Gand pentru azi- indemn la trezvie (trezirea constiintei)


Dragul meu aproape crestin-ortodox, se apropie nu numai vremea marturisirii dar a venit deja vremea in care este mare nevoie de trezvie. Trezvie cand iesi sa duci gunoiul, trezvie cand intalnesti un vechi prieten, trezvie cand alegi o bucata de carne din hala. Astazi sunt mai multe motive (sau poate tot atat de multe ca si in comunism) de a fi suspicios, pentru ca raul, in diferitele lui forme, se tese pretutindeni. Astazi, boala care a atins aproape intreaga planeta poarta un singur nume: inconstienta sau somnambulism (duhovnicesc). Pentru ca totul tinde sa ne indemne la robotizare, la automatisme fara niciun pic de traire, la gesturi, cuvinte, pana la actiuni care nu mai au semnificatie morala, darmite duhovniceasca, trebuie neaparat ca macar noi, astia cativa care mai suntem (si daca putem sa tragem pe cine mai putem), sa ne tinem strans de trezvie, ceas de ceas ba chiar clipa de clipa, ca sa nu ne fure „somnul” automatismelor si sa facem gesturi necugetate, sa nu inchidem o secunda ochii si sa dam mana cu diavolul. Sa tinem ochii larg deschisi si inima agatata de Domnul.

Omule, nu cauta sa fugi sau sa scapi de problemele tale mici sau mai mari de zi cu zi, ca acolo te cauta Dumnezeu. Nu cauta sub nicio forma sa te odihnesti prin ceva sau in cineva din lumea aceasta. Oricat de dulce si de lunga durata ar fi odihna, ea este stricacioasa si efemera. Nimic nu il implineste pe om decat credinta si gandul la Dumnezeu- cautarea zilnica a raiului.
Doamne, sporeste-ne credinta!

Ajuta un bebe sa traiasca!


”Bebemarian”

Gand pentru azi


Nu este suficient doar să credem pur și simplu în Dumnezeu. Nu aceasta mântuiește. Trebuie să crezi și ortodox. Pentru că și cei de alte confesiuni cred, dar cum cred în El? În zilele noastre, desigur, trebuie să știi, că puterile întunericului au pus în acțiune planul ΜΡΑ, adică al ecumenismului. Prin aceasta fac propagandă ca oamenii să creadă pur și simplu în Dumnezeu și să aparțină oricărei religii. Iar scopul lor este să ne despartă de religia creștină, singura Adevărată, care ne poate mântui. Răspândesc știri false, desigur, cum că Hristos este unul dintre marii inițiatori, cum sunt Confucius, Buda, Zarathustra, Plotin etc.!!

Să nu fie mai rău!

citeste tot articolul aici

Mijlocul Postului Mare- Miezul Paresimilor


Injumatatirea Postului Mare cade intotdeauna in ziua de miercuri a saptamanii a patra, altfel spus, in miercurea de dupa . Din punct de vedere teologic, intreaga saptamana a injumatatirii postului este infatisata in Triod ca o „saptamana purtatoare de cruce”. Sfintii Parinti au randuit ca aceasta saptamana sa fie inchinata Sfintei Cruci celei aducatoare de viata „spre a ne odihni, a rasufla si a ne face pe noi cei osteniti sprinteni si usori pentru restul ostenelii”.

Acelasi rost este evidentiat si de imnografia zilei injumatatirii Postului Mare. Astfel, dintr-o stihira din slujba Utreniei aflam: „Injumatatind noianul postului, asteptam limanul mantuirii, adica vremea patimirii Tale Doamne, celei de bunavoie. Ci ca un milostiv si indurat, invredniceste-ne sa vedem cu pace si ziua maritei Invierii Tale, Iubitorule de oameni”.

Totodata, in timpul Postului Mare ne rastignim si noi, morti fiind fata de patimi. Ni se pune insa inainte Sfanta Cruce, ca sa ne imbarbateze, sa ne sprijine, sa ne aduca aminte de patima Domnului nostru Iisus Hristos si sa ne mangaie. Nevointele noastre ni se usureaza cand ni se aduce aminte si de nadejdea slavei ce ni s-a dat prin Cruce. Acelasi motiv il arata si luminanda zilei injumatatirii Postului Mare: „Lemnul cel preacinstit, la injumatatirea postului cheama la inchinare pe toti cati isi rastignesc patimile lor dupa vrednicie, impreuna cu patimile lui Hristos”.

Parintele Macarios Simonopetritul aminteste doua vechi practici caracteristice acestei perioade in manastirile cu traditie din Constantinopol. La Studios, in timpul acestei „Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi”, Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii.

La Evergetis, ziua de miercuri – fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului – era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

Cu privire la miercurea injumatatirii Postului Mare, parintele Alexander Schmemann spune ca daca pana acum centrul atentiei noastre erau propriile patimi si rautati, accentul trece acum de la pocainta si ostenelile noastre la faptele ce s-au facut „pentru noi si pentru a noastra mantuire”, pentru ca Domnul se indreapta catre Rastignirea Sa.

Amintim faptul ca o zi similara exista si in Perioada Penticostarului, anume miercurea de dupa Duminica Slabanogului, cand se face pomenirea . Aceasta zi o praznuim, intru cinstirea celor doua mari praznice, Pastile si Rusaliile, „ca pe una ce le uneste si le leaga pe amandoua“.

Miezul Paresii

In calendarul popular miercurea din saptamana a patra a Postului este cunoscuta sub numele Miezul Paresii sau Miaza Paresime, Miaza Parese, Miezii Paresii, Miezul Paresimilor si Mijlocul Postului. Cuvantul „paresimi”(sau patruzecimea) desemna in vechime cele patruzeci de zile ale postului, „quadragesima” insemnand „patruzeci” in limba latina.

Potrivit traditiei populare romanesti, la mijlocul Paresimilor, in miercurea care cade in saptamana a patra a postului, avea loc o sarbatoare a oualor, reprezentand momentul in care se numarau si se alegeau ouale care vor fi folosite pentru inrosit, cele care vor intra in componenta bucatelor pregatite de Sfintele Pasti, si cele care urmau a fi puse sub closca. In aceasta zi femeile evitau sa munceasca in camp sau in gospodarie. Munci precum torsul, periatul, cusutul si mai ales datul cu vopsea sau cu var, adica unsul peretilor, erau interzise.

Singurele activitati permise in aceasta zi erau adunarea si numararea oualor din cuibar, avand in vedere obiceiul ca de la lasatul secului si pana in aceasta zi, gospodina nu se ducea sa stranga ouale. Exista credinta ca ouale alese in miercurea injumatatirii Postului Mare nu se stricau pana la Pasti.

Radu Alexandru

preluat de aici

Gand pentru azi


Smerenia lui Hristos este cea care te vindeca de toate bolile sufletesti si ale mintii. Aceasta iti da tarie, stapanire de sine, limpezime a mintii, vedere a celor tainice si „nevazute” (de ochiul trupesc), rabdare cu celalalt. Orice stricaciune se repara prin smerenie. Doamne, da-ne smerenia Ta si fa ce vrei Tu cu noi, ca sa ajungem sa fim OAMENI ADEVARATI!

Pr. Rafail Noica: „Si noi il nastem pe Parintele duhovnic…”


Noi nu ne ducem la duhovnic aşa cum merg învăţaţii şi înţelepţii lumii acesteia la un om mai înţelept, la un om mai cu experienţă ca să facem ucenicie. O spune deja proorocia din Vechiul Testament că vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Şi aşa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învăţăm să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu Însuşi. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmăşeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde ştiu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?
Duhovnicia trebuie înţeleasă şi făcută aşa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedeşti, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exerciţiu, o disciplină necesară pentru a învăţa ascultarea adevărată. Şi aşa începe ascultarea adevarată. Ceri Domnului «Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viaţa mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!» Şi faceţi asta în duhul Părinţilor din Pateric, care se duceau la un bătrân şi cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, Tu spune-mi un cuvânt».
Şi avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învăţat multe lucruri şi este foarte înţelept omeneste, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.» Şi caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.
Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov, care cunoştea cu duhul nu numai viaţa ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viaţa prietenilor, ci şi ce aveau să facă ceilalţi. Şi un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: «Părinte bun, cum ştii toate lucrurile din viaţa mea şi pe toţi oamenii aceştia pe nume?» Şi el i-a răspuns :«Eu nu ştiu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel Care ştie, iar eu, rugându-mă, îţi spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea şi care ştiu că este de la Dumnezeu».
Deci, eu nu ştiu ce să fac, părintele meu nu ştie ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer şi părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Şi atunci se întâmplă taina aceasta – şi aceasta este ascultarea – că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naşte pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Aşa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-andaratelea!
Zic asta şi ca să nu vă smintiţi, căci vă poate ispiti cel rău şi aşa: dar dacă părintele meu n-o să ştie asta? Dar dacă nu ştiu ce sau nu ştiu cum? Nu vă smintiţi de aceasta. Naşteţi-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutaţi de la Dumnezeu! Cereţi Domnului: «Doamne, pune în Sfinţia Sa cuvântul potrivit!» Şi smeriţi-vă înaintea părintelui, în numele Domnului şi părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl ştie nici el cum este, cum spunea şi Sfântul Serafim de Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede şi nădăjduieşte că Dumnezeu nu vă va lăsa înşelaţi, nu vă va lăsa pe drumuri.
Şi acum încă un lucru. Înţelesesem că nu trebuie să discuţi cu părintele tău sfatul ce ţi-l dă, că primul lucru pe care ţi-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. «Părinte, cum înţelegi asta, cum trebuie făcut?» Şi simţeam că se sfarmă totul. Şi câteodată părintele se mâhnea de mine şi îmi ziceam: «Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înţeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înţeleg mai bine?». Şi nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înţeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deştept ca mine, mai cu experienţă, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Şi că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînţeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.
Nu căuta lămuriri de la duhovnic – şi asta nu poate fi înţeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine şi Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie şi spune-i părintelui: «Binecuvintează, Părinte!» Ţi-e teamă că n-o să înţelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicaţii. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înţelege. Pentru că toată viaţa creştinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieţii creştineşti. Deci, părintele nu-ţi va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el şi el însuşi poate nu-l înţelege. Dumnezeu îl înţelege şi tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înţelege, iar dacă nu poţi să-l înţelegi, mai târziu poţi să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlineşti.
Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile şi pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează şi te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înţelege acum, că îl vei înţelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-şi ţine sămânţa ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că «viaţa era lumina oamenilor». Vieţuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primeşti, El te va învia şi te va lumina.

preluat de aici

25 martie: BUNAVESTIRE


Harul Domnul si al Maicii Lui sa va umple de bucurie si pace!

Sfat pentru o spovedanie buna- Sf. Nicodim Aghioratul


Sf. Nicodim Aghioratul ne spune ca una din conditiile de baza ale unei spovedanii bune, corecte este marturisirea pacatelor cu hotarare. El spune ca este neaparat necesara buna hotarare a celui care vrea sa isi marturiseasca pacatele de a nu le mai face din nou, de a se indrepta:
„Hotarasc sa ma indrept; vreau sa nu mai pacatuiesc, cu o asemenea vointa- puternica, neschimbata si hotarata dupa cum nu voiesc sa beau vreodata un pahar plin cu otrava, dupa cum nu voiesc sa ma prabusesc vreodata intr-o prapastie, si dupa cum nu vreau sa ma omor vreodata.”

preluat din cartea „Carte foarte folositoare pentru suflet”, Sf. Nicodim Aghioratul

Moastele detinutilor de la Aiud izvorasc mir- marturie personala


Acum circa 22 de ore au izvorat abundent mir moastele unui martir anonim de la Aiud in timp ce incercam sa strang mirul care se mai pastrase in racla in urma izvorarii lui la sfarsitul conferintei de la Iasi (de alataieri seara, 19 martie 2001). Am pastrat la mine o bucatica de vata imbibata cu acest mir si care miroase foarte tare.
Sper sa reusesc sa povestesc mai pe larg aceasta minune petrecuta sub ochii mei – ochi care acum o saptamana erau sceptici. Asa cum a profetit parintele Justin, necredinta mea fata de izvorarea din acea coasta (mi se parea ca mirosul de mir pe care-l aveau acum o saptamana este prea asemanator cu cel al mirurilor preparate pentru Taine sau ierurgii si-mi era teama ca, dintr-o evlavie gresita, cineva ar fi adaugat si un pic de astfel de mir) s-a facut prilej de si mai multa credinta. Si Toma a fost invitat sa pipaie tot coasta Domnului si sa vada…
Desigur, stiam ca izvorasera de mai multe ori moastele pe care le avea Danion Vasile de la Aiud (primite de la parintele Justin Parvu) si am fost in ultimii ani martor al izvorarii de miros din ele precum si din alte multe oase, cranii etc provenite de la Aiud si care se gasesc prin diferite manastiri si parohii din tara. Dar nu am fost niciodata al izvorarii de mir.
Pomeniti-ma, ca sa pot trece cu bine ispitele care vin de obicei dupa ce Domnul ne da crucea si bucuria de a fi martori ai unor astfel de minuni (deja am avut cateva).
Desigur, mai multi parinti si frati de la manastirea Petru Voda au patiti acelasi lucru in ultimele zile, insa ma simt nevoit (desigur, cu binecuvantarea duhovnicului si la cererea fratilor intru credinta) sa dau si eu marturia mea spre slava martirilor din inchisorile comuniste. Poate astfel vor intelege si alti sceptici maretia si realitatea sfinteniei acestora si vor pune umarul pentru necesara lor canonizare.
Pomeniti-l si pe bunicul meu, Ion, care a petrecut timp de zece ani prin inchisorile de la Aiud si Gherla si a murit in 1998. Stiu foarte putine lucruri despre perioada sa acolo, iar cat traia, fiind prea mic, n-am stiut sa-l intreb destule.
Iertati-ma!
Marian M.

vedeti mai multe informatii si detalii aici

Gand pentru azi


De ce este viata un dar? Pentru ca este sansa noastra, personala, de a ne bucura de Rai, de Imparatia Cerurilor. Este sansa pe care ne-o da Dumnezeu, ca traind cum se cuvine viata aceasta pamanteasca, sa ajungem sa facem ceea ce nu a facut Adam in Rai, si anume de a ne maturiza duhovniceste si astfel, a mosteni viata de veci, a trai in bucuria de a vedea si simti Lumina adevarata, bucurie pe care nu o va mai lua nimeni de la noi.

« Older entries