Gand pentru azi


Cum sa nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu știi de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimțire sau ură, din neștiință sau cu bună știință… Tu ești judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi și pe mine să mă înveți cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”.
Dacă nu ai puterea să rostești asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poți. Ajută-mă!” Atunci poate că vei auzi chemarea Lui: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și eu vă voi odihni pe voi”.

(maica Siluana)

gand pentru azi


Nu de Dumnezeu mă tem, fiindcă e atotbun, ci de mine însumi; liber şi rău fiind pot să nu-I deschid uşa. (Marcel Jouhandefeu)

Scrisoare pentru parinti


Daca ar avea parintii ochi sa vada
Si sufletul le-ar fi mereu atent,
In ochii pruncilor cu viata fada
Ar descifra mesajul cel urgent:
“Va rog, iubiti-ma inteligent!”
Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare;
Nu vreau bunici si nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare …
Putin imi pasa de traiesc sau mor
Dar vreau sa fiu al vostru, nu al lor!
Eu stiu c-aveti profesii elevate
Ca sunteti la curent cu date noi,
C-aveti servici ca eu sa am de toate
Dar fiindca va iubesc pe amandoi,
va spun:
“Eu am nevoie doar de voi”

As vrea ca jucarie OCHII MAMEI
Nu ochii-ndepartati ai vreunui unchi.
Cand ne-ntalnim atrasi de glasul foamei
Si nu pot sta la TATA pe genunchi,
Ma simt ca o mladita fara trunchi.
Nu vreau sa fiu un deget ce acuza,
Gasind olarul singur vinovat.
Am gand curat, si inima refuza
O bomba cu efect intarziat:
Vreau sa devin un OM adevarat!
De-aceea vreau parintii mei sa vada,
Sa aiba sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriti de viata fada
Sa descifreze strigatul urgent:
“Va rog iubiti-ma inteligent!”

„Scrisoare pentru parinti”, de Sorin Chelbegeanu

Pr. Paisie Aghioratul: „Sa cerem pocainta pentru intreaga lume!”


– Parinte, ce poate ajuta astazi mai mult lumea ?

– Astazi, daca s-ar invata pocainta in lume, numai ea ar putea ajuta. Sa citim, pe cat putem Vietile Sfintilor care insista asupra pocaintei, ca sa ne folosim. A cere pocainta de la Dumnezeu inseamna a cere iluminare. Atunci cand cerem pocainta si ne pocaim mai mult, fireste, ne vom si smeri mai mult si atunci negresit va veni si mai mult har dumnezeiesc, iluminare dumnezeiasca. Cand omul se afla in pocainta, pastreaza harul lui Dumnezeu, in orice caz lumea are o tendinta spre bunatate.

Vezi, cei mai multi nici nu se spovedesc, nici nu merg la biserica, sunt stapaniti de o mare nestiinta, dar pe de alta parte vin si imi cer ajutor. Lucrul acesta spune ceva.

– Parinte, nu cumva incercarile se fac pricini ca oamenii sa se apropie de Dumnezeu?

– Cei care au dispozitie buna se folosesc din incercari. Cei ce n-au se impotrivesc lui Dumnezeu, hulesc etc. Raul este ca nu spun: „Am gresit”, ci se chinuiesc. Diavolul are mare stapanire in lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Raul este ca se impiedica interventia dumnezeiasca atunci cand nu este pocainta. Daca ar exista pocainta, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni dupa furtuni! Dumnezeu sa ne ajute. Sa cerem pocainta pentru intreaga lume, si pentru toti cei care fac rau Bisericii cu sange rece si nu au dorinta sa se indrepte, ca Dumnezeu sa le dea pocainta, si abia dupa aceea sa-i ia.

Sa ajutam pe cat putem lumea sa se pocaiasca, pentru ca sa primim binecuvantarile lui Dumnezeu. Pocainta si marturisire, de acestea e trebuinta azi. Eu recomand mereu pocainta si marturisire, ca diavolul sa-si piarda drepturile si sa se taie influentele exterioare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca sa inteleaga si sa se pocaiasca.

De pilda cineva se marturiseste ca a facut desfranare. Duhovnicul ii da iertare, ii da si un canon, dar acela nu merge mai departe. Duhovnicul trebuie sa-l ajute sa inteleaga ca raul n-a fost numai desfranarea; ca prin aceea ce a facut a facut crime, a destramat doua familii. Dar unii duhovnici nici nu cerceteaza mai departe, nici nu le fac oamenilor probleme de constiinta.

– Parinte, exista oameni care sunt buni, insa nu merg la biserica adeseori, nu au o viata liturgica regulata.

– Se poate cateodata ca cineva sa nu mearga regulat la biserica, dar inlauntrul lui sa existe evlavie, bunatate si astfel Dumnezeu gaseste loc si Se salasluieste in el. Acesti oameni de ar fi avut o viata liturgica, ar fi sporit mult in viata duhovniceasca. Si iata, exista altii care merg la biserica, se marturisesc, se impartasesc, le fac pe toate si cu toate acestea Dumnezeu nu afla loc sa locuiasca in ei, pentru ca nu exista smerenie, bunatate, pocainta adevarata.

Nu ajunge numai marturisirea la duhovnic pentru ca sa se intocmeasca bine cineva; e trebuinta si de pocainta. Si orice rugaciune pe care o face cineva trebuie sa inceapa cu marturisire inaintea lui Dumnezeu. Nu sa planga si sa spuna „sunt asa, asa si asa”, si dupa aceea sa faca asemenea. Lucrul acesta nu are simtire. Atunci cand exista simtire, exista si putina imbunatatire.

Ati vazut pe israeliti cu cata simplitate se rugau? „Scoala-Te Doamne, pentru ce dormi?”. Si dupa aceea Domnul „S-a desteptat ca un puternic, ca un ametit de vin, si a lovit”. Cu ce simplitate si ce smerenie, dar si cu ce indrazneala au spus: Doamne, ce vom spune neamurilor? Ne-ai izbavit din Marea Rosie si acum sa murim in pustie, sau sa ne omoare cei de alt neam? Sa ne facem de ras? Sa nu spunem si noi „De ce dormi, Dumnezeule, si nu vezi?” – pentru ca ne va da o palma. Este obraznicie.

Aceia au spus-o cu smerenie si simplitate. N-au invinuit pe Dumnezeu spunand: „De ce ai facut acestea?” – ci au spus: „Noua ne trebuie rele mult mai mari, dar acum ce vom spune neamurilor?” Si ati vazut? Una peste alta au induiosat pe Dumnezeu. Ati inteles? A existat recunoastere a greselii, pocainta si Dumnezeu a intervenit si „a lovit”. Daca ne aflam si noi intr-o situatie grea si n-o infruntam duhovniceste, atunci mirenii ne vor spune: „Unde este rugaciunea voastra? Spuneti ca va rugati, dar ce faceti?” Ne facem de ras.

Pocainta ajuta sa dispara raul !

Atunci cand cerem pocainta de la Dumnezeu pentru lume, sa ne punem si pe noi insine printre aceia care au gresit si sa nu spunem: „Ajuta lumea care este pacatoasa”. Cei trei tineri s-au nascut in robie, si cu toate acestea n-au spus: „Cu ce suntem noi vinovati?”, ci au spus: „Pe dreptate suferim, trebuia si mai multe sa suferim”.

Vorbeau ca si cum ar fi fost si ei printre cei ce au calcat poruncile lui Dumnezeu mai inainte de robia babilonica, ca si cum ar fi fost si ei partasi la pacat, in timp ce erau nevinovati, caci nici nu erau nascuti cand se petrecusera acelea.

Cat ma misca rugaciunea ce au facut-o atunci cand se aflau in mijlocul vapaii cuptorului! „Drept esti Doamne in tot ce ai facut cu noi, ca am pacatuit si am facut faradelege, si acum nu suntem vrednici sa deschidem gura noastra. Nu ne parasi pe noi pana in sfarsit si nu intoarce mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit al Tau”.

Adica „pe dreptate ne pedepsesti Doamne, pentru ca am pacatuit, dar numai pentru Avraam pe care il iubesti nu ne parasi”. S-au pus si pe ei insisi printre pacatosi si credeau asta, de aceea cuptorul s-a racorit, in timp ce pe inchinatorul la idoli care s-a dus sa vada cuptorul, l-au ars flacarile.

Daca omul nu lucreaza asa, cauta mereu sa se indreptateasca. „Diavolul m-a pus sa pacatuiesc”, sau, „Adam e de vina; Eva e de vina, nu eu”. Un teolog mi-a spus odata: „Si cu ce suntem vinovati noi ca acum sa ne chinuim din pricina Evei?” „Omule binecuvantat – ii spun – te impiedica asta la mantuire?” Ce-i de vina Adam sarmanul sau Eva? Au facut o gresala si cate veacuri au fost in iad, in timp ce pentru noi a venit Hristos si ne-a eliberat. „De saptezeci de ori cate sapte de pacatuiti si va pocaiti, Eu va iert” – a spus Domnul. Pacatuim de mii de ori si Hristos ne iarta – numai sa ne pocaim cu sinceritate – cum sa spunem ca e de vina Adam si Eva? Si uitati-va ca nu pun numele de Eva – nu dau numele Eva unei surori, sau cel putin Zoe, daca e greu Eva. Ea este mama noastra, mama intregii lumi si nici numele ei nu vrem sa-l auzim. Dar blestemul, de fapt l-a dat Dumnezeu diavolului. „Si sarpele era intelept”.

Diavolul a intrat in sarpe ca sa insele pe om. Si iata, toti au ce au cu Eva ca si cum ea ne-a prapadit, in timp ce am fi fost foarte bine in rai, daca nu s-ar fi facut calcarea de lege. Daca si noua ne-ar spune Hristos: „Fiindca ati pacatuit o data, veti merge atatea veacuri in iad”, ei, atunci sa fi spus cineva ceva! Ce lume nemultumitoare!

In orice caz pocainta este mare lucru. N-am inteles ca omul prin pocainta poate scchimba hotararea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul sa aiba o astfel de putere. Faci rau? Dumnezeu iti da o palmuta. Spui „am gresit”. Se opreste si-ti da binecuvantari. Adica, atunci cand copilul cel dezordonat isi vine intru sine, se pocaieste si este mustrat de constiinta sa, atunci Parintele lui il rasfata cu dragoste si il mangaie.

Israelitii, deoarece s-au departat de poruncile lui Dumnezeu, au trait in robie 75 de ani. Si in cele din urma, atunci cand s-au pocait, apare imparatul Cirus, care s-a aratat mai bun decat fiii lui Israel, care au spurcat cele sfinte pe care le aveau pentru jertfe.

Dumnezeu i-a schimbat mintea si l-a facut sa creada in Dumnezeul cerului. Astfel acela a lasat pe israeliti liberi, le-a dat bani, lemne pentru Templu, le-a facut zidurile Ierusalimului si a aratat o astfel de bunatate si o astfel de evlavie, ce nu le-au aratat intr-un anumit fel nici israelitii. Si toate acestea pentru ca poporul s-a pocait si s-a schimbat. Cat de mult ajuta pocainta ca sa faca sa dispara raul!

Cartile Macabeilor sa le cititi pe toate. Sunt foarte puternice. Ce porunca a dat imparatul! Ca elefantii sa calce pe israeliti. S-au dus ceilalti, au pregatit ceremonia, au adapat 500 de elefanti cu vin tare si tamaie ca sa-i intarate si au asteptat pe imparat sa vina ca sa inceapa spectacolul. Dar imparatul uitase porunca ce o daduse. Se duce ingrijitorul de elefanti sa instiinteze pe imparat, pentru ca acela inca nu aparuse. „Imparate – ii spune – te asteptam. Toate sunt gata, elefantii, iudeii si cei chemati asteapta”. „Cine v-a spus sa faceti un astfel de lucru?” – le spune. Strigate, amenintari. Si asta nu s-a facut o data, ci de trei ori. Lucru mic a fost ca imparatul sa uite porunca ce-o daduse el insusi? Si nu numai asta, ci in cele din urma si-a schimbat toata purtarea sa fata de iudei. Toata cheia aici este: sa se pocaiasca lumea.

– Parinte, asociatiile de pace intemeiate de diferite state ajuta pentru pacea lumii?

– Depinde. Sunt unii care pornesc cu intentie buna. Dar atunci cand se aduna vrajitori, inchinatori la foc, protestanti, o gramada – nu le mai dai de capat – ca sa aduca pace in lume, cum sa ajute? Dumnezeu sa ma ierte, dar acestea sunt zdrentele diavolului. Se face pace cu o asociatie pacatoasa? Cum poate veni pacea, atunci cand oamenii nu se imprietenesc cu Dumnezeu? Numai atunci cand omul se imprieteneste cu Dumnezeu, vine pacea launtrica si cea exterioara.

Si pentru ca omul sa se imprieteneasca cu Dumnezeu trebuie sa-si vina in simtire, sa se pocaiasca, sa traiasca potrivit cu poruncile lui Dumnezeu si atunci vin harul si pacea lui Dumnezeu inlauntrul lui, asa incat poate ajuta si pentru pacea din jurul lui.

preluat de aici

gand pentru azi


Parintele Arsenie Papacioc recomanda recunoasterea fortelor de bine din om, si nu alte nevointe. De asta avem nevoie astazi, poate mai mult ca altadata, cand boala psihica este terenul predilect al diavolului, pentru a ne smeri. Paradoxal, poate, pentru unii. Dar smerenia nu inseamna altceva decat realism, adica constientizarea structurii, personalitatii tale, cu bune (calitati) si cu rele (defecte). Pentru a ne creste credinta si increderea in Dumnezeu, nu trebuie decat sa ne vedem calitatile si sa intelegem ca prin ele lucreaza Dumnezeu. Calitatile noastre nu sunt decat lumina, amprentele Lui Dumnezeu in om.

Gand pentru azi


„Hristos avea un tel pe care, dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, mama Sa nu-l cunostea. Fiecare om are un tel pe care are dreptul, dar si raspunderea de a-l descoperi singur si pe care deseori parintii nu il recunosc. Uneori parintii nu recunosc copilului nici dreptul de a avea vreun tel, la fel cum nu recunosc ca a incetat de a mai fi copil si ca este adult.” (Parintele Filotheu Faros)

Despre credinta ortodoxa- IPS Ierotheos Nafpaktos


Biruirea morţii duhovniceşti şi trupeşti

Dumnezeul Treimii a creat prin Hristos întreaga lume care are ca drept cea mai înaltă şi desăvârşită făptură omul. Dumnezeu este nezidit, necreat, în timp ce omul şi lumea sunt create. Adam şi Eva, înainte de cădere, aveau suflet, trup, dar şi harul lui Dumnezeu, ei aveau o comuniune personală cu Dumnezeu, vorbeau cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că aveau părtăşie, comunicare şi relaţie cu El, trăind în lumina Lui. Acesta este omul firesc, adevărat, adică are suflet, trup şi Duhul Sfânt. Omul nu este trihotom, ci este dihotom pentru că are suflet şi trup, dar are harul Duhului Sfânt în suflet şi în trup. Acesta este omul autentic creat de Dumnezeu care trăieşte în lumină. Al cincilea punct arată că această cădere a omului nu este una juridică, adică faptul că nu au ţinut o anumită poruncă, ci este pierderea harului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani scrie că toţi au păcătuit şi s-au lipsit de slava lui Dumnezeu. Prin urmare, căderea este pierderea harului lui Dumnezeu. Aceasta este moartea duhovnicească. După păcat, omul a rămas cu trup şi suflet, dar l-a pierdut pe Duhul Sfânt. Acesta este păcatul strămoşesc în esenţă. Mai întâi a fost moartea duhovnicească, după care a urmat şi moartea trupească. Moştenirea păcatului strămoşesc nu sunt vinovăţiile de care vorbeşte Fericitul Augustin, ci faptul că prin cădere a intrat în om stricăciunea şi aceasta se transmite din generaţie în generaţie, la naşterea fiecărui prunc. Omul firesc avea în suflet două lucrări: raţiunea şi mintea. În cel de-al şaselea punct ni se explică cum Hristos vine şi îşi asumă stricăciunea omului şi biruieşte moartea, ca să biruiască păcatul şi pe diavol. Astfel, Hristos doreşte să-l readucă pe om la stadiul dinainte de cădere şi să-l ridice mai sus. Hristos a învăţat în pilde, a săvârşit minuni, iar pe unii dintre ucenici i-a luat pe Muntele Taborului ca să le arate slava Sa. A dorit să arate că mai întâi trebuie să ascultăm învăţătura Sa, să o aplicăm ca să putem vedea minuni, dar scopul cel mai înalt este să urcăm pe munte ca să vedem slava Sa. Acesta este cel mai profund ţel al vieţii duhovniceşti: să biruim mai întâi moartea duhovnicească pentru ca apoi să biruim moartea trupească“, a adăugat IPS Hierotheos, care a menţionat la cel de-al şaptelea punct că „lucrarea de mântuire se face înlăuntrul Bisericii“.

din conferinta IPS Hierotheos la Iasi, pe care o puteti asculta aici

Despre comunicare- Pr. Filotheu Faros


Problema comunicarii este una din cele mai grave urmari ale pacatului si este prezentata in mod dramatic in istoria turnului Babel. Simtamantul constient sau inconstient al decaderii noastre personale ne face sa ne temem a ne descoperi si a avea incredere in aproapele nostru, deoarece ne temem ca, de ne va vedea asa cum suntem in mod real, ne va respinge. Asa ca zidim imprejurul nostru ziduri de aparare, tesem perdele de fum si codificam mesajele trimise celorlalti oameni. Cel care intelege problemele comunicarii ignora exprimarea verbala si raspunde direct la mesajul esential.
Masura psihoterapiei depinde de masura psihoterapeutului, iar masura acestuia depinde de masura omeniei din el- acestei raze diafane a iubirii dumnezeiesti care a patruns intunecimea grea a egoismului omenesc. Preotul trebuie sa invete si unele tehnici, caci si aceasta poate fi o dovada a dragostei, dar va trebui sa nu uite niciodata ca rodnicia lui pastorala va fi direct proportionala cu gradul iubirii sincere pentru omul care se cuibareste in inima lui. Iar psihoterapeutul care se va incredinta ca raspunsul la aceasta arzatoare intrebare nu se afla in scrierile psihiatrice isi va depasi prejudecatile si va incerca si teologia.

Pr. Filotheu Faros, in „Dialogul in psihoterapia ortodoxa”

Psalmii 55 si 58


Psalmul 55

1. Miluieste-ma, Doamne, ca m-a necajit omul; toata ziua razboindu-se, m-a necajit.
2. Calcatu-m-au vrajmasii mei toata ziua, ca multi sunt cei ce lupta cu mine, din inaltime.
3. Ziua cand ma voi teme, voi nadajdui in Tine.
4. In Dumnezeu voi lauda toate cucintele mele, toata ziua; in Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul?
5. Toata ziua cuvintele mele au urat, impotriva mea toate gandurile lor sunt spre rau.
6. Locui-vor langa mine si se vor ascunde; ei vor pazi calcaiul meu, ca si cum ar cauta sufletul meu.
7. Pentru nimic nu-i vei mantui pe ei; in manie popoare vei sfarama, Dumnezeule.
8. Viata mea am spus-o Tie; pune lacrimile mele inaintea Ta, dupa fagaduinta Ta.
9. Intoarce-se-vor vrajmasii mei inapoi, in orice zi Te voi chema. Iata, am cunoscut ca Dumnezeul meu esti Tu. In Dumnezeu voi lauda graiul, in Dumnezeu voi lauda cuvantul;
10. In Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul?
11. In mine sunt, Dumnezeule, fagaduintele pe care le voi aduce laudei Tale,
12. Ca ai izbavit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine sa plac inaintea lui Dumnezeu, in lumina celor vii.

Psalmul 58

1. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală împotriva mea, izbăveşte-mă.
2. Izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelegea şi de bărbaţii vărsărilor de sânge mă izbăveşte.
3. Că iată au vânat sufletul meu, stătut-au împotriva mea cei tari.
4. Nici fărădelegea şi nici păcatul meu nu sunt pricină, Doamne. Fără de nelegiuire am alergat şi m-am îndreptat spre Tine;
5. Scoală-Te, întru întâmpinarea mea şi vezi. Şi Tu, Doamne, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel,
6. Ia aminte să cercetezi toate neamurile; să nu Te milostiveşti de toii cei ce lucrează fărădelegea.
7. Întoarce-se-vor spre seară şi vor flămânzi ca un câine şi vor înconjura cetatea.
8. Iată, vor striga cu gura lor şi sabie în buzele lor, că cine i-a auzit?
9. Şi Tu, Doamne, vei râde de ei, vei face de nimic toate neamurile.
10. Puterea mea în Tine o voi păzi, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti. Dumnezeul meu, mila Ta mă va întâmpina;
11. Dumnezeu îmi va arăta înfrângerea duşmanilor mei.
12. Să nu-i omori pe ei, ca nu cumva să uite legea Ta;
13. Risipeşte-i pe ei cu puterea Ta şi doboară-i pe ei, apărătorul meu, Doamne.
14. Păcatul gurii lor, cuvântul buzelor lor, să se prindă întru mândria lor şi de blestemul şi minciuna lor se va duce vestea.
15. Nimiceşte-i, întru mânia Ta nimiceşte-i, ca să nu mai fie!
16. Şi vor cunoaşte că Dumnezeu stăpâneşte pe Iacob şi marginile pământului.
17. Întoarce-se-vor spre seară şi vor flămânzi ca un câine şi vor înconjura cetatea.
18. Ei se vor risipi să mănânce; iar de nu se vor sătura, vor murmura.
19. Iar eu voi lăuda puterea Ta şi mă voi bucura dimineaţa de mila Ta.
20. Că Te-ai făcut sprijinitorul meu şi scăparea mea în ziua necazului meu.
21. Ajutorul meu eşti, ţie-Ţi voi cânta, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti, Dumnezeul meu, mila mea.

Troparul Sfintei Parascheva


« Older entries