Unde locuieste Pr Rafail Noica. Scrisoarea lui Constantin Noica catre fiul sau.


Călugărul Rafail Noica, băiatul lui Constantin Noica, s-a rupt de cele lumeşti şi a ales să trăiască, acum 17 ani, pe o culme domoală a Apusenilor, la capătul unui drum prăfuit ce şerpuieşte printre casele singuratice ale moţilor din satul Lăzeşti (judeţul Alba). Sus, la lumină, se aud doar câinii ce apără teritoriul interzis al stăpânului lor, apropiat de Dumnezeu prin rugăciune, credinţă şi har.

Primele case ale cătunului Lăzeşti sunt rânduite în buza pădurii, departe de ecourile zgomotoase ale prezentului. Din coşuri ies şuviţe străvezii de fum, iar pe lemnele stivuite lângă garduri, pregătite deja pentru iarnă, dormitează animalele din tindă. Oameni nu prea sunt, doar tanti Marieta Bristraie, care iese din curte pentru că aude forfotă şi murmur de voci străine. O întrebăm de Rafail, călugărul retras în acest colţ de lume. “Oho, mai aveţi mult până la el. După ce se termină pădurea, ţineţi drumul până se înfundă, acolo o să aflaţi că e casa părintelui. Dar să ştiţi că nu primeşte pe nimeni, cine ştie câte supărări o fi strâns în viaţă?”. Urcăm îndrumaţi printre căpiţe şi prin două gospodării agăţate de cer, cu impresia clară că aici, în Lăzeşti de Alba, e casa celui mai frumos verde posibil.

Are un solar, unde cultivă legume.

În mijlocul unei livezi de pruni foşnitori nevoie mare, distingem silueta încovoiată a unui ţăran muncit de vremuri. Nea Traian are încolăcit pe umăr un ditamai furtunul, pe care trebuie să-l care până la o fântână, undeva mai sus. În ciuda greutăţii, se opreşte pe cărarea ce urcă panta, bucuros că mai are cu cine schimba o vorbă. “Pe Rafail îl căutaţi, ai?”. Ne arată cu degetul, spre culme, ceva ce seamănă cu o baracă. “E solarul lui, acolo cultivă legume, roşii şi castraveţi. Altceva nu prea mănâncă. Până acum vreo două luni îi mai duceam eu dimineaţa câte o cană cu lapte proaspăt, da acuma nu mai pot, că mi-a fătat vaca”.

Parcă de nicăieri a răsărit şi badea Mihuţ, tovarăşul de ţigări gustate în tihnă, bătrâneşte, al lui nea Traian. “De când a venit pe aici, adică acum mai bine de 15 ani, părintele Rafail n-a prea intrat în vorbă cu noi. La început a ţinut câteva slujbe la el în casă, apoi, când s-a umplut curtea cu oameni, ne-a zis: «Ce, n-aveţi preot în sat? Duceţi-vă la biserică! ». L-or fi necăjit sătenii cu ceva. De atunci stă singur, acolo sus, n-a mai coborât printre oameni. Nici nu prea are nevoie, că e ajutat de o măicuţă la treburi, iar când se mai duce la vreo conferinţă la oraş, vin nişte prieteni şi-l iau cu maşina chiar de sub deal. Mergeţi până acolo, numa’ aveţi grijă la câini”. Avertizaţi, parcurgem totuşi drumul până la capăt. Câinii urlă ca-n basme, casa din piatră şi lemn se iţeşte de după gard, în poartă nu iese nimeni, normal, dar în pervazul geamului ne închipuim mustrător chipul aspru al lui Rafail şi ne ajunge.

N-a mai primit pe nimeni de ani buni.

Probabil nu merităm mai mult, de fapt, cu siguranţă nu merităm, aşa că plecăm spre casă mulţumiţi. Rătăciţi în lumea adâncă a unui om adevărat, ne gândeam la o mulţime de întrebări fără rost şi am primit la schimb o tăcere, care face cât toate vorbele noastre la un loc. Pentru că după tăcerea lui Noica începe credinţa lui Rafail şi deşertăciunea noastră.

Scolit în Anglia

Băiatul lui Constantin Noica, Rafail, s-a născut în 1942 şi a părăsit România la vârsta de 13 ani, alături de mama sa englezoaică, Wendy Muston, şi de sora sa, Alexandra. Ajuns în Marea Britanie, tânărul Răzvan, numele de botez al lui Rafail, a încearcat să se apropie de mai multe culte religioase, trecând, pe rând, la anglicani, penticostali, baptişti şi protestanţi. Întâlnirea decisivă a vieţii băiatului lui Constantin Noica a fost cea cu părintele Sofronie, povăţuitorul duhovnicesc al mănăstirii ortodoxe din Essex, cel care l-a inspirat, în 1961, când avea 19 ani, să treacă la ortodoxie.

În 1965 a devenit călugăr, cu numele de Rafail, la mânăstirea din Essex, dar în 1993 s-a întors în România, iniţial pentru o scurtă vizită. A ajuns însă în munţii Apuseni, unde a decis să rămână definitiv într-o sihăstrie îndepărtată din satul Lăzeşti.

Condamnat de comunişti la 25 de ani de muncă silnică

Filosof, eseist, publicist şi scriitor de mare anvergură, Constantin Noica s-a născut pe 12 iulie 1909, la Vităneşti, Teleorman, şi a încetat din viaţă pe 4 decembrie 1987, la Păltiniş. A terminat în 1931 Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, iar în 1938 a plecat la Paris cu bursă. Între 1949 şi 1958 a avut domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel, după care a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, plus confiscarea averii, fiind acuzat de ostilitate faţă de regim şi “relaţii ilicite cu străinii”.

A executat doar şase ani şi a fost eliberat în 1964. S-a stabilit în Bucureşti, unde s-a angajat cercetător la Centrul de Logică, în locuinţa sa desfăşurându-se seminarii pe marginea filosofiei universale. Din 1975, s-a mutat la Păltiniş, lângă Sibiu, casa filosofului devenind loc de pelerinaj şi inspiraţie pentru discipolii săi, cum ar fi Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, în curtea Schitului Păltiniş, la dorinţa sa expresă.

Constantin Noica – Scrisoare către Rafail

“Scrisoare către Rafail” a apărut acum 42 de ani, în revista “Prodromos”, numărul 8-9 din 1968, editată în Germania şi în Franţa, şi cuprinde mesajul emoţionant al lui Constantin Noica adresat fiului
său, în momentul în care Rafail s-a călugărit.

“Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta.

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută – şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai:

bucură-te şi fă ce vrei!”

preluat de aici

Anunțuri

6 comentarii

  1. David said,

    Aprilie 2, 2011 la 1:00 am

    Cat de frumos…Si totusi C. Noica a trait poate cu mai mult stoicism ca orice calugar, alegand sa traiasca in lume.

    Acelasi motto al Sf. Augustin sa il avem si noi in viata: „Iubeste si fa ce vrei”…

  2. florin said,

    Februarie 26, 2012 la 9:38 pm

    asta nu e casa pr Rafail, sigur nu e

  3. Mai 17, 2013 la 3:35 pm

    Reblogged this on albastru de….

  4. Mai 17, 2013 la 4:11 pm

    […] (din scrisoarea lui Constantin Noica pentru fiul sau, calugarul Rafail, citata pe blogul mugureinflorit) […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: