„Stergarul”


La cina cea de Paşte, în camera de sus,
Înconjurat de-Apostoli s-a aşezat Iisus,
Se revarsă din sfeştnic o palidă lumină
Pe-azimile calde, pe mielul … fără vină.

Era plăcut prilejul şi toate pregătite,
Dar vai, uitase gazda o slugă a trimite,
Un rob sau o copilă, ca după a vremii lege,
Cureaua de pe glezne, pe rând să le dezlege.

Să le aline talpa de colbul de pe drum
Şi-acum cei doisprezece sfetnici, oarecum
Se întrebau în cuget, cum vor şedea la rugă
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O! Iată-i cum se-ncruntă privind cu tulburare,
Când vasele cu apa, când praful pe picioare,
Şi Duhul Îi întreabă cu şoapta Lui uşoară,
N-ai vrea să pui tu Petre, ştergarul astă seară?

Chiar eu, nu şade bine, eu sunt cel mai bătrân,
Dar tu, ce eşti mai tânăr? Eu stau lângă Stăpân.
Dar tu? Întreabă Duhul acuma pe Andrei.
Chiar eu? Sunt cel din urmă la Domnul dintre ei.

Dar tu ce ţii de pungă? Eu am făcut de-ajuns,
Am cumpărat merinde şi mielul l-am străpuns,
Tu Tomo, nu vrei oare să fi tu cel ce spală?
Sunt trist, se luptă-n mine o umbră de-ndoială.

Dar tu Matei? Tu Filipe, dar tu Tadeu?
Dar tu? … Dar tu? …
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost nu!

Atunci lăsându-şi brâul şi haina într-un ungher
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-nfăşurând ştergarul s-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor …

De-atunci pe apa vremii atîţia ani s-au dus
Şi-acum a câta oară se-aşează iar Iisus?
Să-ntrebe tot prin Duhul pe cei ce-L înconjoară
N-ai vrea să-ţi pui tu frate ştergarul astă seară?

Tu? … Tu? … Tu?
Frumos va fi odată acolo sus în rai …
Dar azi sunt mii de treburi, necazul greu se curmă,
Nu vrei în lumea asta să fii tu cel din urmă?

E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob,
Nu vrei să fii tu frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt miei de dus în braţe,
Sunt mucuri ce se sting,
Sunt răni pe care lacrimi, în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
Sunt prunci rămaşi acasă, cu mame în spital,
Bolnavi care aşteaptă ai Cerului semnal,
Se cere oboseală şi jertfă uneori,
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori!

Nu mânui cuvântul, când harul nu ţi-i dat
Cât mătura şi acul şi rufe de spălat,
Cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
Ciocanu-n talpa casei şi-n gard la vreo bătrână.

Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi,
Să stai de veghe noaptea, la câte-un căpătâi,
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine frate să-ţi înfăşori ştergarul?
Chiar eu? Nu şade bine, eu sunt doar mai bătrân,
Chiar eu? Eu sunt prea tânăr, eu stau lţngă Stăpân.
Chiar eu? Nu, nu am vreme, eu am făcut de-juns,
Chiar eu? Chiar eu? Acelaşi şi-acelaşi trist răspuns.
Şi-atunci lăsând să-i cadă cureaua Lui şi haina
Iubirii fără margini, trăindu-şi iarăşi taina,
Încet, a câta oară, S-a ridicat Iisus
Şi plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.

Şi precum o mlădiţă s-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii s-apleacă în genunchi,
La jugul fără slavă din nou Iisus se-njugă,
El, Împăratul vieţii, din nou e rob şi slugă.

Veniţi leproşi ai lumii, murdari de-a ei ţărână,
Iisus vă spală iarăşi cu propria Lui mână,
Veniţi voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge,
Iisus vă spală astăzi, cu propriul Lui sânge!

Voi fraţi goniţi mândria, visările şi somnul,
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de DOMNUL!
Şi nu uitaţi: cu DOMNUL orice lucrare-i bună,
Iar cine ia ştergarul acela ia cunună!

autor: Costache Ioanid

Anunțuri

1 comentariu

  1. ANONIM said,

    Decembrie 19, 2011 la 4:30 pm

    este foarte frumoasa


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: