Ortodoxia, Adevarata Religie


Intr-un timp in care Ortodoxia este inconjurata de tot mai multi „colti”, cand devine tot mai „inghesuita” de credintele si practicile orientale, la ea acasa, este cazul sa ne amintim de principiile care o caracterizeaza si de traditia de peste 2000 de ani si sa ne intarim in credinta. Ortodoxia presupune adevar testat in timp, viata spirituala, mistagogica, experienta mistica, si misterul Liturghiei. Dumnezeul ortodocsilor este Sfanta Treime, adica Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Traditia o recunoaste pe Maica Domnului, ca fiind nascuta in mod normal, de catre Ioachim si Ana, prin rugaciune. Specific Ortodoxiei ii este:

-filantropia, bunatatea fata de oameni, insotita de speranta, compasiune, rugaciune, iertare; aici adaugam si milostenia materiala, care se manifesta prin impartirea propriilor bunuri cu cei de aproape (atat prin obiecte, cat si prin bani);
-trairea in gloria lui Dumnezeu, reprezentat printr-un Hristos care a biruit;
-scopul vietii crestinului ortodox: mantuirea, adica dobandirea Duhului Sfant; faptele au si ele o importanta, intricat sunt manifestarea credintei si a convingerilor personale inscrise in principiile ortodoxe;
-un loc central in viata credinciosului ortodox il are relatia personala a omului cu Dumnezeu, cu Hristos cel Inviat si marturisirea credintei lui prin viata lui de zi cu zi, prin trairea clipa de clipa cu El;
-credinciosii se pot intari in credinta prin rugaciune (atat cea personala cat si cea bisericeasca, prin slujbele specifice), cugetare (meditatie, gandire la cele intamplate in viata lui pentru a intelege lucrarea Domnului in propria viata si a celor din jur), lectura duhovniceasca (dar cu masura si numai incercan sa retinem si sa punem in practica), vizionarea de filme crestine, discutii duhovnicesti (la fel cu masura si nu foarte dese), si prin Sfintele Taine (Spovedania, Impartasania);

„Religia nu consta din dogme, religia inseamna viata, iar daca reusesti sa ajungi la oameni, la nivelul lor de viata, atunci cu adevarat ii atingi si intelegi mai bine.”

Intariti-va si prin lecturarea si vizionarea:

http://logos.md/forum/showthread.php?t=69

Astazi marturisesc ca…


Marturisesc ca …

sunt nevrednic a sluji acestui Dumnezeu ce merge pana la jertfa suprema si pentru mine. Ma vad de cele mai multe ori neputincios in a-mi iubi fratele precum mi-a poruncit, coplesit fiind de iubirea de sine, care nu face altceva decat sa murdareasca haina sufletului meu…

Marturisesc ca…

sunt neputincios in a-I slujii Domnului din toata inima, din tot cugetul si din tot sufletul meu. Incerc sa-I fiu alaturi ca si ceilalti ucenici, insa sunt prea mandru sa ma smeresc in fata fratilor, dupa cum mi-a poruncit…

Marturisesc ca…

stau si privesc cum se roaga Tatalui Ceresc pentru noi toti si pacatele noastre, fara sa fac nimic. Cum plin de sudoarea ce se transforma in broboane de sange, plange, vazand ca jertfa Lui nu va fi pretuita cum trebuie. Caci nu-mi schimb viata, nici obiceiurile…

Marturisesc ca…

ma simt mai rau decat Iuda, care cu gand viclean s-a indepartat de El. Caci el poate avea o scuza, necunoscand pe deplin Dumnezeirea Lui Hristos. Eu insa o cunosc! Si totusi Il vand zi de zi, cautand sa fac compromisuri de tot felul, pentru a trai cat mai bine…

Marturisesc ca…

desi am fagaduit sa-I urmez Lui pana la sfarsitul vietii, ca si Petru, ma lepad de fiecare data cand incerc sa fac voia mea; lepadandu-ma de credinta ce o am ca sa nu smintesc pe ceilalti…

Marturisesc ca…

departe fiiind de El, ma rusinez de ceilalti si urmaresc ca un spectator clipele in care este batjocorit de societatea „moderna” in care traim. Raman pasiv la orice acuzatie care I se aduce, neincercand nici macar sa ma rog sa-I ierte pe fratii mei pentru pacatul facut. Nici pentru mine nu cer iertare…

Marturisesc ca…

ma cutremur la gandul ca sunt si eu o rana pe trupul Lui. Deoarece prin felul in care-mi traiesc viata, nu-I recunosc jertfa. Uit sa-I dau slava in tot timpul si in tot ceasul, caci sunt convins ca mi se cuvine tot ceea ce am. Si astfel nu voi recunoaste poate niciodata prezenta Lui in viata mea; intoarcerea mea – a fiului risipitor- pe care o asteapta, devine un vis rupt de realitate…

Marturisesc ca…

sunt pricina pentru care sufera aceste chinuri. Iau eu nici macar nu privesc catre El cum se rastigneste si pentru mine; cautand sa alin suferinta mea cu bucuria impacarii cu Dumnezeu. Inima imi ramane impietrita la vederea jertfei, caci ma gandesc ca nu merit sa sufar si eu, mi-e frica…

Marturisesc ca…

atunci cand ma simt rastignit, nu privesc cu credinta in ochii Lui. Ci ma las coplesit de tristete, uitand ca pot fi „astazi” cu El „in Rai”. Caci noi pentru pacatele noastre suferim…

Marturisesc ca…

frica mortii ma cuprinde cand vad ca inaintez in varsta, prietenii incep si „pleaca la Domnul”, iar puterile mele scad pe zi ce trece. Cu toate ca ar trebui sa ma incred in cuvantul ca acum moartea nu mai exista! Ca prin Invierea Lui, eu am posibilitatea de a revenii in sanul lui Avraam, precum saracul Lazar…

Marturisesc ca…

mi-e greu sa cred in Inviere, ca sunt sub robia fricii de a ma prezenta in fata Lui la judecata. Voi fi singur si din pacate nu am ajuns sa-L iubesc; uit ca numai iubirea poate alunga frica! Dupa cum spunea si Sf. Antonie cel Mare; “acum nu ma mai tem de El, caci Il iubesc. Iar iubirea alunga frica”…

Marturisesc ca…

desi incerc sa raman cu Mironositele langa crucea Lui, ma indepartez mereu de Golgota. Sunt slab in a demonstra cat de mult Il iubesc, si mai slab in a crede ca ma iubeste. Iubesc mai degraba fuga de responsabilitate, decat bucuria iertarii ce mi se ofera…

Marturisesc ca…

incerc sa ma pocaiesc de pacatele facute, dar de cele mai multe ori nu las Harul Sfantului Duh sa lucreze in mine. Pocainta mie atat de superficiala, incat nu ma gandesc sa-mi schimb viata. Imi linistesc constiinta incercand sa fac ce trebuie dupa invatatura Bisericii. Raman intr-o stare de impietrire ce-mi cuprinde sufletul, lacrimi nu am sa-mi spal haina sufletului meu, iar iertarea ce mi-o daruieste mi se pare un drept al meu, nu o mila de-a Lui cu mine…

Marturisesc ca…

adesea caut sa ma scuz pentru comportamentul meu, incercand sa dau vina pe altcineva. Este simplu sa ma uit la cei de langa mine, sa ma las in voia vietii, fara sa incerc a fi mai bun. Sunt las in a recunoaste cat de usor mi-a fost sa spun: „nu eu, ci…”

Marturisesc ca…

mi-e greu sa traiesc dupa legea iubirii, caci ea presupune jertfe la care nu sunt pregatit sa ma supun…

Marturisesc ca…

rugaciunea-mi este ca o povara de multe ori, ca nu cred in puterea ei decat cand am nevoie de ajutor. Traiesc dupa placul meu, nu dupa placul Lui!…

Marturisesc ca…

am simtit de multe ori bucuria Invierii, insa nu am pastrat vie Lumina ce se coboara si in sufletele noastre in noaptea de Sfintele Pasti. Ea stingandu-se la prima adiere cu tristete, sau din lipsa uleiului in candela sufletului meu…

Cred si marturisesc ca va ajuta dorintei mele de a-I slujii (fiecare din noi Ii poate slujii de pe pozitia pe care se afla), incercarii mele de a-mi schimba viata prin pocainta, imi va ierta lepadarea si fuga de responsabilitate, ma va lua cu El in Rai…Caci nu-mi doresc altceva decat sa cred, sa ma rog, sa iubesc, sa rabd si sa iert. Din tot sufletul, din tot cugetul si cu toata puterea mea!

AMIN!

Arhim. Siluan Visan

preluat de aici

gand pentru azi


Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart … este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu… (Nicolae Steinhardt)

gand pentru azi


Relaţiile noastre, spun mulţi, sunt o oglindă a problemelor şi ţelurilor noastre, o reflecţie a proprie persoane. Fiecare avem un dar. Lăsând resentimentele şi amărăciunea să dispară este cheia descătuşării acestui dar.
Să mulţumim pentru fiecare dar.

„Am fost orb, dar acum vad” (Ioan, 9-25)


Filmul „Limitless” este un film recent facut, din 2011, care merita sa fie vazut. Va las sa il vedeti, nu vreau sa fac o recenzie a acestui film, vreau doar sa subliniez un aspect principal al filmului.
Dorinta omului a fost intotdeauna de a merge dincolo de limite, de a descoperi spatii si puteri dincolo de el, de cunoasterea lui limitata. Aceasta tendinta vine din mandria omului care nu Il recunoaste pe Dumnezeu ca Creator si Stapan al sau, si care, prin urmare, nu isi accepta limitele de om si tainele pe care Dumnezeu le-a lasat.
Aceasta idee este prezenta si in filmul „Limitless”. Eddie, personajul principal al filmului, da peste o pastila „magica”, numita NZT, printr-o veche cunostinta. Efectele sunt extraordinare: ingredientele din aceasta pastila actioneaza intr-un mod neasteptat asupra intregului organism. In doar 30 de secunde, Eddie incepe sa se simta un alt om: vede ca are acces la o parte mai mare din memorie, isi aminteste lucruri, cunostinte pe care credea ca le-a uitat, gaseste mereu cele mai potrivite replici, isi da seama ca stie lucruri pe care nu le-a invatat niciodata. Chiar spune la un moment dat: „Am fost orb, dar acum vad” (cuvant preluat din Evanghelie, Ioan, 9-25). Prin ingurgitarea unei singure pastile pe zi, Eddie are puteri inumane, care ii uimesc pe cei din jur: isi termina de scris cartea in doar 4 zile, vorbeste italiana si japoneza, fara sa o fi invatat vreodata, are un curaj iesit din comun. Devine pur si simplu, asa cum spune si el, „varianta perfecta a persoanei sale”. El incepe sa foloseasca, insa, toate aceste puteri in scopuri egoiste si mercantile. In putin timp, devine o persoana faimoasa, plina de bani, si cautata de multi oameni. Consecintele negative nu intarzie sa apara. Incepe sa fie urmarit de alte persoane care vreau si ele acelasi lucru si ca si el, dozele de pastile NZT. Este pus in pericol si nu de putine ori abia reuseste sa scape cu viata din cateva inclestari cu acesti oameni.
Intentia cu care am hotarat sa iau in seama acest film pe blog si sa scriu cateva cuvinte despre el a fost aceea de a face o comparatie intre „mancarea” acestei pastile si o alta mancare: Sfanta Impartasanie pe care crestinii ortodocsi o au ca Taina a Sfintei Biserici. Crestinul practicant adevarat stie ca singurul tel al vietii sale este agonisirea Sfantului Duh, a harului Lui Dumnezeu. Nu dobandirea de cunostinte sau averi, nici macar ajutorarea oamenilor sau rugaciunea. Toate pot fi doar instrumente pentru a ajunge la scopul principal, care este agonisirea harului. Or, pe noi nu ne-a invatat nimeni cum sa facem asta cand am fost mici. Oricand si la orice varsta am fi fost chemati insa, avem datoria de a raspunde si de a incepe aceasta Cale a lepadarii de sine si a salasluirii harului intru noi. Doar acest har ne poate da vederea a celor tainice, ne poate da intelesuri minunate despre oameni, lucruri si lume. Doar acest har ne poate vindeca de uitare, ne poate ajuta sa intelegem nevoile celorlalti si puterea de a-i ajuta, doar acest har ne poate ajuta, in sfarsit, sa accesam resursele nelimitate si nepretuite pe care le are omul. Si astfel, prin acest har, ajungem sa fim dumnezei, asa cum ne-a creat Dumnezeu dintru inceput. Libertatea si demnitatea dupa care orice om tanjeste in inima lui, fie ca recunoaste sau nu, nu pot fi dobandite decat cu puterea Sfantului Duh, prin care omul le poate pe toate, asa cum le putea si personajul din film. Desigur ca, harul pe care il primim prin „mancarea” rugaciunii, a Trupului si a Sangelui Domnului (astea sunt „pastilele” noastre NZT) nu ne va lasa si indemna sa vrem sa agonisim cele ale lumii, ale trupului, succesul si puterea in lumea aceasta, pentru ce ele sunt merinde pentru viata vesnica si nu pentru viata pamanteasca.
Pastila NZT mai poate fi metafora si pentru orice drog care iti da o senzatie de euforie, de putere sau curaj, false puteri de altfel, pentru ca dureaza doar un scurt timp, si cu ce pret…? De aceea, singurele „medicamente” care dau adevarata Viata si adevarata Putere sunt Sfintele Taine. Sa nu ne lasam mintiti de surogatele pe care le ofera aceasta lume, si sa ne intoarcem la Vesnicul Stapan care ne iubeste si Singurul care vrea si poate sa ne faca sa „vedem” cu adevarat.

Care este Voia Domnului?


Voia Domnului este mântuirea și fericirea noastră, acum și în veacul ce va să vină. Acum însă, așa cum deja ai descoperit, inima noastră bolnavă încă mai dorește să facă sau să aibă lucruri care o îmbolnăvesc și o întunecă. De aceea avem nevoie să învățăm să ne cunoaștem bunele dorințe prin asceză, prin „antrenament” condus de cei ce au înaintat pe Cale și știu să ne orienteze și nouă pașii. Iar când sfatul duhovnicului stârnește nedumerire sau chiar împotrivire în inima sau mintea noastră, să oferim tot acel tumult sufletesc Domnului în rugăciune cerându-I să facă din el loc de întâlnire și zidire duhovnicească. Vei trăi astfel încă multe alte minuni pe Cale și vei învăța, clipă de clipă, ce înseamnă să-I dăm Lui „toată viața noastră”. Viața noastră nu este o poveste în desfășurare, ci chiar vâltoarea trăirilor noastre, acest plin și preaplin psihosomatic numit eu care tânjește după Sensul, Binele și Adevărul pe care noi, fiecare, Îl putem primi și urma clipă de clipă.
Da, Copila mea, chemându-L pe Domnul, ne lepădăm de voia noastră bolnavă, care ne duce la atâta suferință fără rost, și ne așezăm, mereu mai profund, în voia Lui care, în realitate, e chiar voia noastră cea bună. De știut, nu vom ști niciodată așa cum știm „tabla înmulțirii”, dar vom simți și cunoaște, tot mai adânc lucrând poruncile Lui, după putere.

preluat de aici

Gand pentru azi


„Dacă te-ai lupta să mori faţă de orice om şi să câştigi puţină smerenie te-ai odihni şi te-ai scoate din multe primejdii. Să se smerească inima ta înaintea lui Dumnezeu şi bunătatea Lui îţi va veni în ajutor în toate. (Să mori oricărui om, nu prin indiferentism, ci prin a nu da importanţă cuvintelor şi comportamentului său care-ţi stârneşte mânia sau alte patimi. Să fii sensibil faţă de tot ce-ţi aduce gânduri de păcat. Este o moarte care, întrucât se împacă cu smerenia, este una cu îngăduinţa, cu înţelegerea slăbiciunilor omeneşti, dar şi cu păzirea curată de ceea ce-ţi poate provoca paguba din ele.”

citeste tot articolul aici

gand pentru azi


Calea catre vesnicie, catre rai, catre Viata este de fapt Calea catre cunoasterea de sine. Diavolul ne lupta astazi prin bolile psihice de multe feluri care sunt de fapt obstacole in calea Vietii, in calea cunoasterii sinelui si a vietii celei adevarate, bube mari care nu te lasa sa traiesti. Conflictele interioare nu sunt altceva decat lupta aceasta intre „cainii patimilor” care iti urla ca „nu ai dreptul la viata” si dorinta puternica de a trai, de a fi viu in Hristos.

gand pentru azi


-Doamne, uite ce-ti dau ca sa ma iubesti: frumusetea chipului meu!
-Nu ma intereseaza. Oricum Eu ti l-am dat, E al meu.
-Bine, atunci iti dau inteligenta mea…am niste idei…!
-Nu, nu vreau. Eu ti-am dat darul asta. La sfarsitul vietii, ti-l voi lua inapoi…
-Bine atunci…iti dau umorul meu…cartile pe care le-am citit, filmele bune rusesti pe care le-am vazut, abilitatile mele de comunicare…nu vrei?
-Eu ti-am dat toate acestea si nu ma intereseaza. Eu vreau altceva…
-Dar, Doamne, nu mai am nimic…
-Ba da. Ai uitat ceva.
-Ce am uitat, Doamne?
-Sufletul tau.
-Sufletul meu? „Cenusareasa”?? Dar nimeni n-a fost interesat niciodata de el, e undeva prin spate, e timorat si vai de el, prapadit si murdar in comparatie cu Tine… cum sa iti placa asta?? cum sa vrei asta?
-Acesta este cel mai mare dar pe care ti l-am facut dar pe care nu il pot lua decat daca mi-l dai tu. Eu ti-l voi face curat ca lacrima. Cenusareasa trebuie sa devina fiica de imparat.
-Bine, Doamne…

gand pentru azi


Nu de Dumnezeu mă tem, fiindcă e atotbun, ci de mine însumi; liber şi rău fiind pot să nu-I deschid uşa. (Marcel Jouhandefeu)

« Older entries