De ce ii uraste lumea pe crestini?


Extremistii hindusi ofera recompense in bani, mancare si alcool grupurilor care se angajeaza sa ucida crestini sau sa distruga locuintele acestora din statul indian Orissa. Pretul vehiculat pentru uciderea unui preot crestin este de 250 de dolari americani. Aproximativ 67 de crestini au murit numai in ultimele trei luni, in urma agresiunilor puse la cale de grupurile hinduse. Acest conflict este unul calculat, desfasurat dupa un plan care urmareste alungarea crestinismului din districtul Kandhamal, pentru fondarea Statului Hindus. Numarul crestinilor din intregul stat abia atinge procentul de 2%.” (Stire din data de 19 noiembrie 2008.)

De ce ii uraste lumea pe crestini ?

De ce lumea i-a urat intotdeauna pe crestini? Un raspuns rapid poate fi: „Nu stiu de ce ii uraste lumea pe aceia care se straduiesc sa fie curati trupeste si sufleteste, ingrijindu-se atat de tot omul de langa ei, indiferent de datele lui personale, cat si de natura inconjuratoare, care li s-a dat in grija, spre pastrare.”

Ce este lumea ?! Lumea este faptura iubita a lui Dumnezeu, dupa cum citim: „Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16).

Insa, dupa caderea in pacat a lui Adam, lumea a ajuns arena si loc de lupta, unde omul se afla pe sine neincetat ispitit si luptat de duhurile cele viclene ale diavolului. Diavolul s-a folosit de lume (de materie) inca de la inceput in a-l face pe om sa uite de rai, adica de locul de unde a fost alungat, spre a-l lega cat mai strans de materie, de aceasta lume trecatoare. Ajungand rob trupului si lucrurilor materiale din jurul sau, omul nu se mai poate gandi usor la suflet, la pacate, la pocainta si la dorul dupa Creatorul Sau.

Pana la Hristos, lumea s-a aflat sub puterea diavolului (a pacatului), insa prin Jertfa Sa de pe Cruce, Hristos a biruit puterea aceluia, aducand harul si mantuirea din robia pacatului. „Acum este judecata acestei lumi, acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara” (Ioan 12, 31). Odata cu venirea lui Hristos, vedem ca lupta dintre crestini si „lume”, vazuta ca slujitoare poftelor trupului, devine si mai acerba, timpul de atac al vrajmasului scurtandu-se.

Cu toate acestea, ce rau au facut crestinii in lume ?!

Raul este unanim considerat drept distrugere, stricaciune si afectare a integritatii omului sau naturii inconjuratoare. Deci, ce rau au facut crestinii fata de trupul si sufletul oamenilor de langa ei, dar si fata de lumea naturala in care traiesc ?!

Crestinii nu fac nimic rau oamenilor si lumii in care traiesc ! Cat despre pacatele crestinilor, de care atat de greu se poate scapa in mod deplin, ele fac parte din comportamentul necrestinilor, iar aceia nu au nici un drept sa acuze pe crestini de pacatele facute, atata timp cat ei traiesc incontinuu in acelea.

Prin urmare, acuzarea crestinilor si masurile luate impotriva lor sunt lucrarea evidenta a diavolului, care lucreaza prin cei care nu cred in el si care traiesc trupeste, necrezand in viata cea vesnica si nici in Dumnezeul cel Personal al crestinilor.

Lumea uraste pe cei care ii arata pacatele !

Intotdeauna au existat oameni prin care a vorbit Dumnezeu: prooroci, profeti, apostoli, sfinti, mucenici, cuviosi, iar spre sfarsit, crestinii de astazi. De asemenea, intotdeauna lumea i-a urat pe acestia, ca pe niste raufacatori. „Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului” (Evrei 11, 38).

„Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste” (Ioan 15, 18-19).

Dupa ce ajung sa-L cunoasca pe Hristos si sa-I urmeze Lui, crestinii nu mai sunt „din lume”, adica prin vietuirea lor inalta ei nu mai traiesc pentru trup si pentru lume, ci traiesc in aceasta ca si cum ar fi dintr-alta lume, ca si cum ar asteapta plecarea din aceasta, spre a ajunge acasa, in adevarata lume, adica in Imparatia lui Hristos, despre care El spune: „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).

Dar de ce L-a urat lumea pe Mantuitorul Iisus Hristos? La aceasta ne raspunde El Insusi, zicand: „Pe Mine Ma uraste lumea, pentru ca eu marturisesc despre ea ca lucrurile ei sunt rele” (Ioan 7, 7). Incep sa imi dau seama ca lumea uraste pe acela care ii vede si ii spune pe fata greselile, caderile si pacatele.

Profetii si proorocii din Vechiul Testament au fost urati in vremea lor chiar si de catre oamenii de la Templu, care nu suportau sa li se spuna in fata pacatele si caderile. Prin ei vorbea lumii tot Cuvantului lui Dumnezeu, dupa cum citim: „Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul” (Evrei 1, 1-2). Dupa cum lumea i-a urat pe prooroci, tot asa ea L-a urat si pe Hristos… tot asa ii va ura si pe crestini, pana la sfarsit.

Cand vezi si taci, esti rabdat cu usurinta, cand incepi insa a spune caderea celui rau, atunci ai toate sansele de a fi urat si redus la tacere. Ba mai mult, chiar daca nu spun nimic, chiar daca nu acuza verbal, prin insasi vietuirea lor curata, crestinii mustra fara cuvinte pe aceia care traiesc in poftele trupului si in tot soiul de patimi lumesti.

Lumea uraste pe cei care nu i se supun intru totul !

In imperiul roman, crestinii au avut de indurat nenumarate persecutii pentru credinta lor. Nu greseau administratiei, nu se revoltau pe legile fiscale, nu stricau linistea oraselor si a satelor, nu erau violenti sau vicleni, ci doar nu se inchinau imparatului sau zeilor alesi de el. Numai pentru aceasta cauza ei au fost dati mortii.

Astazi, din ce in ce mai mult, crestinismul este aratat cu degetul, ca fiind impotriva ordinii „naturale” a lucrurilor, impotriva dezvoltarii unei societati moderne si a unei stari sociale mai inalte. Si astazi, ca si in vremea imperiului roman, crestinii se supun stapanitorilor, nu se revolta si nu fac uz de violenta, nu instiga la ura si la ura, ci numai isi vad de viata lor, luptand cu pacatele si cautand Imparatia. Crestinii nu sunt insa consumatori impatimiti ai produselor pe care lumea le ridica pe piedestaluri poleite si luminate, iar pentru aceasta, lumea ii uraste.

Pe zi ce trece, un nou „imperiu” ia nastere in lumea noastra. Acesta va fi insa cel mai mare, cel mai intins si cel mai puternic imperiu din toate timpurile, caci va fi unul mondial. Crestinii vorbesc despre Imparatia lui Dumnezeu, iar lumea vorbeste despre „imparatia” ei; urmarea este fireasca, intre crestini si lume se naste o tensiune veche.

New-age se doreste a fi o „era noua”, dezbracata de toate cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos, cuvinte care acuza pacatele si caderile lumii. Lumea actuala uraste pe cei care nu sunt consumatorii produselor ei (mass-media, alimente, haine, tehnica), caci ea traieste pe seama lor. Iar cei dintai care se lupta spre a nu ajunge dependenti de lume sunt tocmai crestinii.

Persecutiile duse impotriva crestinilor din Imperiul Roman sunt mai actuale ca oricand, insa astazi ele sunt atat de bine ascunse sub tehnici fine de manipulare, sub legi si constitutii atent intocmite, incat omul se crede liber. Oare de ce nu-si da nimeni seama ca „Drepturile omului” nu au cum sa sa aduca in lume „pacea” si „egalitatea”, atat de dorite.

Cine are urechi de auzit, sa auda !

„Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara” (Matei 11, 28-30). „Intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea, dar indrazniti. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Teodor Danalache

articol preluat de aici

Anunțuri

3 comentarii

  1. Laura-optimista said,

    Ianuarie 28, 2011 la 11:34 am

    Da, foarte impresionant… Să ne rugăm Domnului pentru toţi fraţii noştri prigoniţi pentru Hristos.
    Poate că noi nu conştientizăm cu adevărat faptul că în zilele noastre, poate chiar în aceste clipe, există creştini persecutaţi. 😦 Este foarte foarte trist!
    În legătură cu partea a doua a articolului… într-adevăr, creştinii au, între altele, datoria de a spune adevărul, iar lumea (mă refer la lumea păcatului şi a necredinţei) urăşte adevărul. Atunci când Adevărul Însuşi a venit în lume, lumea L-a răstignit, tocmai pentru că ea se teme de lumină, se teme ca păcatele să nu-i fie descoperite, iar Domnul nostru Iisus Hristos este Lumina lumii(Ioan8, 12) şi Adevărul(Ioan14, 6). În istoria Bisericii noastre, au existat sfinţi, care au fost prigoniţi chiar de către cei de o credinţă cu ei (de exemplu, Sf. Maxim Mărturisitorul şi Sf. Ioan Hrisostom). De ce? Tocmai pentru că nu voiau să accepte compromisuri dogmatice şi morale, tocmai pentru că spuneau în mod direct adevărul. Oare ce înţelege lumea de astăzi prin conceptul de „toleranţă”? Prin acest termen, este desemnată, de fapt, atitudinea indiferentă faţă de mântuirea celorlalţi, relativismul religios. Dacă afirmi că religia creştină este unica adevărată, eşti considerat drept „intolerant” şi „habotnic”, sau chiar „extremist”, ca şi cum convieţuirea paşnică, normală cu cei de alte religii ar presupune din partea noastră relativizarea credinţei. Sunt convinsă că putem avea relaţii frumoase, chiar prieteneşti cu necreştinii şi mărturisindu-ne credinţa, pentru că, potrivit Sfintei Scripturi, „dragostea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr”, iar relaţia noastră cu cei ce nu ne împărtăşesc convingerile trebuie să se bazeze pe iubire autentică, nu doar pe „toleranţă”. Toleranţa este insuficientă în relaţiile interumane… şi românii din Transilvania erau socotiţi de către cuceritorii lor ca „toleraţi”, iar acest fapt nu le garanta niciun drept politic sau religios. Pentru a-i accepta cu adevărat pe semenii noştri, indiferent de credinţa lor, trebuie să încercăm să-i iubim, iar dacă-i vom iubi, ne va fi imposibil să ne comportăm în mod nesincer faţă de ei şi să le spunem, amăgindu-i cu indiferenţă, că rătăcirile lor sunt adevărate şi mântuitoare.
    Să ne ajute Dumnezeu să ne bucurăm de libertatea religioasă pe care o avem, să nu-i uităm pe fraţii noştri creştini, care sunt prigoniţi în diferite locuri ale lumii şi, nu în ultimul rând, să reuşim să-i apropiem de Domnul şi pe cei care încă nu L-au cunoscut sau n-au vrut să-L primească în viaţa lor! Să ne ajute Dumnezeu să le spunem acestora adevărul, să le vorbim despre Hristos, cu bucurie şi cu iubire sinceră, chiar dacă, în mod inevitabil, unii vor desconsidera mesajul nostru. Cred că, precum spunea părintele Nicolae Steinhardt în predicile sale, ar trebui să avem o atitudine paradoxală, fiind, în acelaşi timp: neclintiţi în credinţa noastră, dar îngăduitori şi iubitori faţă de cei necredincioşi; statornici în păzirea poruncilor dumnezeieşti, dar nu habotnici şi excesiv de formalişti; fermi în mărturisirea adevărului, dar blânzi şi iubitori faţă de ceilalţi. Dacă vom reuşi să facem astfel, sunt convinsă că mulţi dintre „fiii risipitori” ai Tatălui ceresc se vor întoarce la Hristos, sau măcar ne vor privi cu mai multă îngăduinţă şi încredere.
    Nădăjduiesc că aceste puţine gânduri, pe care am dorit să vi le împărtăşesc, v-au fost de folos.
    Doamne ajută!

  2. Laura-optimista said,

    Ianuarie 29, 2011 la 10:00 pm

    Da, am citit şi eu acel articol al părintelui Aldea şi mi s-a părut foarte interesant şi de folos pentru suflet. Nu ştiu cine este acest părinte, dar m-aş bucura mult să-l cunosc… cred că este o persoană deosebită.
    Doamne ajută!

    P S. Fiindcă tot vorbim despre creştinii prigoniţi, am citit ieri, în ziarul Lumina, un articol foarte impresionant despre creştinii persecutaţi în diverse locuri, în special în statele islamice. Scria în acel articol că Parlamentul European a luat atitudine pentru apărarea lor. M-a impresionat în mod pozitiv acest fapt pentru că, din câte ştiu, instituţiile Uniunii Europene promovează secularismul şi relativismul, dar iată că, de data aceasta, au hotărât să-şi exprime solidaritatea faţă de aceşti creştini, care au multă nevoie de ajutor. Să-i pomenim şi noi în rugăciunile noastre pe toţi cei ce pătimesc pentru Hristos.
    Cu drag,
    Laura


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: