerea că la fel vom învia şi noi când va veni Domnul „cu mărire să judece viii şi morţii“. Moartea pentru bunul creştin este doar o trecere de la viaţa aceasta pământească şi trecătoare la viaţa cea veşnică, aşa încât ea nu mai înfricoşează pe nimeni.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Celui chinuit de o boală grea şi slăbit de suferinţă i se umple sufletul de nădejde când simte că doctoriile ce le ia îi alină durerile. Dar întrucât din iubirea cea mare, pentru făpturile Sale, Dumnezeu a trimis în lume pe Unul Născut Fiul Său să caute şi să mântuiască pe cel pierdut, cu atât mai vârtos suntem datori să iubim pe Dumnezeu, să păzim rânduielile Sale şi să plinim întru toate voia Sa.

Din păcate, nu o dată înclinările spre fapte rele pun stăpânire pe unii dintre noi, iar dorinţa de a înfăptui tot ceea ce este bun este stingherită „de pofta trupului şi de pofta ochilor“ (I Ioan 2, 16). Cei care nu pot înfrânge potrivniciile firii, nu vor putea arăta din faptele lor că iubesc pe Dumnezeu şi deci nu îi dau mărirea ce I se cuvine.

Prin urmare, să alungăm din sufletul nostru „mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea şi cuvântul de ruşine“ (Coloseni 3, 8). Să îndepărtăm poftele rele şi patimile care împiedică şi abat de la calea care duce la Dumnezeu. Să ne îmbrăcăm deci „ca aleşi ai lui Dumnezeu cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare“ (Coloseni 3, 12). Precum primăvara după amorţeala din timpul iernii cheamă la viaţă verdeaţa şi florile care împodobesc câmpiile, pădurile şi livezile, tot aşa şi sufletul nostru la praznicul cel luminos al Învierii Domnului să se împodobească cu fapte bune, plăcute lui Dumnezeu, cu virtuţile credinţei, nădejdii şi dragostei, cu bunătate, smerenie, dreptate, adevăr şi milă spre a dovedi că suntem şi „umblăm ca fii ai luminii“ (Efeseni 5, 8).

Numai cel ce‑şi îndreaptă sufletul cu iubire la suferinţa aproapelui său îmbracă pe cel gol, hrăneşte pe cel flămând, cercetează pe cel bolnav, numai cel care doreşte pacea şi bunăvoirea între oameni, numai acela este adevăratul credincios, care împlineşte voia lui Dumnezeu şi care „umblă în iubire“.

La naşterea Sa îngerii au cântat „pace şi bună voire între oameni“, iar înainte de patimile Sale a lăsat ca testament ucenicilor Săi tot pacea. Aşadar, învăţătura Mântuitorului este învăţătura iubirii şi a păcii, de unde urmează că orice creştin e dator „să fugă de rău, să facă numai binele, să caute pacea şi să o urmeze“ (Psalm 33, 13–15).

Totuşi sunt unii care „iubesc răul mai mult decât binele şi minciuna mai mult decât cuvântul adevărat“ (cf. Psalm 1, 2 şi 5), care sunt cu gândul doar la a‑şi înmulţi avuţiile, a‑şi întări şi întinde stăpânirea asupra semenilor, care pregătesc uneltele necesare distrugerii aşezămintelor omeneşti şi uciderii a milioane de oameni nevinovaţi. Aceştia nu ţin seamă de cuvântul Mântuitorului care zice: „Tot cel ce scoate sabia, de sabie va muri“ (Matei 26, 52).

Acum când a răsărit primăvara, când Hristos a înviat, când întreaga fire îmbracă haina de sărbătoare, de la mic la mare să ne punem în slujba bunei înţelegeri şi a păcii dintre noi (cf. Romani 14, 19). Să ne iubim unii pe alţii, „să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi“, căci numai astfel făcând şi astfel lucrând Dumnezeu va fi cu noi şi vom fi în stare să oprim pornirile noastre spre rău.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Din cele arătate înţelegem că lumina pe care ne‑a adus‑o Hristos reprezintă o călăuză şi un ajutor pentru viaţa de fiecare zi. Tot El ne‑a spus: „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12). Ferice de noi dacă în sufletul nostru se va zămisli credinţa că cele spuse de Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos se vor împlini.

Să ne silim aşadar, la „acest praznic al praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor“, la „Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare“, să arătăm prin faptele noastre că această neasemuită sărbătoare „una a praznicelor împărăteasă şi doamnă“ pentru noi creştinii este o lege morală după care să ne depănăm firul vieţii celei pământeşti şi să rugăm pe Dumnezeu ca totdeauna să împlinim numai fapte bune, plăcute lui Dumnezeu şi semenilor.

Să nu uităm a ruga pe Dumnezeu Cel care „ne‑a trecut din moarte la viaţă“, să‑şi reverse sfânta Sa binecuvântare şi darurile Sale cele bogate peste noi şi familiile noastre, peste întreg poporul şi peste scumpa noastră ţară în care se preamăreşte numele lui Dumnezeu.

De praznicul Sfintelor Paşti, vă urez tuturor din adâncul sufletului sănătate deplină şi viaţă îndelungată, împărtăşindu‑Vă fiecăruia arhiereşti binecuvântări.

Hristos a înviat!

Al vostru către Bunul Dumnezeu totdeauna rugător,
+Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

Dată în reşedinţa mitropolitană din Timişoara în anul mântuirii 2011, cu prilejul Învierii Domnului – Sfintele Paşti

De ce a trebuit sa moara IIsus Hristos pentru noi?


Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloe. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos, moartea nu era inevitabila, deoarece El, fiind strain de pacat, nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti s-au sculat.

preluat de aici

Cina cea de Taina


Reprezentarea iconografica a Cinei celei de Taina a aparut in arta crestina foarte de timpuriu, inca din perioada catacombelor romane. Primele reprezentari erau bazate insa mai mult pe simboluri: painea, pestele, vita de vie, masa, potirul. Mai apoi, dupa secolul al IV-lea, scena a capat valente duhovnicesti si artistice din ce in ce mai profunde.

Cina cea de Taina este pictata, in biserici, in Sfantul Altar, in varianta cunoscuta mai mult ca „Impartasirea Apostolilor”. In aceasta, Apostolii stau la rand, cate sase de fiecare parte a lui Hristos, infatisat in centru, si primesc Sfanta Impartasanie din mana Lui; celor din dreapta le da Trupul Sau, sub forma painii, iar celor din stanga le da Sangele Sau, sub chipul potirului.

Usile Imparatesti, pe unde iese Hristos, in Sfantul Potir, spre a se da credinciosilor, sunt incununate intotdeauna de reprezentarea Cinei celei de Taina. Astfel, prin impartasanie, suntem chemati sa stam la masa cu Dumnezeu. Axionul din Joia Mare, cu dulce cantare, ne cheama, zicand: „Din ospatul Stapanului si din masa cea nemuritoare, veniti, credinciosilor, la loc inalt, cu ganduri inalte, sa ne indulcim.”

Prin urmare, in toate bisericile, cat si in multe dintre casele crestinilor, se intalneste icoana cu Cina cea de Taina. Este insa aceasta reprezentata canonic, adica fidel traditiei bizantine ortodoxe?

Cina cea de Taina – marturia Sfintei Scripturi

„In cea dintai zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus si L-au intrebat: Unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile? Iar El a zis: Mergeti in cetate, la cutare, si spuneti-i: Invatatorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei. Si ucenicii au facut precum le-a poruncit Iisus si au pregatit Pastile.

Iar cand s-a facut seara, a sezut la masa cu cei doisprezece ucenici. Si pe cand mancau, Iisus a zis: Adevarat graiesc voua, ca unul dintre voi Ma va vinde. Si intristandu-se foarte, au inceput sa-I zica fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? Iar El, raspunzand, a zis: Cel care a intins cu Mine mana in blid, acela Ma va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai insa acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Mai bine era de omul acela daca nu se nastea. Si Iuda, cel ce L-a vandut, raspunzand a zis: Nu cumva sunt eu, Invatatorule. Raspuns-a lui: Tu ai zis.

Iar pe cand mancau ei, Iisus, luand paine si binecuvantand, a frant si, dand ucenicilor, a zis: Luati, mancati, acesta este trupul Meu. Si luand paharul si multumind, le-a dai, zicand: Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor. Si va spun voua ca nu voi mai bea de acum din acest rod al vitei pana in ziua aceea cand il voi bea cu voi, nou, intru imparatia Tatalui Meu” (Matei 26, 17-29; cf. Marcu 14,12-25; Luca 22, 7-23, Ioan 13, 1-28).

Din Evangheliile dupa Sfintii Marcu si Luca aflam ca Cina cea de Taina a avut loc intr-o camera de oaspeti mare, undeva sus, intr-un foisor (Marcu 14, 14-15; Luca 22, 11-12).

Cina cea de Taina, in iconografia ortodoxa

Icoana infatiseaza o casa, inlauntrul careia se afla o masa acoperita cu panza. Pe masa, farfurii cu mancare si paini, ulcioare si cani. In mijlocul mesei, o farfurie cu un peste mare, pregatit. Masa cinei este semicirculara, nu dreptunghiulara, ca in reprezentarile apusene ale scenei, cum ar fi cele ale lui Giotto si Leonardo da Vinci.

Masa de la Cina, in forma de semicerc, cu toate persoanele asezate in jurul laturii curbate, cu fata unele catre altele, se intalneste pentru prima data in mozaicurile din Ravenna si intr-una din miniaturile Codexului Rossano, ambele din secolul al VI-lea.

Acest mod de asezare a lui Hristos si a ucenicilor Sai a fost preluat de iconarii bizantini ai secolelor urmatoare si de iconarii greci din perioada dominatiei turcesti si este astazi urmat de pictorii de icoane credinciosi traditiei.

Masa, in forma de semicerc, se poate intalni in frescele catacombelor din secolul al IV-lea, sub inscriptia „Ospatul Ceresc”. Vedem o astfel de reprezentare in catacomba lui Petru Marcellinul, din Roma. Inscriptia „Ospatul Ceresc” se considera a fi fost sugerata de un verset din Evanghelia dupa Luca: „Si vor veni de la Rasarit si de la Apus, si de la Miazanoapte si de la Miazazi si vor sedea la masa, in Imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 13, 29).

Tot in catacombe apar si urmatoarele doua elemente: un peste mare, asezat pe o farfurie, in centrul mesei; gesturile mainilor celor asezati de-a lungul laturii curbate a mesei.

Cu privire la pestele asezat in centrul mesei, stim cu totii ca acesta este simbol al lui Iisus Hristos. Cuvantul IHTIS (peste) este un cuvant compus din initialele cuvintelor, in limba greaca: „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul.”

Latura dreapta a mesei se afla in planul din fata. In jurul laturii semicirculare sunt asezati Hristos si cei doisprezece ucenici ai Sai. Toate persoanele de la Cina cea de Taina sunt infatisate din fata, nici una stand cu spatele, ori din profil. Astfel, toate inlesnesc unirea si comuniunea cu credinciosii. In unele reprezentari, Apostolii, desi stau cu spatele, sunt infatisati cu chipul inspre privitori, in pofida ratiunii fizice. Deci nu ordinea fireasca primeaza, ci rostul lucrurilor.

In mod specific, Hristos este reprezentat la mijlocul laturii semicirculare a mesei si ocupa astfel centrul compozitiei. Pe langa locul central ocupat, Hristos este reprezentat putin mai mare decat ucenicii Sai. Chipul Sau este intristat, iar capul sta usor inclinat spre dreapta.

Hristos binecuvinteaza cu mana dreapta, in timp ce mana stanga se odihneste pe umarul ucenicului Ioan, care sta asezat langa El, in partea stanga. Petru se afla in dreapta Lui. Pentru ca el este batran, iar Ioan este tanar, locul din dreapta, fiind mai de cinste, este rezervat lui Petru. Ceilalti ucenici stau langa Ioan si Petru, cinci la stanga lui Ioan si cinci la dreapta lui Petru.

Reprezentarea lui Ioan stand plecat pe pieptul lui Iisus se bazeaza pe trei versete din Evanghelia dupa Ioan (capitolele 13 si 21). „Iar la masa era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus. Deci Simon Petru i-a facut semn acestuia si i-a zis: Intreaba cine este despre care vorbeste. Si cazand acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?” (Ioan 13, 23-25). „Petru a vazut venind dupa el pe ucenicul (…) care la Cina s-a rezemat de pieptul Lui” (Ioan 21, 20).

Expresia fetei ucenicilor vadeste mirare, tulburare si tristete, urmare a cuvintelor lui Iisus: „Adevarat graiesc voua, ca unui dintre voi Ma va vinde” (Matei 26, 21; Ioan 13, 21).
In partea stanga a lui Iisus iese in evidenta Iuda, care intinde mana ca sa-si inmoaie painea intr-o farfurie asezata departe de el. Acest gest insoteste raspunsul pe care il da Hristos, la intrebarea ucenicilor Sai, cu privire la ucenicul care Il va vinde: „Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela Ma va vinde” (Matei 26, 23; Ioan 13, 26).

In mod caracteristic si asa cum se si cuvine, toti ucenicii sunt infatisati aici fara aureole. Numai Hristos are aureola. In unele icoane ale Cinei celei de Taina si ucenicii sunt reprezentati cu aureola, in afara de Iuda, pentru a-l deosebi, cu toate ca singur gestul lui Iuda este suficient pentru a-l identifica. Totodata, aureola nu trebuie folosita pentru nici unul dintre ucenici in aceasta etapa a vietii lor, inainte de Cincizecime, cand "s-au umplut de Duhul Sfant" (Fapte 2, 4).

O parte dintre pictorii de icoane (ortodocsi modernisti) au preluat ca model reprezentarea apuseana desacralizata a Cinei celei de Taina, facand acesteia doar cateva modificari.

Sursa

Iata, Mirele vine in miezul noptii


Gand pentru azi


Astazi Parintele la predica a spus ca, spre deosebire de medicii pamantesti care trateaza bolile gasind exact elementul opus cauzei declansatoare a bolii, antiviralul, Hristos vindeca folosind un tratament asemanator cu efectul bolii. De exemplu pentru a vindeca saracia duhovniceasca a lui Adam, El, Hristos, s-a facut pe sine sarac, nascandu-se intr-o familie saraca. Suferintei si durerii produse de patimi, Domnul propune suferinta celei pentru Hristos, jugul cel bun si calea cea stramta. Cumva el „incurajeaza” vechea vorba din popor: „Cui pe cui se scoate”. In Saptamana Patimilor sa alegem si noi suferinta cea buna, cea impreuna cu Hristos!

Ce inseamna „ziua a opta a Creatiei”?


In Simbolul Credintei rostim: „Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”, intelegand prin aceasta ca lumea isi va pierde chipul actual si, la timpul hotarat de Dumnezeu se va transforma. Ciclul existential al lumii nu va culmina cu o distrugere a acesteia sau cu o afundare in nefiinta din care a provenit, ci telosul creatiei este de a se arata la sfarsitul veacurilor „in alta forma” , cand Trupul inviat al lui Hristos va capata dimensiuni universale, cosmice, iar intreaga lume se va releva ca un trup tainic al lui Dumnezeu, „ca Dumnezeu sa fie totul in toate”. (I Corinteni XV, 28)

In teologia Sfintilor Parinti, vesnicia creatiei transfigurate alaturi de Hristos Domnul este redata prin expresia „ziua a opta a creatiei”. in opozitie cu saptamana de sapte zile, care masoara timpul finit, ziua a opta „arata modul existentei mai presus de materie si de timp”( Sf Maxim Marturisitorul, Capitole teologice, I,51), defineste un nou inceput si o alta stare care nu va mai fi supusa schimbarii, pentru ca ziua a opta nu se va sfarsi niciodata si nici nu va fi masurata cu perioade trecatoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecatoare, pieritoare, ci din relatia de dragoste plenara, care savarseste neincetat intr-o transfigurare dinamica ‹‹din slava in slava. (II Corinteni III, 18)” (Christos Yannaras, Abecedar al credintei, p. 149)

Ziua a opta este caracterizata de desfiintarea distantei fizice dintre Dumnezeu si om, inseamna unirea lui Dumnezeu cu Adam cel universal, fara sa atinga sau sa forteze libertatea fiecarei persoane. Dupa cuvintele Sfantului Maxim Marturisitorul, pentru cei vrednici, unirea va fi „desfatare dumnezeiasca si mai presus de orice intelegere”, in timp ce pentru nevrednici, pentru cei care refuza iubirea jertfelnica a lui Dumnezeu, aceasta unire se va transforma intr-o „suferinta de negrait.”(Sf Maxim Marturisitorul, Capitole teologice IV) Iubirea lui Dumnezeu specifica zilei a opta este intotdeauna cea care judeca dupa dreptate, cea care da fiecaruia dupa dreptate: „si vor iesi, cei ce au facut cele bune spre invierea vietii si cei ce au facut cele rele spre invierea osandirii.” (Ioan V, 29)

Experienta mistica a luminii dumnezeiesti necreate, traita nedeplin in lumea aceasta, va atinge punctul culminant in eshaton. Cei vrednici o pot simti inca din timpul vietii, potrivit efortului duhovnicesc al fiecaruia, asa cum s-a intamplat cu cei trei Sfinti Apostoli pe Muntele Tabor, insa vederea desavarsita a Dumnezeirii si revelarea ei deplina in lumina sa necreata este o stare ce apartine veacului viitor, este „taina zilei a opta”.(Vladimir Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit, p. 250)

In veacul viitor fiecare ipostas omenesc va straluci de Lumina Sfintei Treimi si va deveni un nou soare in impartia Tatalui, asemenea Fiului si transformati de Duhul Sfant, Datatorul Luminii. Intensitatea stralucirii noastre depinde de masura dobandirii harului Duhului Sfant in Biserica, iar despre posibilitatea mantuirii celor care nu au cunoscut lumina in aceasta viata nu ne putem exprima, aceasta fiind o taina a milostivirii lui Dumnezeu. Sufletele celor credinciosi vor lasa sa se stravada prin trupurile transfigurate intreaga stare launtrica a fiintei si totul se va preface in Lumina si va fi patruns de Lumina necreata izvorata din fiinta Dumnezeirii, ca dintr-un soare aflat in mijlocul universului, asa cum apare in descoperirile Sfantului Simeon Noul Teolog: „Harul Preasfantului Sau Duh va straluci ca o stea peste cei drepti si in mijlocul lor vei straluci Tu, o, Soare neapropiat! Atunci toti vor fi luminati pe masura credintei lor si a faptelor lor, pe masura nadejdii si a milei lor, pe masura curatirii si a luminarii de catre Duhul Tau, o, Dumnezeule Unic, Tu ai o nesfarsita blandete!”( Sfantul Simeon Noul Teolog, Discours XXVII, apud, Vladimir Lossky, op. cit.,p.264)

Sa ne fie ziua a opta vesnica bucurie in imparatia lui Dumnezeu alaturi de ingeri si de Fiul Ceresc, asa cum spune Sfantul Ioan Damaschin: „Cei care au facut fapte bune si cu ingerii vor straluci ca soarele spre viata vesnica impreuna cu Domnul nostru Iisus Hristos. il vor vedea pururea, vor fi vazuti de El si vor culege bucuria nesfarsita, care vine de la El, laudandu-l impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in vecii nesfarsiti ai vecilor.” (Dogmatica, p. 206)

Sebastian Marin

Conform cu sursa

Film- „Viata Sfantului Apostol Pavel”


Un film foarte folositor si necesar pentru zilele in care traim, pentru a ne inspira curajul, credinta si barbatia dar mai ales dragostea pe care trebuie s-o avem pentru Dumnezeu pe care trebuie sa il marturisim, fiecare in felul nostru.
Filmul contine anumite erori (de ex. Iacov este omorat apoi apare din nou, si alte greseli de dogmatica pe care teologii probabil le vor recunoaste, mai ales ca este un film catolic) insa eu m-am simtit incurajata de increderea pe care o aveau apostolii in Voia Domnului.
El, fiind Bunatatea si Dragostea, incearca mereu sa intoarca la credinta „dusmani” ai lui (cum a fost si Saul), prin orice metoda. Cat trebuie sa fei de inversunate inimile si de razvratite si intunecate mintile ca sa nu Il recunoasca? Ce le ofera diavolul asa de bun care sa merite o viata intreaga de om? Cred ca astazi lucrurile nu sunt foarte diferite de cum erau atunci…aparentele sunt altele, numele si denumirile lucrurilor sunt altele dar sunt doar apa de ploaie si ambalaje care imbraca aceleasi realitati si sensuri.
Vizionare placuta!

Gand pentru azi


Toate neputintele, pacatele, patimile si bolile sufletesti nu au decat o singura sursa: neiubirea. Tot ceea ce ne opreste sa iubim, tot ceea ce este reversul iubirii se traduce prin pacat sau patima. Domnul ne-a dat Poruncile Lui, ca facandu-le, sa ne eliberam de acestea si sa fim liberi, sa iubim cu adevarat, in libertate.

« Older entries