„Cand ne trezim dimineata din somn…” -Mitropolitul Antonie al Surojului


„Spre pilda, cand ne trezim dimineata din somn, sa constientizam, sau sa neautoeducam sa constientizam ca de-abia am invatat din mortii, precum Lazar. Pentru ca, in ceea ce ne priveste, somnul este aidoma mortii. In somn nu ne dam seama de nimic, suntem neputinciosi, total lipsiti de aparare; lumea intreaga inceteaza de a mai exista, ca si cum am fi murit.
Si-apoi Dumnezeu ne cheama: „Vino!” Si pasim intr-o zi in care nu a mai existat niciodata in istorie, care este cu totul noua. Si Dumnezeu ne spune: „Intra in aceasta zi in numele Meu.” Putem raspunde simplu: „Doamne, binecuvinteaza aceasta zi pentru mine si binecuvinteaza-ma pe mine pentru aceasta zi.” Pasim apoi in zi asa cum am pasi intr-o campie intinsa, toata acoperita cu zapada. Si cum nu exista nici o alta urma de pasi in acea zapada imaculata, ne vom intreba: „Cum sa pasesc eu pe aici, oare? In ce directie s-o iau? Apoi, sa facem primul pas si sa incepem sa mergem pe calea acelei zile!”
Sa privim fiecare intalnire ca pe o intalnire daruita de Dumnezeu, fiecare intamplare ca pe o intamplare randuita de Dumnezeu. Prin urmare, cu oricine ne-am intalni si in orice imprejurare ne-am afla, sa zicem: „Doamne, lumineaza-mi ochii intelegerii, daruieste-mi intelepciune. Ajuta-ma Tu sa gasesc cuvintele potrivite; ajuta-ma sa infaptuiesc ce am de infaptuit cum se cuvine!” Iar atunci cand ne simtim umbriti de sovaieli, sa zicem: „Doamne, da-mi Lumina Ta.”
Cand ziua se apropie de sfarsit, ne indreptam din nou catre Dumnezeu: „Doamne, daca am spus sau am facut ceea ce trebuia, binecuvinteaza cuvintele si faptele mele si prefa-le in seminte aducatoare de rod bogat. Daca am gresit cu ceva, sterge Tu greselile acestea din memoria celor cu care m-am intalnit astazi.” Intr-o veche povestire ruseasca pentru copii, singurul moment cu adevarat important este momentul de fata, momentul prezent, pentru ca trecutul u mai este si viitorul nu exista inca. Singura persoana cu adevarat importanta este persoana cu caresuntem acum, iar cel mai important lucru este sa facem ceea ce trebuie pentru aceasta persoana acum. Numai astfel nu va mai exista absolut niciun moment in care imprejurarile exterioare sa ne poata smulge de la rugaciune.
Nu va fi neaparat aceasta o rugaciune contemplativa- dar, pe de alta parte, daca ne-am rugat dimineata si daca simtim prezenta lui Dumnezeu in inima, daca inima noastra este aprinsa si cugetul luminat, vom fi deopotriva insufletiti in duh si intariti in trup. Ne vom simti ca si cum am fi primit in acea dimineata o scrisoare care ne-a adus o veste minunata si care a imbracat intreaga acea zi in vesminte de lumina, sau ca si cum am fi primit o veste tragica ce a imbracat acea zi in vesminte cernite; oricum, nu va exista nici un moment al zilei respective in care sa nu ne amintim de acea scrisoare. Asa este si cu rugaciunea.”

Mitropolitul Antonie al Surojului, „Practica rugaciunii”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: