Rugaciune


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

 

Doamne, dãruieşte-mi sã întâmpin cu linişte sufleteascã tot ce îmi va aduce ziua de azi. Învredniceşte-mã să mã încredinţez întru totul voii Tale celei sfinte. Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte. În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta. În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine. Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni. Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet. Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin

Cuvant al Sfantului Nicolae Velimirovici- despre virtuti si libertate


 PREDICA VIRTUTII

 Multora li se pare ca daca ar fi in alta imprejurare ar fi mai buni. Bogatului i se pare ca piedica virtutii este bogatia, saracului – saracia, invatatului – stiinta, nebunului – nebunia, bolnavului – boala, sanatosului – sanatatea, iar tanarului – tineretea. Aceasta este numai o inchipuire si o recunoastere a infrangerii morale; ca si cand un soldat slab ar cauta sa se mangaie: in acest loc trebuie sa fiu invins, sa mi se dea alt loc si voi fi un viteaz! Adevaratul soldat este intotdeauna viteaz, fie ca se mentine pe locul sau, fie ca este rapus. Daca imparatul Lazar ar fi fugit de pe campul Mierlei, ar fi fost socotit un invins; insa pentru ca a ramas pe locul sau si a cazut, el este socotit invingator. Adam a pierdut credinta in rai; Iov si-a intarit credinta plin de bube pe gunoi. Profetul Ilie niciodata nu a spus: foamea ma impiedica sa fiu ascultator fata de Dumnezeu; nici imparatul David n-a spus: coroana ma impiedica sa ascult de Dumnezeu.

LIBERTATEA

 Daca doresti libertatea, atunci incearca mai intai sa te eliberezi de tine insuti. Daca pentru stiinta si cunostita a fost valabila ca regula culminanta „cunoaste-te pe tine insuti”, pentru morala este valabila ca regula culminanta: dezrobeste-te de tine insuti! Daca vrei sa ajungi la libertate prin revolutie, fa mai intai revolutie in tine insuti; si te vei incredinta apoi ca toate celelalte revolutii sunt de prisos. Daca vrei sa ajungi la libertate prin razboi, porneste mai intai razboi impotriva ta insuti; si daca vei duce acest razboi la bun sfarsit, atunci te vei convinge ca toate celelalte razboaie sunt de prisos. Spui, nu-i asa, ca doresti libertatea? Atunci trebuie sa stai alaturi de Dumnezeu impotriva ta insuti si impotriva lumii. Mai intai impotriva ta, deoarece in tine se afla principalul camp de razboi impotriva lumii. Daca vei invinge lumea aici, in tine insuti, pe campul de lupta, ai invins-o pe toate liniile, dar fara sa o invingi si in tine insuti, ea va ramane neinvinsa in fortareata ei principala. Daca nu te invingi pe tine insuti, vei reusi doar sa sari de la o inchisoare la alta, dintr-o colivie in alta, cu toate celelalte biruinte castigate de tine. Si libertatea sociala, si libertatea internationala, fara libertatea de sine, sunt numai numirile amagitoare si mincinoase al diferitelor inchisori, ale diferitelor colivii. Elibereaza-te de tine insuti si vei fi in afara tuturor inchisorilor si a tuturor coliviilor. Cand cel inchis vrea sa fuga din inchisoare, nu se trudeste sa darame mai intai zidurile din jurul inchisorii; ci mai intai sa darame zidul propriei sale celule.

 

Photo of St. Nikolai (Velmirovich) of Ochrid and Zicha Serbia

„Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 30)


Pentru rugaciunile Sfantului si Marelui Prooroc Ioan Botezatorul, Doamne, miluieste-ne si ne pazeste pe noi, amin.

inchide ochii, pur si simplu, stai, asculta tacerea din tine, cauta ritmul interior


Pocainta


tot ce ieri m-a dezmierdat

astazi nu-i decat pacat.

tot ce-am cheltuit atunci

azi s-a transformat in munci.

 

tot ce-a fost ieri cheltuiala

azi imi cere socoteala.

ma intreb cum de-am putut

atat prapad sa-mi fi facut.

 

atat de mult cat m-am furat

tot ce azi am de-ndurat.

doar minciuna am lucrat.

azi am suflet indoliat.

 

Doamne, Tu, ce stii tot cum a fost

cauta spre mine, roaba,

si alunga-mi toata vrajba!

Amin.

„Asculta rugaciunea maicii Tale, Maria…”


Cand a fost anuntata Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu de catre inger ca va iesi din trup, i-a transmis si o rugaciune, speciala pentru Ea, o rugaciune pe care  „nimeni dintre prietenii lumii care iubesc lumea nu (o) pot spune”:

„Te binecuvantez pe Tine, semnul care Te-a aratat din cer pe pamant pana ce m-ai ales si Te-ai salasluit in mine. Te binecuvantez pe Tine si pe rudele mele dinainte de mine, care au iesit nevazut inainte de Tine, ca sa Te aduca. Te binecuvintez pe Tine, ca m-ai masurat in nestiinta de barbat in madularele trupului meu si m-am invrednicit sa sarut camara Ta de nunta pe care mi-ai vestit-o dinainte. Te binecuvantez ca sa na invrednicesc de euharistia deplina si sa ma impartasesc de ofranda bunei-miresme care este o daruire facuta pentru toate neamurile (pagane).

Te binecuvantez ca sa-mi dai haina pe care mi-ai vestit-o zicand ca prin ea voi fi cunoscuta de rudele mele, si sa ma faci sa fiu dusa in al saptelea cer, ca sa ma invrednicesc de buna-mireasma Ta deplina impreuna cu mine in Imparatia Ta, ca esti ascuns impreuna cu cei ascunsi si vezi in ascuns pe cei ce nu sunt vazuti. Tu esti neamul ascuns si Tu esti plinatatea; Tu esti plinatatea si pe Tine Te-am nascut intre cei dintai si pe toti cei ce nadajduiesc in Tine.

Asculta rugaciunea maicii Tale Maria, care striga spre Tine. Auzi glasul meu si trimite-mi bunavoirea Ta si nicio putere sa nu vina la mine in ceasul acela in care voi iesi din trup, ci implineste ceea ce mi-ai zis cand am plans inaintea Ta zicand: „Fa sa treaca puterile care vin peste sufletul meu”. Si mi-ai fagaduit zicand: „Nu plange, Maica Mea Maria, nici ingeri nu vor veni la Tine, nici arhangheli, nici heruvimi, nici serafimi, nici alta putere, ci Eu din ceruri voi veni la sufletul tau.”

Acum deci durerea s-a apropiat de cea care a nascut. Te binecuvantez pe Tine si pe cei trei slujitori trimisi de Tine spre slujirea celor trei cai. Te binecuvantez pe Tine si Lumina vesnica in care salasluiesti. Binecuvantez toata sadirea mainilor Tale, care ramane in veac. Sfinte, Sfinte, Cel ce te odihnesti intru sfinti, asculta glasul cererii mele!”

dumnezeul la care ma raportam nu era cel adevarat, cel Biruitor


Mi-e frica sa mai scriu ceva. De atata plans pe hartie si desfasurare a neputintelor si strigate de victima. Am aflat ca se duce o batalie in mine inainte de a alege orice atitudine interioara. Mi-am dat seama ca ca eu nu am vrut, ca eu nu m-am hotarat cu adevarat sa cred, sa inving. Nu stiam ca tine asa mult de mine…dumnezeul la care ma raportam nu era cel adevarat, cel Biruitor, era o capiste idoleasca, unul molau, lenes, slabit care se chinuia din rasputeri sa biruiasca. Am ajuns la cocluzia ca nu merita sa ma straduiesc prea tare pentru un dumnezeu care nu face decat sa imi incurajeze mandria, sa imi dea tot felul de teste numai ca sa ma prinda nepregatita si in care sa testeze puterile mele. Dumnezeu a ingaduit sa ma raportez la El in felul asta luni bune de zile. Desi in tot acest timp, am avut parte si de durerile nasterii de sus dar si de dovezi de iubire si chemare minunate din partea Dumnezeului celui adevarat. Ma intreb daca nu cumva ar fi fost posibil sa nu fi pierdut atat de mult timp, sa ma fi „prins” mai devreme de chipul acesta fals de dumnezeu pe care mi-l faurisem din boala, nestiinta dar mai ales din mandria de a avea acces cu usurinta la Dumnezeu. Accept ca nu stiu si nici nu mai vreau sa imi fac vreun chip, vreo reprezentare interioara a ceea ce inseamna Dumnezeu.

Schimbarea la Fata a fost ziua scadentei mele duhovnicesti. Dumnezeu a tras linie si a sarit ca un leu sa zdrobeasca capistea idoleasca din mine, a sfaramat-o. Am simtit asta. Eram in biserica Sf Antim la slujba. Am simtit ca deodata…s-au rispit gandurile vrajmase cu al caror roi ostenitor ma invatasem de-acum. Acel roi nu mai era…disparuse ca si oamenii care voiau sa omoare cu pietre pe desfranata din Biblie. Si care au disparut la un cuvant al Domnului. Ramasese numai desfranata si Domnul si linistea,  si Domnul o intreaba daca o mai osandeste cineva…apoi ii spune: „Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti.” Momentul asta seamana cu adancul unei inimi, cu pacea si usurarea pe care mi-a dat-o Domnul in biserica in acea zi minunata a SCHIMBARII LA FATA! care a coincis cu surparea idolului din mine de catre Dumnezeu cel adevarat si luminarea Chipului Lui in mine.

As vrea sa ii zic Maicii Siluana ca aceste cuvinte sunt, ca putine pe care le-am scris de-a lungul acestui an destul de greu pentru mine (si asta mai mult din cauza mea ), de aceasta data din adancul inimii, exprimarea trairilor pure si adevarate pe care m-a invrednicit Dumnezeu sa le traiesc. Nu stiu care e meritul meu aici…pentru ca atunci cand caut in mine acest raspuns vad doar lucrarea Lui, am simtit si eu ca m-am hotarat mai crancen la un moment dat (si cred ca momentul a fost atunci cand mi-a spus Maica „nu vrei sa te vindeci? nu, nu vrei…”). A lovit ceva adanc si tocmai de aceea imperceptibil care m-a „ambitionat”.

Si am descoperit niste momente din trecut in care El m-a mai cautat, ca ma cauta de demult, dar ca …eu n-am vrut. Si asta mai ales pentru ca ma incapatanam sa sufar. Si puneam asta pe seama Lui Dumnezeu. Citisem ceva de o Cale, o Cruce si niste necazuri pe cale. Si ma hotarasem sa incep sa le caut…Nu luam in seama „bucuria pe care nu o mai ia nimeni de la tine”, „jugul bun si povara usoara” , „veseliti-va”, „Eu am biruit lumea”…si m-am concentrat numai pe ceea ce-mi suna mie mai ca „acasa”…Ceea ce imi era mie mai familiar, ceea ce stiam sa fac cel mai bine…

Idolul acesta mincinos ma teroriza. De dimineata…ma facea sa cred ca sunt niste lucruri sau macar o stare anume pe care trebuie sa o am daca vreau sa fiu „bineplacuta Domnului”. De aceea aveam impresia ca e asa grea Calea ca are asa multe interdictii. Nu, Dumnezeu cel ADEVARAT NU PUNE NICIO INTERDICTIE. Si cum ar putea sa aiba, cand El e numai Dragoste? Cand El il lasa liber pe om? Eu imi puneam, eu singura , ca asa credeam eu ca e bine. Si in restul timpului, ma plangeam… Tare bine a observat parintele meu duhovnic o anumita atitudine a mea in biserica ca parca as suferi de una singura, parca detasata de Biserica, de trupul ei viu, care sunt si toti ceilalti oameni din Biserica…Ma vedeam ca pe o martira, ca pe o condamnata, singura si insigurata, care avea un drum lung si greoi de parcurs dar, vezi Doamne, pentru un scop nobil…

 Intrebarea mea ramane cum de m-a lasat Domnul atat de mult timp in atitudinea asta, desi ma rugam si dimineata si seara, desi ma impartasisem, desi mergeam la liturghii duminica de duminica, desi… Cand ma „acoperea” ca un nor o stare de asta de paralizie sau tristete sau amintiri dureroase  sau sila sau neputinta, zaceam asa, gandind ca „na, mai trebuie sa simt si asa”, asa e Calea cu scarbe…ca merit, ca Domnul nu poate sta chiar tot timpul „de fundul meu”.
Asta e rodul neascultarii mele, nesmeririi mele dar nu si al neputintei? Acum chiar nu mai conteaza, raspunsurile de cuvinte  cum a zis Maica Siluana nu imi mai folosesc asa mult si daca voi avea nevoie de ele, stiu ca le voi primi de la Domnul.

Mi-era frica si inca imi mai este sa „cer” ceva de la El ca poate nu primeam, ca poate nu primeam exact ceea ce voiam si cand aveam eu nevoie. Mi-era si inca imi mai este frica si ca poate nu exprim bine ceea ce am sa ii zic Domnului sau parintelui, ca nici mie nu imi e clar… Acum fac abia sens cuvintele maicii Siluana ca „rugaciunea de cerere e de fapt o rugaciune de primire”. Te rogi, crezi ca te intelege si asculta, si apoi taci. Atat. Ceea ce urmeaza, orice, trebuie sa primesti, pentru ca avem incredere ca Domnul e Bun, e Iubire, e langa mine mereu, chiar si in clipa asta in care scriu, ma aude, ma vede, nu ia pauza. Dumnezeului celui adevarat Slava!

Stiu ca idolul nu a murit de tot, mai degraba ce s-a intamplat a fost luminarea mea pentru a-l vedea, pentru a intelege amagirea. De-acum inainte e vorba numai de alegerea mea de a-l crede, de a-l asculta pe el sau pe Domnul cel adevarat.

Nu știu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi!


 Ați spus că atunci când nu-L mai trăiești pe Dumnezeu să crezi , că totuși L-ai simțit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi?

Maica Siluana: Maică, eu nu știu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi. A, dacă nu vrei să crezi, asta înțeleg. Să nu crezi. Dar, dacă ai crezut și dacă L-ai simțit odată este imposibil să nu mai crezi. Dacă se întâmplă asta, ai avut experiența lui Dumnezeu și nu mai crezi, asta înseamnă că n-ai crezut în Dumnezeu. Cei care se supără pe Dumnezeu se supără pe un idol pe care și l-au făcut. E ca Ionel care s-a supărat pe Viorica, că nu e ca în prima zi. Viorica nu era… că nici n-a fost. Așa e și cu dumnezeul ăsta. Dacă te-ai supărat pe el să știi că nu e un dumnezeu, e un gărgăune pe care ți l-ai făcut în cap și îi zici dumnezeu. Zici: dacă nu vrea Gheorghiță să se poarte cum vreau eu, las’ că se poartă Dumnezeu. Și, nu pe Dumnezeu te superi. Eu nu pot să înțeleg omul care L-a cunoscut pe Dumnezeu și se poate lepăda de El. Ferească Dumnezeu să pot să înțeleg așa ceva, dar cred că se poate lepăda de Dumnezeu cel care nu L-a cunoscut, ci doar și-a proiectat toanele, dorințele, pe un dumnezeu imaginar. Dacă nu vrei să crezi, nu crede. Dar asumă-ți responsabilitatea vieții pe care o vei duce. Vei avea necazuri care vor fi provocate doar de tine și care vor avea scopul de a te trezi. În adâncul tău există chipul lui Dumnezeu și sufletul tău, care strigă: vreau Acasă, vreau la Tata, vreau la Bucurie. Și tu zici: ba nu, stai acolo, că eu vreau la discotecă, vreau cu Ionel, vreau să fumez, vreau să beau. Și ego-ul nostru la suprafață vrea ceva, eul nostru, sinele nostru, în care a intrat fiul risipitor, când „și-a venit în sine”, tânjește după Dumnezeu. Chiar acest sine ne proiectează în afară tot felul de necazuri pe care le plămădește din energia rea pe care o producem noi, ca să ne trezim, ca să ne întoarcem. Și, n-o să poți sta să crezi, dacă încă îți mai place durerea, deznădejdea, necazul. Dar, dacă te-ai săturat, dacă zici: nu mai pot, de mai multe ori, încearcă să zici: dar dacă o fi adevărat? Nu vă dați seama ce șansă aveți dumneavoastră astăzi, să-l găsiți pe Dumnezeu. Pe vremea când L-am găsit eu pe Dumnezeu, toată lumea era convinsă că nu e. Și preoții erau convinși. Mulți din cei pe care îi întâlneam ziceau: E, așa am apucat… dar nu dădeau semne că L-au cunoscut pe Dumnezeu pe care-L slujeau la Sfântul Altar. Nici n-aveau cum probabil. Era o vreme întunecată. Și atunci, mata să fii cinstit cu sufletul dumitale, spune: Hai să-ncercăm. Să văd. Dacă-i adevărat? Că așa zice Dumnezeu: vino și vezi. Mă duc. Unde? Acolo unde este: la biserică. Ce fac acolo? Nu mă uit să văd cum se poartă părintele, nu mă uit să văd cum se poartă maica Siluana, nu mă uit să văd cum se poartă băbuțele din biserică, ci mă uit să văd ce fac oamenii care cred că există Dumnezeu. Și fac și eu. Faptul că trebuie să împlinesc niște porunci, le împlinesc; faptul că trebuie să fac niște gesturi, le fac. Și vorbești întâi cu El: astea toate le fac ca să Te cunosc, ca să Te întâlnesc. Și, vă dați un termen. Eu mi-am dat un termen de un an, dar mai devreme L-am găsit, L-am văzut. Să fiți onești cu dumneavoastră. Fii onest cu dumneata, cu sufletul dumitale și, vei găsi singur ce să faci. Avem în noi o știință pe care, imediat ce suntem atenți la lăuntrul nostru o depistăm și, dacă o ascultăm ajungem la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e înăuntrul nostru. Noi suntem niște fericiți toți, pentru că suntem botezați, suntem mirunși, avem Duhul Sfânt în noi, nu trebuie decât să trecem puțin de simțuri și de mentalitatea asta de deasupra să dăm de Dumnezeu. Subconștientul nostru este creștin. Avem o portiță de subconștient a refulărilor și a rănilor care e foarte subțire la noi, dedesubt este subconștientul creștin. Luați orice ateu din acesta teribil din jurul dumneavoastră și stați lângă el când s-o cutremura pământul. Să vedeți ce frumos se închină… noi mai facem câte o cruce mai strâmbă, el o face dreaptă: „Doamne, scapă-mă!”. Care Doamne? E, zic și eu așa de frică. De ce? Pentru că frica l-a adus în adâncul lui, acolo unde este credincios. Așa că, gândește-te că în adâncul tău ești foarte credincios sau foarte credincioasă, intră acolo și bucură-te de dragoste. Dacă însă vrei ca Dumnezeu să fie un tonomat de împlinit dorințe, stai liniștit sau liniștită, că nu merită să călătorești spre El. (Maica Siluana)


 

Viata Sfintei Teodora de la Sihla, o alta Maria Egipteanca


In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

 Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si „armas”, adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).

 Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt – vechii ei sfatuitori.

 Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii.

 Fiecare dintre vietuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.

 Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.

 Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite.

 Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa barbateste multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, lipsa, ganduri si mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfant.

 Odata, navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. in clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, incat i se lumina fata, iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi „Fantana Sfintei Teodora”.

 Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.

 Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

 Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind ajutorul Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret, pe care scrie aceste cuvinte: „Sfanta Teodora din Carpati”.

 Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra.

 Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin!

 Troparul Sfintei, glasul 1

 Cele pamantesti parasind si jugul pustniciei luand, te-ai facut mireasa lui Hristos, fericita; cu postul, cu privegherea cerestile daruri luand si cu rugaciunea pe ingeri ajungand, firea omeneasca ai biruit si la cele ceresti te-ai mutat, lasandu-ne spre mangaiere pestera si sfintele tale moaste. Pentru aceasta, Sfanta Preacuvioasa Maica Teodora, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

<

« Older entries