Sfantul Mucenic Trifon, ocrotitorul recoltelor si al livezilor


Cu ale carui rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi!

Anunțuri

30 ianuarie: Sfintii 3 Ierarhi



Sfantul Grigorie era de statura mijlocie, batran catre sfarsitul vietii sale, cu par alb, plesuv… Un ochi era bolnav, a fost lovit de cineva, anume cand vorbea in Constantinopol despre Sfanta Treime… Arienii aruncau cu pietre in el, ca intr-un netrebnic iar el nu s-a aparat, mergea si vorbea in cinstea Sfintei Treimi. L-au lovit si a suferit acest ochi. Insa era un om cu ochi duhovnicesti care au vazut clar Sfanta Treime si a scris niste lucruri cu mintea lui agera care au ramas doctrinarii, au ramas niste stalpi, niste faclii de luminare pentru toate veacurile crestine. O minte extrem de agera si in acelasi timp o fire blajina, o fire duioasa, o fire foarte sensibila. Sfantul Grigorie era si un mare poet. A scris peste unsprezece mii de versuri. Viata lui toata e scrisa in versuri si anumite minuni [sunt] povestite de el in aceste versuri. O fire de poet, de filozof si de adanc teolog.

Sfantul Vasile cel Mare, intre altele, pune bazele vietii calugaresti de obste; el insusi, ca si Sfantul Grigorie au fost niste mari calugari in acelasi timp. Insa cum traiesc…

Sfantul loan Gura de Aur, cu statura mijlocie -spune in Viata lui – avea capul marisor, era putin chel, cu parul negru, ochii stralucitori, patrunzatori si avea indeosebi o mare energie in a spune adevarul pe fata. A mustrat pe Eudoxia cea vicleana si trufasa, imparateasa Bizantului care l-a si aruncat de doua ori in exil; datorita ei Sfantul loan a murit mai devreme decat trebuia, aruncat intr-un exil departe de patria lui si de tronul sau patriarhal. Insa Sfantul loan avea o fire totusi blanda cu cei saraci, cu cei necajiti, cu cei bolnavi, cu cei care aveau nevoie de ajutor, dadea tot ca sa fie ajutati cu adevarat. Era foarte bogat, ca si Grigorie si ca Vasile cel Mare [care] au dat tot. Sfantul loan si-a vandut averea sa si a impartit-o la saraci toata. A facut case de milostenie, case de ingrijire a bolnavilor, a saracilor, a bolnavilor irecuperabili din Constantinopol, incat era un om cu adevarat daruit altora. In predicile lui pe care le-ati mai auzit, gasea toate mijloacele oratoriei lui extraordinare ca sa-i convinga pe pacatosi sa se intoarca la calea cea buna, placuta lui Dumnezeu. El mustra, insa mustra cu foarte multa blandete, foarte multa bunatate, incat de la el plecau oamenii convinsi ca trebuie sa asculte de cuvantul lui, ca e cuvantul lui Dumnezeu. Spre deosebire de ceilalti, sfantul loan Gura de Aur ne covarseste cu graiul lui, cu puterea lui de evocare, de orarorie. Din ceea ce spun biografii lui de atunci si de mai tarziu, sfantul loan a ramas neintrecut ca orator al Bisericii. Un mare orator in vremea aceea, Libanius, care i-a fost profesor de oratorie in vremea lui, insa de la el, de la Libanius incoace, sfantul loan a ramas cel mai mare orator al lumii, crestine in special.
Se distinge Sfantul loan Gura de Aur printr-o mare putere de a evoca, in care se vede toata grija lui pentru sufletele care il ascultau si care doreau sa afle pe Dumnezeu (…)” (Parintele Sofian Boghiu)

Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi, ca unul care, ca nimeni altul, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indrumator la aspra pocainta. Si intelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele. (preluat din Proloage)

„Am fost orb, dar acum vad” (Ioan, 9-25)


Filmul „Limitless” este un film recent facut, din 2011, care merita sa fie vazut. Va las sa il vedeti, nu vreau sa fac o recenzie a acestui film, vreau doar sa subliniez un aspect principal al filmului.
Dorinta omului a fost intotdeauna de a merge dincolo de limite, de a descoperi spatii si puteri dincolo de el, de cunoasterea lui limitata. Aceasta tendinta vine din mandria omului care nu Il recunoaste pe Dumnezeu ca Creator si Stapan al sau, si care, prin urmare, nu isi accepta limitele de om si tainele pe care Dumnezeu le-a lasat.
Aceasta idee este prezenta si in filmul „Limitless”. Eddie, personajul principal al filmului, da peste o pastila „magica”, numita NZT, printr-o veche cunostinta. Efectele sunt extraordinare: ingredientele din aceasta pastila actioneaza intr-un mod neasteptat asupra intregului organism. In doar 30 de secunde, Eddie incepe sa se simta un alt om: vede ca are acces la o parte mai mare din memorie, isi aminteste lucruri, cunostinte pe care credea ca le-a uitat, gaseste mereu cele mai potrivite replici, isi da seama ca stie lucruri pe care nu le-a invatat niciodata. Chiar spune la un moment dat: „Am fost orb, dar acum vad” (cuvant preluat din Evanghelie, Ioan, 9-25). Prin ingurgitarea unei singure pastile pe zi, Eddie are puteri inumane, care ii uimesc pe cei din jur: isi termina de scris cartea in doar 4 zile, vorbeste italiana si japoneza, fara sa o fi invatat vreodata, are un curaj iesit din comun. Devine pur si simplu, asa cum spune si el, „varianta perfecta a persoanei sale”. El incepe sa foloseasca, insa, toate aceste puteri in scopuri egoiste si mercantile. In putin timp, devine o persoana faimoasa, plina de bani, si cautata de multi oameni. Consecintele negative nu intarzie sa apara. Incepe sa fie urmarit de alte persoane care vreau si ele acelasi lucru si ca si el, dozele de pastile NZT. Este pus in pericol si nu de putine ori abia reuseste sa scape cu viata din cateva inclestari cu acesti oameni.
Intentia cu care am hotarat sa iau in seama acest film pe blog si sa scriu cateva cuvinte despre el a fost aceea de a face o comparatie intre „mancarea” acestei pastile si o alta mancare: Sfanta Impartasanie pe care crestinii ortodocsi o au ca Taina a Sfintei Biserici. Crestinul practicant adevarat stie ca singurul tel al vietii sale este agonisirea Sfantului Duh, a harului Lui Dumnezeu. Nu dobandirea de cunostinte sau averi, nici macar ajutorarea oamenilor sau rugaciunea. Toate pot fi doar instrumente pentru a ajunge la scopul principal, care este agonisirea harului. Or, pe noi nu ne-a invatat nimeni cum sa facem asta cand am fost mici. Oricand si la orice varsta am fi fost chemati insa, avem datoria de a raspunde si de a incepe aceasta Cale a lepadarii de sine si a salasluirii harului intru noi. Doar acest har ne poate da vederea a celor tainice, ne poate da intelesuri minunate despre oameni, lucruri si lume. Doar acest har ne poate vindeca de uitare, ne poate ajuta sa intelegem nevoile celorlalti si puterea de a-i ajuta, doar acest har ne poate ajuta, in sfarsit, sa accesam resursele nelimitate si nepretuite pe care le are omul. Si astfel, prin acest har, ajungem sa fim dumnezei, asa cum ne-a creat Dumnezeu dintru inceput. Libertatea si demnitatea dupa care orice om tanjeste in inima lui, fie ca recunoaste sau nu, nu pot fi dobandite decat cu puterea Sfantului Duh, prin care omul le poate pe toate, asa cum le putea si personajul din film. Desigur ca, harul pe care il primim prin „mancarea” rugaciunii, a Trupului si a Sangelui Domnului (astea sunt „pastilele” noastre NZT) nu ne va lasa si indemna sa vrem sa agonisim cele ale lumii, ale trupului, succesul si puterea in lumea aceasta, pentru ce ele sunt merinde pentru viata vesnica si nu pentru viata pamanteasca.
Pastila NZT mai poate fi metafora si pentru orice drog care iti da o senzatie de euforie, de putere sau curaj, false puteri de altfel, pentru ca dureaza doar un scurt timp, si cu ce pret…? De aceea, singurele „medicamente” care dau adevarata Viata si adevarata Putere sunt Sfintele Taine. Sa nu ne lasam mintiti de surogatele pe care le ofera aceasta lume, si sa ne intoarcem la Vesnicul Stapan care ne iubeste si Singurul care vrea si poate sa ne faca sa „vedem” cu adevarat.

Despre casatorie


Nimeni nu va tagadui ca cea mai insemnata zi din viata unui om, dupa nastere si botez, este cea a nuntii. De aceea, nu este surprinzator faptul ca miscarile contemporane lumesti si institutionale au ca scop anume nimicirea preacinstitei si sfintei taine a cununiei.

Pentru multi, casatoria este doar un prilej de placeri si distractii. Viata, insa, este un lucru serios. E o lupta duhovniceasca, un urcus inspre un tel – cerul. Punctul cel mai crucial si mijlocul cel mai insemnat al acestui urcus este casatoria. Nimanui nu ii este ingaduit sa se fereasca de legatura casatoriei, fie ca va face o nunta de taina (mistica), daruindu-se pe sine lui Dumnezeu (in monahism), fie ca va face o nunta de sfintire (sacramentala) cu un partener de viata.

Astazi ne vom ocupa indeosebi cu nunta de sfintire. Vom vorbi despre cum poate contribui casatoria la viata noastra duhovniceasca, urmand tema cuvantului de dinainte. Stim ca nunta este un asezamant randuit de Dumnezeu. Este „cinstita” (Evrei 13, 4). Este o „taina mare” (Efeseni 5, 32). Cel necasatorit trece prin viata si apoi o paraseste; cel casatorit, insa, traieste si experiaza pe deplin viata.

Unii s-ar putea intreba ce cred oamenii de astazi despre sfantul asezamant al nuntii, aceasta „taina mare”, binecuvantata de Biserica. Ei se casatoresc ca si cum ar fuziona doua firme sau doua conturi bancare. Doi oameni se unesc fara sa aiba un ideal – doua zerouri, s-ar putea zice, fiindca oamenii fara idealuri, fara cautari, nu sant nimic altceva decat un zero.

„M-am casatorit ca sa-mi traiesc viata” , ii auzi spunand pe unii, „nu ca sa stau inchis intre patru pereti”. „M-am casatorit ca sa ma bucur de viata“, spun ei, si apoi isi lasa copiii – daca au copii – in grija unei straine, ca sa poata fugi la teatru, la film sau la vreo alta adunare lumeasca. Si astfel, casele lor ajung niste hoteluri in care se intorc seara sau, mai degraba, noaptea, dupa ce s-au distrat si le trebuie odihna.

Oameni ca acestia sunt goi pe dinlauntru, si simt un gol adevarat in casele lor. Nu gasesc acolo nici o multumire, asa ca se grabesc sa alerge de colo-ncoace, in cautarea fericirii. Ei se casatoresc fara sa se cunoasca, fara un simt al raspunderii, pur si simplu fiindca vor sa se casatoreasca sau cred ca trebuie sa o faca pentru a fi niste buni membri ai societatii.

Insa care sunt urmarile? Le vedem in fiecare zi. Casatoriile esuate ne sant cunoscute tuturor. O casatorie lumeasca, asa cum e inteleasa astazi, nu are decat o singura caracteristica – uciderea vietii duhovnicesti a unei persoane. Trebuie sa constientizam ca daca dam gres in casatorie, am dat gres mai mult sau mai putin si in viata duhovniceasca.

Daca reusim in casatorie, am reusit si in viata duhovniceasca. Reusita sau esecul, sporirea sau naruirea, incep in viata duhovniceasca cu casatoria. Pentru ca este o problema atat de serioasa, sa trecem in revista cateva conditii necesare pentru o casatorie fericita si cu adevarat crestina.

Pentru a avea o casatorie izbutita, e nevoie inca din copilarie de o educatie potrivita. Asa cum un copil trebuie sa studieze, asa cum invata el sa gandeasca si sa se preocupe de parinti sau de sanatatea sa, la fel trebuie si sa fie pregatit pentru o casatorie izbutita. In veacul de acum, insa, nimeni nu mai este interesat sa-si pregateasca copiii pentru aceasta taina mare, o taina care va juca un rol crucial in viata lor. Parintii nu sunt interesati de asa ceva, in afara de zestre sau de ale probleme banesti, care ii preocupa adanc.

Copilul trebuie sa invete inca din pruncie sa iubeasca, sa daruiasca, sa sufere lipsuri, sa asculte. Trebuie invatat sa simta ca curatia sufletului si a trupului sau este o comoara de mare pret, care trebuie pazita ca lumina ochilor. Firea copilului trebuie modelata corespunzator, pentru a ajunge un om cinstit, curajos, hotarat, deschis, vesel, iar nu o faptura care-si plange de mila si se vaita de soarta sa, un lucru slab si neputincios, fara putere de a gandi.

Inca din pruncie, copilul trebuie invatat sa se preocupe de un subiect anume sau sa se indeletniceasca cu ceva anume, pentru ca in viitor sa-si poata intretine familia sau, in cazul unei fete, sa ajute daca e nevoie. O femeie trebuie sa invete sa fie gospodina, chiar daca are studii superioare. Trebuie sa invete sa gateasca, sa coasa, sa brodeze. Dar, veti spune: parinte draga, toate astea sant de la sine intelese. Intrebati-i, insa, pe cei casatoriti, si veti vedea cat de multe femei gata sa se casatoreasca nu stiu nimic despre gospodarit.

De la o anumita varsta, cu atat mai mult, alegerea tovarasului de viata este un lucru care nu trebuie trecut cu vederea. Nu trebuie nici facut in graba, fiindca, dupa cum spune o zicala, „iute la insuratoare, iute la disperare”. Nu trebuie insa nici asteptat prea mult, fiindca intarzierea este o primejdie ucigatoare de suflet.

Ca regula, ritmul firesc al vietii duhovnicesti incepe cu casatoria. Cel necasatorit se aseamana cuiva care incearca sa locuiasca pentru totdeauna in hol: nu pare sa priceapa la ce folosesc camerele. Parintii ar trebui sa se intereseze de viata sociala a copilului, dar si de viata sa de rugaciune, incat fericitul ceas sa vina ca un dar de la Dumnezeu.

Fireste, cand e vorba de alegerea unui partener, copilul va lua seama la parerea parintilor sai. Cat de des nu simt parintii un cutit trecandu-le prin inima, atunci cand copiii nu-i intreaba despre cel care le va fi tovaras in viata? Inima de mama este sensibila, si nu poate indura o astfel de lovitura.

Copilul ar trebui sa vorbeasca despre aceste probleme cu parintii sai, pentru ca acestia au o intuitie anume, ce le da putinta sa constientizeze lucrurile care-i ingrijoreaza. Aceasta nu inseamna insa ca tatal si mama ar trebui sa faca presiuni asupra copilului.

In cele din urma, el trebuie sa fie liber sa hotarasca de unul singur. Daca va veti impinge copilul spre casatorie, va va socoti raspunzator daca lucrurile nu vor decurge bine. Nimic bun nu vine in urma presiunilor. Trebuie sa-l ajutati, dar trebuie si sa-i ingaduiti sa aleaga persoana pe care o prefera sau pe care o iubeste – insa nu pe cineva de care i-e mila sau de care-i pare rau.

Daca copilul vostru, dupa ce se cunoaste cu cineva, va spune: „Mi-e mila de saracul om, ma voi casatori cu el“, sa stiti ca santeti in pragul unei casatorii esuate. Doar o persoana pe care el sau ea o prefera sau o iubeste poate sta langa copilul vostru. Si barbatul, si femeia trebuie sa fie atrasi unul de celalalt si trebuie sa vrea cu adevarat, in chip launtric, fara graba, sa traiasca impreuna.

In aceasta privinta, totusi, nu putem face presiuni asupra copiilor nostri. Uneori, din dragoste, simtim ca ei ne apartin, ca sant ai nostri, si ca putem face ce vrem cu ei. Si asa copilul ajunge o faptura neputincioasa sa traiasca – fie casatorit, fie necasatorit.

De buna seama, procesul de cunoastere si apropiere, o problema foarte delicata – dar pe care adesea o trecem cu vederea – ar trebui sa aiba loc inaintea casatoriei. Nu trebuie sa avem rezerve in a ne cunoaste unul pe celalalt, mai ales daca nu santem siguri de sentimentele noastre.

Dragostea n-ar trebui sa ne orbeasca, ci sa ne deschida ochii pentru a-l vedea pe celalalt asa cum este, cu neputintele sale.

„E mai bine sa iei din casa ta o incaltare, chiar daca-i pingelita”, spune o zicala. Adica e mai bine sa iei pe cineva cu care ai ajuns sa te cunosti. Iar cunoasterea trebuie intotdeauna sa fie legata de logodna, o chestiune la fel de anevoioasa.
Atunci cand i-am sugerat unei tinere ca ar trebui sa se gandeasca serios daca sa-si tina logodna, ea mi-a raspuns: „Dac-o sa rup logodna, mama ma va omori”. Dar ce fel de incredintare e aceasta, daca nu-ti da voie sa renunti la ea? A te logodi nu inseamna neaparat ca ma voi casatori. Inseamna ca fac o incercare pentru a vedea daca ar trebui sa ma casatoresc cu persoana cu care m-am logodit. Daca o femeie n-are posibilitatea sa rupa logodna, atunci n-ar mai trebui sa se logodeasca, sau, mai degraba, n-ar trebui sa mearga mai departe cu casatoria. In perioada logodnei, trebuie sa avem grija in chip anume

Cineva a spus candva ca in perioada de cunoastere a celuilalt trebuie sa-ti tii inima cu amandoua mainile, ca pe o fiara salbatica. Stiti cat de primejdioasa e inima: in loc sa te duca la casatorie, te poate duce la pacat. Exista posibilitatea ca persoana aleasa sa te socoteasca doar o jucarie, sau o periuta de dinti buna doar de incercat. Mai apoi, te vei deprima si vei varsa multe lacrimi. Dar atunci va fi prea tarziu, fiindca ingerul tau se va dovedi unul de lut.

Nu alegeti pe cineva care-si pierde vremea prin cluburi, distrandu-se si aruncandu-si banii pe excursii si luxuri. N-ar trebui sa alegeti nici pe cineva care, dupa cum veti afla mai tarziu, isi ascunde egocentrismul in spatele unor cuvinte de dragoste. Nu alegeti drept sotie o femeie ca praful de pusca, care, de indata ce-i zici ceva, sare in sus. Nu-i o nevasta buna. Mai mult, daca vreti sa aveti o casatorie cu adevarat izbutita, nu va apropiati de tanara sau tanarul neputincios sa-si lase parintii. Porunca lui Hristos este limpede: „va lasa omul pre tatal sau si pre muma sa, si se va lipi de femeia sa” (Marcu 10, 7).

Dar cand il veti vedea pe celalalt legat de mama sau tatal lui, cand veti vedea ca ii asculta cu gura deschisa si este gata sa faca orice-i vor zice, sa va tineti departe. Este o persoana bolnava sufleteste, imatura psihologic, si nu veti izbuti sa faceti cu dansul o familie. Barbatul care va va deveni sot ar trebui sa fie plin de viata.

Insa cum ar putea fi asa, daca nu si-a dat seama, daca n-a inteles, daca n-a asimilat faptul ca casa parintilor nu e nimic altceva decat o glastra in care a fost asezat, pentru a fi scos mai tarziu si rasadit in alt loc? De asemenea, cand va veti alege sotul, incredintati-va ca nu este un om necomunicativ – in care caz nu va avea prieteni. Si daca azi n-are prieteni, maine va socoti anevoios sa va aiba drept prieten si tovaras.

Paziti-va de oamenii nemultumiti, plangaciosi si intunecati, ce se aseamana unor pasari mohorate. Paziti-va de cei ce se jelesc mereu, zicand: „Nu ma iubesti, nu ma intelegi” si altele de acest fel. Ceva la aceste fapturi ale lui Dumnezeu nu e in regula. Paziti-va si de fanaticii religiosi si cei excesiv de evlaviosi; adica de cei ce se supara din pricina unor lucruri marunte, care critica tot si sant hipersensibili.

Cum veti putea trai cu un astfel de om? Veti sedea ca pe ghimpi. Feriti-va si de cei ce socotesc casatoria ceva rau, ca un soi de intemnitare, de cei ce zic: „Dar niciodata in viata nu m-am gandit sa ma casatoresc!”

Paziti-va de falsii crestini, care vad in casatorie ceva dezgustator, asemenea unui pacat, si-si coboara grabnic ochii cand aud vorbindu-se despre ea. Daca va veti casatori cu unul ca acesta, va va fi un ghimpe in trup, si o povara pentru manastirea sa, daca se va calugari. Paziti-va de cei ce se cred desavarsiti si nu afla greseala intr-insii, dar gasesc mereu greseli la ceilalti. Paziti-va de cei ce se cred alesi de Dumnezeu ca sa-i indrepte pe ceilalti.

Mai este o problema serioasa careia trebuie sa-i dati atentie: ereditatea. Cautati sa-i cunoasteti bine pe tatal, mama, bunicul, bunica, unchiul celuilalt. Trebuie sa existe si minime conditii materiale. Mai presus de toate, ingrijiti-va sa aflati despre credinta celuilalt. Are el sau ea credinta? Are idealuri persoana pe care va ganditi sa v-o faceti tovaras de viata? Daca pentru el Hristos nu inseamna nimic, cum vei putea sa intri tu in inima sa?

Daca n-a fost in stare sa Il pretuiasca pe Hristos, crezi ca te va pretui pe tine? Sfanta Scriptura ii spune barbatului ca sotia trebuie sa fie a „legamantului tau” (Mal. 2:14), adica de credinta ta, de religia ta, ca sa ti se poata alatura spre Dumnezeu. Doar atunci veti putea avea, dupa cum zic Parintii Bisericii, o casatorie „cu incuviintarea episcopului”, adica cu consimtamantul Bisericii, si nu un simplu act formal.

Discuta mai inainte lucrurile cu duhovnicul. Examineaza impreuna cu el fiecare amanunt, si el va sta de partea ta ca un prieten adevarat, iar cand iti vei atinge tinta, casatoria ta va fi un dar de la Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 7, 7). Dumnezeu daruieste fiecaruia in parte darurile sale. Pe unul il duce inspre casatorie, iar pe altul inspre feciorie. Nu ca Dumnezeu ar face aceasta alegere zicand „tu du-te aici” si „tu du-te acolo”, insa ne da taria de a alege dupa dorirea inimii noastre, precum si barbatia si puterea de a indeplini aceasta alegere.

Daca ti-ai ales astfel sotul, multumeste Domnului! Fa-i cunostinta cu duhovnicul tau. Daca n-ai unul, amandoi ar trebui sa alegeti impreuna un duhovnic care sa va fie Staret, parinte, cel care va va aminti de Dumnezeu si vi-L va arata.

In viata veti avea multe greutati. Vor fi o sumedenie de probleme. Grijile va vor inconjura, si nu va fi usor sa duceti o viata crestineasca. Insa nu va temeti. Dumnezeu va va ajuta. Faceti ce va sta in putinta. Puteti citi cinci minute in fiecare zi dintr-o carte duhovniceasca? Sa cititi. Va puteti ruga cinci minute in fiecare zi? Rugati-va. Si daca nu izbutiti cinci minute, rugati-va doua. Celelalte tin de Dumnezeu.

Cand veti intampina greutati in casatorie, cand veti vedea ca nu sporiti in viata duhovniceasca, sa nu deznadajduiti. Sa nu va multumiti, insa, nici cu sporirea pe care ati dobandit-o pana acum. Inaltati-va inimile catre Dumnezeu. Urmati celor ce au dat totul lui Dumnezeu, si faceti ce puteti ca sa va asemanati lor, chiar daca tot ce puteti face este sa va doriti in inima asemanarea cu ei. Lasati faptuirea in seama lui Hristos. Si, cand veti urca pe calea aceasta, veti simti cu adevarat care este rostul casatoriei. Altfel, veti orbecai in viata asemenea unui nevazator.

Care este, asadar, rostul casatoriei? Va voi spune trei din telurile de capatai ale acesteia. Mai intai de toate, casatoria este o cale a durerii. Tovarasia dintre barbat si femeie se cheama „impreuna-injugare”, adica lucrarea celor doi cu o sarcina comuna.

Casatoria este o impreuna-mergere, o portie comuna de durere si, bineinteles, de bucurie. Dar, de obicei, sase strune ale vietii rasuna trist, si doar una vesel. Sotul si sotia beau din acelasi pahar al lipsurilor, tristetilor si caderilor. La slujba cununiei, preotul le da noilor casatoriti sa bea din acelasi pahar, numit „pahar de obste”, pentru ca impreuna vor purta poverile casatoriei.

Paharul se mai cheama si „unire”, pentru ca ei se unesc spre a impartasi bucuriile si necazurile vietii. Cand doi oameni se casatoresc, e ca si cum ar zice: Impreuna vom merge inainte, mana de mana, prin vremuri bune si rele. Vom avea ceasuri intunecate, ceasuri de tristete, impovaratoare, ceasuri plictisitoare. Insa, in adancul noptii, vom crede pe mai departe in soare si-n lumina

O, dragi prieteni, cine poate spune ca viata sa n-a cunoscut clipe grele? Dar nu e lucru mic sa stii ca in clipele-ti grele, in griji, in ispite, vei tine mana celui iubit tie. Noul Legamant spune ca tot omul va suferi, mai ales cei ce se casatoresc.

„Dezlegatu-te-ai de femeie?” – adica, esti necasatorit? – intreaba Apostolul Pavel. „Nu cauta femeie. Iar de te-ai si insurat, nu ai gresit, si de s-a maritat fecioara, nu a gresit; insa asupreala trupului vor avea unii ca acestia; iara eu crut pre voi” (1 Corinteni 7, 27-28).
Tineti minte: din clipa in care te casatoresti, zice el, vei avea parte de multe dureri, vei suferi, si viata ta va fi o cruce, insa o cruce ce infloreste cu flori. Casatoria va avea bucuriile sale, surasurile sale, lucrurile sale minunate. Sa va amintiti, insa, in zilele cu soare ca toate aceste flori preafrumoase ascund o cruce, care poate iesi in orice clipa la lumina.

Viata nu e o petrecere, asa cum cred unii, care, dupa casatorie, se pravalesc din cer pe pamant. Casatoria este o mare intinsa, si nu stii cand te va arunca pe tarm. Te insori cu persoana aleasa cu frica si cutremur, si cu mare grija, apoi, dupa un an, doi, cinci, descoperi ca te-a tras pe sfoara.

Sa credem ca nunta ar fi un drum spre fericire este o masluire a casatoriei, asemenea unei tagaduiri a crucii. Bucuria casatoriei inseamna pentru barbat si femeie impingerea impreuna a carului pe drumul urcator al vietii.

„N-ai suferit? Atunci n-ai iubit”, spune un poet.
Doar cei ce sufera pot iubi cu adevarat. Si, de aceea, tristetea este o insusire necesara a casatoriei.

„Casnicia – zice un filosof din vechime – e o lume infrumusetata de nadejde si intarita de napasta”. Asa cum otelul se caleste in furnal, asa si omul se intareste in casatorie, in focul greutatilor. Cand va priviti casatoria de la departare, toate par minunate. Insa cand va apropiati, veti vedea ce multe clipe grele are.
Dumnezeu zice ca „nu este bine sa fie omul singur” (Facere 2, 18), asa ca i-a pus alaturi un tovaras, pe cineva care sa-l ajute in viata, mai ales in luptele sale de credinta, fiindca pentru a-ti pastra credinta trebuie sa patimesti si sa rabzi multa durere. Dumnezeu ne trimite tuturor harul Sau. El ni-l trimite, insa, atunci cand vede ca santem gata sa suferim. Unii, de indata ce vad o piedica, o iau la fuga. Uita de Dumnezeu si de Biserica. Insa credinta, Dumnezeu si Biserica nu sant o camasa pe care s-o dai jos de indata ce ai inceput sa asuzi.

Casatoria este, asadar, o calatorie printre necazuri si bucurii. Cand necazurile par coplesitoare, ar trebui sa-ti amintesti ca Dumnezeu este cu tine. El iti va ridica crucea. El a fost Cel ce ti-a pus pe frunte cununa casatoriei. Dar cand Il rugam ceva pe Dumnezeu, El nu ne da de indata solutia. Ne indruma inainte foarte incet. Uneori, ii ia ani ca s-o faca. Trebuie sa cercam durere, altfel viata nu va avea inteles. Veseleste-te, insa, caci Hristos patimeste cu tine, si Sfantul Duh „se roaga pentru noi cu suspinuri negraite” (cf. Romani 8, 26).

In al doilea rand, casatoria este o calatorie a dragostei. Inseamna plasmuirea unei noi fapturi omenesti, a unei noi persoane, caci, zice Evanghelia, „vor fi amandoi un trup” (Matei 19, 5; Marcu 10, 7). Dumnezeu uneste doi oameni si ii face una. Din aceasta unire a doi oameni, care se inteleg sa-si sincronizeze pasii si sa-si armonizeze bataile inimii, rasare o noua faptura omeneasca.

Dintr-o astfel de dragoste adanca si spontana, unul devine o prezenta, o realitate vie, in inima celuilalt.

„Sunt casatorit” inseamna ca nu pot trai nici macar o zi, nici macar o clipa, fara tovarasul meu de viata. Sotul meu, sotia mea, e parte din mine, din trupul meu, din sufletul meu. El sau ea ma implineste. El sau ea este cugetul mintii mele. El sau ea este pricina pentru care-mi bate inima.
Perechea schimba inele pentru a arata ca vor ramane uniti in incercarile vietii. Fiecare poarta un inel cu numele celuilalt scris pe el, ce se pune pe degetul de la care o vena duce direct la inima. Numele celuilalt, adica, e scris in propria inima. Am putea spune ca unul da celuilalt sangele inimii sale. El sau ea il cuprinde pe celalalt in insasi miezul fiintei sale.

„Ce mai faci?”, a fost intrebat odata un scriitor. Acesta a ramas surprins. „Ce mai fac? Ce intrebare ciudata! O iubesc pe Olga, sotia mea”. Sotul traieste pentru a-si iubi sotia, iar sotia traieste pentru a-si iubi sotul.
Lucrul cel mai insemnat in casatorie este dragostea, iar dragostea inseamna a uni doua in una. Dumnezeu uraste despartirea si divortul. El vrea o unire nezdruncinata (cf. Matei 19, 3-9; Marcu 10, 2-12). Preotul ia inelele de pe degetul mainii stangi, le pune pe cel al mainii drepte, apoi iarasi pe stanga, si in cele din urma le pune inapoi pe mana dreapta.

Incepe si sfarseste cu mana dreapta, fiindca aceasta este mana cu care lucram indeosebi. Aceasta inseamna si ca celalalt are acum mana mea. Nu fac nimic din ce nu ar vrea perechea mea. Sant legat de celalalt. Traiesc pentru celalalt, si pentru aceasta ii trec cu vederea greselile. O persoana care nu poate avea ingaduinta pentru alta nu se poate casatori.

Ce vrea perechea mea? Ce-l intereseaza? Ce-i face placere? Aceleasi lucruri ar trebui sa ma intereseze si sa-mi faca si mie placere. Caut si prilejuri de a-i face mici bucurii. Cum il voi multumi astazi pe sotul meu? Cum o voi multumi astazi pe sotia mea?

Aceasta intrebare ar trebui sa si-o puna zilnic orice om casatorit. Ea se intereseaza de grijile lui, de preocuparile lui, de slujba lui, de prietenii lui, pentru a putea avea toate in comun. El ii da intaietate de bunavoie. Pentru ca o iubeste, merge ultimul la culcare si se trezeste primul. Ii socoteste parintii ei ca si cum ar fi ai sai, ii iubeste si li se daruieste, fiindca stie ca casatoria este anevoioasa pentru parinti. Ii face mereu sa planga, deoarece i-a despartit de copilul lor.

Sotia isi arata dragostea pentru sot prin ascultare. Ea il asculta intocmai cum Biserica asculta de Hristos (Efeseni 5, 22-24). Fericirea ei este sa faca voia sotului. Impotrivirea, incapatanarea si nemultumirea sant securile care reteaza pomul fericirii conjugale. Femeia este inima. Barbatul este capul. Femeia este inima care iubeste. In clipele grele ale barbatului, ea ii sta alaturi, precum imparateasa Theodora langa imparatul Iustinian. In clipele lui de bucurie, ea incearca sa-l suie la inaltimi si la idealuri si mai mari. La vreme de necaz, ea sta langa el, ca o lume sublima si plina de pace, daruindu-i liniste.

Barbatul ar trebui sa tina minte ca sotia i-a fost incredintata de Dumnezeu. Sotia sa este un suflet pe care Dumnezeu i l-a dat, si pe care intr-o buna zi va trebui sa-l dea inapoi. El isi iubeste femeia asa cum Hristos iubeste Biserica (Efeseni 5, 25). O ocroteste, ii poarta de grija, ii da incredere, indeosebi cand este tulburata sau cand este bolnava. Stim cat de sensibil poate fi sufletul unei femei, pricina pentru care Apostolul Petru ii indeamna pe barbati sa-si cinsteasca femeile (cf. 1 Petru 3, 7).

Sufletul unei femei se raneste, este adesea marunt, schimbator si poate cadea dintr-odata in deznadejde. De aceea, barbatul trebuie sa fie plin de dragoste si gingasie, si sa faca din ea comoara sa cea mai de pret. Casatoria, dragi prieteni, este o barcuta care pluteste pe valuri si printre stanci. Daca o scapi din grija chiar si o clipa, se va scufunda.

Dupa cum am vazut, casatoria este mai intai de toate o calatorie a durerii; in al doilea rand, o calatorie a dragostei; si, in al treilea rand, o calatorie spre cer, o chemare de la Dumnezeu. Este, asa cum zice Sfanta Scriptura, o „taina mare” (Efeseni 5, 32).

Vorbim adesea de sapte taine. In aceasta privinta, o „taina” este semnul prezentei mistice a unei persoane sau a unei intamplari adevarate. O icoana, de pilda, este o taina. Cand i ne inchinam, nu ne inchinam lemnului sau vopselei, ci lui Hristos, sau Nascatoarei de Dumnezeu, sau sfantului zugravit in chip mistic.

Sfanta Cruce este un simbol al lui Hristos, ce cuprinde tainica sa prezenta. Si casatoria este o taina, o prezenta mistica, desi nu ca acestea. Hristos zice: „unde sunt doi sau trei adunati intru numele meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20). Si de fiecare data cand se cununa doi oameni in numele lui Hristos, ei devin un semn care-L cuprinde si arata pe insusi Hristos. Cand vedeti o pereche are constiinta acestui lucru, e ca si cum l-ati vedea pe Hristos. Impreuna, ei sant o aratare a lui Dumnezeu.

Acesta este si motivul pentru care pe capetele lor se pun cununi, in timpul slujbei cununiei, deoarece mireasa si mirele sant un chip al lui Hristos si al Bisericii. Si nu doar acestea, dar si toate celelalte sant simbolice. Lumanarile aprinse simbolizeaza fecioarele cele intelepte. Atunci cand preotul pune aceste lumanari in mainile noilor casatoriti, e ca si cum le-ar zice: Asteptati-l pe Hristos asemenea fecioarelor celor intelepte (Matei 25, 1-11).

Lumanarile mai simbolizeaza si limbile de foc care s-au pogorat la Cincizecime, si care au aratat, in esenta, prezenta Sfantului Duh (Faptele Apostolilor 2, 1-4). Inelele de cununie se tin in altar, pana ce sant luate de acolo de catre preot, fapt care arata ca nunta isi are inceputul in Hristos si va sfarsi in Hristos. Preotul le impreuneaza si mainile, pentru a arata ca insusi Hristos este Cel ce ii uneste. Hristos este in centrul tainei si in centrul vietii lor.

Toate elementele slujbei cununiei sant umbre si simboluri care arata prezenta lui Hristos. Cand stai undeva si vezi dintr-o data o umbra, stii ca se apropie cineva. Nu-l vezi, dar stii ca e acolo. Te trezesti dis-de-dimineata, si vezi zarea rosie a rasaritului. Stii ca, peste putina vreme, va iesi soarele. Si intr-adevar, de dupa munte, incepe sa rasara soarele.

Cand iti vezi casatoria, sotul, sotia, trupul perechii tale, cand iti vezi necazurile, toate cele ale casei tale, sa stii ca sant semne ale prezentei lui Hristos. E ca si cum ai auzi pasii lui Hristos, ca si cum ar veni, ca si cum ai fi gata sa-i auzi glasul.

Toate acestea sunt umbre ale lui Hristos, descoperindu-ne ca este cu noi. E adevarat totusi ca, din pricina grijilor si nelinistilor, simtim ca El lipseste. Dar Il putem vedea in umbre, si ne incredintam ca este cu noi. De aceasta, in Biserica timpurie nu exista o slujba aparte a cununiei. Barbatul si femeia mergeau pur si simplu la Biserica si se impartaseau impreuna. Ce inseamna asta? Ca de aici incolo viata lor devine o singura viata in Hristos.

Cununiile sau coroanele de nunta sant si ele simboluri ale prezentei lui Hristos. Si anume, ele simbolizeaza mucenicia. Sotul si sotia poarta cununi pentru a arata ca sunt gata sa se faca mucenici pentru Hristos.

A spune ca „Sunt casatorit” inseamna ca traiesc si mor pentru Hristos. „Sunt casatorit” inseamna ca tanjesc si insetez dupa Hristos. Cununile sant si semne imparatesti, asa ca sotul si sotia sant imparat si imparateasa, iar casa lor este imparatie, o imparatie a Bisericii, o prelungire a Bisericii

Care a fost inceputul casatoriei? Caderea in pacat a omului. Inainte de aceasta, nu era casatorie – nu in intelesul de astazi. Abia dupa Cadere, dupa ce Adam si Eva au fost izgoniti din rai, Adam a „cunoscut” pe Eva (Facere 4, 1) si s-a pus inceput casatoriei. De ce atunci? Pentru ca sa-si aminteasca de caderea lor si de izgonirea din Rai, si sa caute sa se intoarca acolo. Casatoria este, prin urmare, o intoarcere in raiul duhovnicesc, Biserica lui Hristos. „Sunt casatorit” inseamna, asadar, ca sant un imparat, un madular credincios si adevarat al Bisericii.

Cununile simbolizeaza si biruinta cea mai de pe urma, ce va fi atinsa in imparatia cerurilor. Cand preotul ia cununiile, ii zice lui Hristos: „primeste cununile lor intru Imparatia ta”, ia-le in imparatia Ta si le tine acolo, pana la biruinta cea mai de pe urma. Asadar, casatoria e un drum: incepe pe pamant si se sfarseste in cer. Este o impreunare, o legatura cu Hristos, Care ne incredinteaza ca ne va duce la cer, spre a fi pururea cu Dansul.

Casatoria este un pod care ne duce de la pamant la cer. E ca si cum taina ar zice: Dincolo si mai presus de dragoste, dincolo si mai presus de sotul tau, de sotia ta, mai presus de intamplarile de zi cu zi, adu-ti aminte ca esti menit cerului, ca ai plecat pe un drum care te va duce acolo negresit. Mireasa si mirele isi dau mana unul altuia, iar preotul le tine pe ale amandurora, si ii duce in jurul mesei, dantuind si cantand. Casatoria este miscare, este sporire, este o calatorie ce se va incheia in cer, in vesnicie.

Casatoria pare sa uneasca doua persoane. Insa nu sant doua, ci trei. Barbatul se casatoreste cu femeia, si femeia se casatoreste cu barbatul, iar cei doi impreuna se casatoresc cu Hristos. Asadar, trei iau parte la taina, trei raman impreuna in viata. In dantuirea din jurul mesei, perechea este purtata de preot, care este un chip al lui Hristos. Aceasta inseamna ca Hristos ne-a prins, ne-a izbavit, ne-a rascumparat si ne-a facut ai Sai. Aceasta este „taina cea mare” a nuntii (cf. Galateni 3, 13).

In latina, cuvantul „taina” a fost tradus cu „sacramentum”, care inseamna juramant. Si casatoria este un juramant, o fagaduinta, o impreunare, un legamant, asa cum am mai zis. Este o legatura netrecatoare cu Hristos. „Sunt casatorit”, asadar, inseamna ca mi-am robit inima lui Hristos. Daca vreti, va puteti casatori. Daca vreti, nu va casatoriti. Dar daca va casatoriti, acesta este intelesul casatoriei in Biserica Orthodoxa, cea care v-a adus intru fiinta. „Sunt casatorit” inseamna: „sunt robul lui Hristos.”

Arhimandritul Emilian Simonopetritul
(traducere din limba greaca de Radu Hagiu)

preluat de aici

Esti fericit?


Cu totii ne dorim sa fim fericiti. Numai ca noi cautam fericirea oriunde, numai in Dumnezeu nu. Va rog sa le vestiti celor nefericiti, ca in orice clipa pot deveni fericiti daca se unesc cu Dumnezeu.

citeste mai multe despre ce inseamana fericirea adevarata

Invitatie


Doamne, hai sa bem o cana de vin fiert impreuna!

gand pentru azi


Să nu ne lipim de oameni, ci în relație cu orice om, fie și sfânt, să vedem un trimis al Domnului, un trimis care are o misiune trecătoare, oricât ar fi de folositoare sau importantă la un moment dat. Și-l vom recunoaște pe cel cu adevărat trimis de Domnul după bucuria lui de a fi o slugă netrebnică și degrab pieritoare ca să crească Domnul în inima celui pe care îl slujește. (maica Siluana)

preluat de aici

„Suntem adevarati numai atunci cand plangem”


Nu pot să uit fața dură a tatei cum se schimba atunci cînd plîngea la filme, ștergîndu-și ochii cu mîinile lui late, cu degetele acelea groase pe care nu a purtat niciodată inel. Atunci tata era el însuși și era atît de curat și atît de bun. Restul era viața cu mizeriile ei, cu sărăcia și mîndria ei, cu tot ce e străin și însingurează pe om, ducîndu-l atît de departe de ceea ce ar trebui să fie el cu adevărat.

citeste mai mult

7 ianuarie: Soborul Sfantului Ioan Botezatorul


Ioan Botezatorul model al smereniei


In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El”, marturiseste: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.” Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.
citeste mai mult aici

Intrebare pentru inceputul anului: ce alegi, raiul sau iadul?


Când faci binele ce simţi? Bucurie şi veselie, chiar dacă mănânci ceapă şi măsline. Ai raiul în sufletul tău, eşti împărat. Ceea ce te face să simţi bucurie este un ecou al raiului. Iar când faci răul, simţi întristare înăuntrul tău, ai un iad, chiar dacă eşti şi împărat şi autocrator. Citiţi-l şi pe Shakespeare; veţi vedea acolo pe unul care a făcut un rău mare şi în timpul unui banchet exorbitant i-au paralizat mâinile şi i-au căzut furculiţele jos, pentru că umbra crimei îi tulbura viaţa. Adică, faci rău şi simţi înăuntrul tău întristare. Ce este aceasta? Iad. Aşadar de aici, din viaţa de faţă, omul pregustă sau raiul, sau iadul.

citeste tot cuvantul Episcopului Augustin