Botezul- Dr. Jean-Claude Larchet


Botezul este taina cea dintai si fundamentala, pentru ca prin ea omul se uneste cu Hristos in Biserica si primeste de la Duhul Sfant ceea ce lucrarea mantuitoare a lui Hristos a adus neamului omenesc: pe de o parte, adica, este izbavit de urmarile pacatului stramosesc, curatit de pacate si scos de sub tirania diavolului; pe de alta, astfel restaurat in firea sa, renaste la o viata noua.

a) Prima functie a Botezului il arata ca pe un leac, primul dintre leacurile sacramentale, cel care le precede pe celelalte cronologic si ontologic. El este „singura doctorie care poate vindeca”, spune despre el Clement Alexandrinul, ca si Sfantul Nicolae Cabasila. Iar Sfantul Grigorie de Nazianz ii spune celui ce n-a primit inca Botezul: „De ce sa cauti leacuri care nu-ti sunt cu nimic folositoare? (…) Vindeca-te singur inainte ca nevoia sa te sileasca; ai mila de tine: fii tu insuti doctorul neputintei tale si agoniseste-ti leacul care sigur te va tamadui”.
Primind Botezul, omul este vindecat de urmarile patologice ale pacatului stramosesc. Aceasta functie tamaduitoare a Botezului este vizibila de-a lungul intregului ritual.
Astfel, exorcismele (lepadarile) dinaintea Botezului se fac pentru a alunga si a indeparta puterile demonice care inrobesc firea cazuta a omului. In ele preotul Il invoca pe „Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, Cel ce tamaduieste toata boala si toata neputinta”.
Apoi, atunci cand preotul binecuvinteaza apa Botezului, el Ii cere lui Dumnezeu „sa se sfinteasca apa aceasta cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh”, pentru ca sa vina asupra ei „lucrarea cea curatitoare a Treimii”, ca sa fie spre „dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire (…), dezlegare legaturilor”. Iar la binecuvantarea untdelemnului cu care va fi uns catehumenul, el II cere iarasi lui Dumnezeu: „Insuti binecuvinteaza…cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Tau Duh”, „spre inlaturarea (vindecarea) tuturor rautatilor.”
Ungandu-l apoi pe catehumen in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, pe rand: pe piept, pe spate, la amandoua urechile, la maini si la picioare, el cere, la primele doua ungeri, ca ele sa fie „spre tamaduirea sufletului” si „a trupului”. Dupa aceasta ungere, catehumenul este afundat de trei ori in apa de catre preot, care zice: „Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu (N) in numele Tatalui. Amin (la prima afundare). Si al Fiului. Amin (la a doua). Si al Sfantului Duh. Amin (la a treia)”. Aceasta intreita afundare, dincolo de semnificatia ei trinitara evidenta, semnifica si implineste in mod ritual participarea celui botezat la moartea lui Hristos, Care a stat trei zile in mormant cu trupul, iar cu sufletul a coborat la iad. Caci, asa cum invata Sfantul Apostol Pavel, „toti cati in Hristos ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat” (Rom. 6,3).
Fiind astfel altoit prin Sfantul Duh in Hristos, Cel care a biruit pacatul si pe diavol, toate neputintele firii cazute, stricaciunea si moartea, cel botezat este spalat de toate pacatele, vindecat de bolile mostenite de la vechiul Adam, scos de sub stapanirea vrajmasului si din robia pacatului, izbavit din stricaciune si din moarte. Facandu-se partas mortii lui Hristos, omul cel vechi din el moare, piere vechiul Adam, iar trupul pacatului este nimicit (Rom. 6, 6). De aceea Botezul este leac tamaduitor, pentru ca prin el omul se face partas al mortii lui Hristos, prin care s-a adus vindecarea firii omenesti.
Asa arata Sfantul Nicolae Cabasila, care spune ca „multi au fost cei care au cautat, de-a lungul vremurilor, un leac pentru bolile de care sufera omenirea, dar numai moartea lui Hristos a fost in stare sa ne aduca viata si sanatatea cea adevarata. De aceea, daca vrem sa ne nastem din nou sau daca vrem sa traim aceasta viata fericita si sa ne ingrijim sa ne refacem sanatatea, atunci n-avem decat sa luam aceast leac adus de Hristos.

b) Aceasta prima functie a Botezului este strans legata de a doua, care constituie si scopul Botezului. Cel botezat moare cu Hristos, ca sa invieze cu El si ca sa traiasca viata cea noua pe care Hristos prin moartea Sa a adus-o omenirii. „Deci ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii; caci daca am crescut impreuna cu El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi si ai Invierii Lui” (Rom. 6, 4-5).
Aceasta taina il face pe primitorul ei partas deplin al mortii si al invierii lui Hristos. Prin Botez omul moare vietii lui pacatoase de dinainte si primeste nasterea la o viata noua. In acelasi timp moare si se naste. Apa botezului il primeste pe Adam cel vechi, cu bolile si suferintele sale si, prin harul Sfantului Duh, din ea iese omul cel nou, deplin vindecat. „M-am scapat de faradelegi si m-am facut de indata sanatos”, exclama Sfantul Nicolae Cabasila.
Aceasta stransa impletire si intrepatrundere si acest rost al Botezului se fac vadite de-a lungul intregii slujbe, incepand cu rugaciunile de binecuvantare a apei si untdelemnului, apoi in savarsirea ritualului in sine. Mai intai, omul este uns cu untdelemn sfintit pe piept si pe spate, „spre tamaduirea sufletului si a trupului”; apoi la urechi, „spre ascultarea cuvintelor credintei”; la maini, pentru ca sa uneasca din nou cu Cel ce l-a creat („Mainile Tale m-au facut si m-au zidit”) si la picioare, pentru ca cel botezat „sa umble pe caile” Domnului. Urmeaza botezul propriu-zis, cand fiecare dintre cele trei afundari in apa, prin care cel botezat participa la moartea lui Hristos, este urmata de scoaterea lui din apa, care semnifica partasia la invierea lui Hristos, ridicarea la viata cea noua, nestricacioasa si vesnica, pe care Hristos a daruit-o lumii prin invierea Sa.

Prin Botez, omul devine cu adevarat o faptura noua (2 Cor. 5,17); el este in intregime renascut si innoit (Tit 3, 5). Fiind el mort din pricina pacatului, ajuns un nimic, Botezul ii reda fiinta si existenta. Si fiind el rob al pacatului si sub stapanirea vrajmasului, Botezul il face liber (cf. Rom. 6, 6, 14). Si inca, fiind el cazut in intunericul necunoasterii de Dumnezeu, primeste, prin Botez, luminarea Sfantului Duh. Prin Botez, portile raiului i se deschid din nou. Redobandeste starea lui Adam dinainte de cadere, se intoarce la intimitatea cu Dumnezeu pe care o avea dintru inceput. Primeste chiar cu mult mai mult, caci se imbraca in Hristos (Gal. 3, 27), se impartaseste de El, se face asemenea Lui, si totodata primeste Duhul cel Sfant, si prin El, Il primeste pe Tatal si se intoarce la starea de fiu. Intra in familia celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, adica in ceata Sfintilor, si primind plenitudinea harului Prea Sfintei Treimi, devine partas al vietii celei dumnezeiesti.
Vedem astfel ca Botezul este cu adevarat leac pentru omul cazut. Prin el acesta iese din conditia subumana si contrara firii, in care cazuse prin pacat, si regasindu-si conditia fireasca si fiinta sa cea adevarata, devine om cu adevarat. Botezul, scrie Sfantul Nicolae Cabasila, nu este nimic altceva decat nastere intru Hristos si dobandire a fiintei si firii noastre celei adevarate. Viata cea noua pe care o primim de la Botez este „o viata care se potriveste cu firea noastra”, adauga el.
Sfantul Grigorie de Nyssa, in acelasi sens, spune ca cei care vietuiesc potrivit curatiei pe care le-a dat-o Botezul, „se indreapta spre profunzimea adevaratei lor fiinte”. Si tot Sfantul Nicolae Cabasila scrie: „taina Botezului da viata si traire oamenilor, si anume singura vietuire adevarata.”
Prin Botez, chipul lui Dumnezeu din om, care fusese intunecat prin pacat, isi recapata stralucirea de altadata, acum „intiparindu-se mai bine in suflet decat odinioara”, si, mai mult, neamului omenesc ii este redata asemanarea cu Dumnezeu, cea pe care o avea inainte de cadere.
Omul redevine om si-si dobandeste sanatatea firii sale originare, puterea de a duce o viata cu adevarat sanatoasa si fireasca, potrivit menirii sale, care este sa vietuiasca pentru Dumnezeu si sa fie indumnezeit de El si in El.
Omul inceteaza de a mai fi manat, inraurit si amagit de puterile demonice. Era stapanit de rau si instrainat de bine, iar acum isi recapata stapanirea de sine si libertatea deplina. „Renascuti fiind prin Sfantul Botez, ne dezlegam din robie si ne facem liberi; si daca nu ascultam din propria noastra vointa de vrajmasul, el nu poate sa ne faca ceva intr-altfel impotriva noastra”, scrie Sfantul Simeon Noul Teolog.
Eliberat de pacat si luminat prin Duhul Sfant, omul scapa de cunoasterea gresita si cu totul deliranta spre care il duc patimile sale, adica este vindecat de nestiinta, si dobandeste adevarata si deplina cunoastere, cea dupa Dumnezeu. „Botezul ne apropie de lumina si ne indeparteaza de rautatile intunericului”, spune Sfantul Nicolae Cabasila, adaugand ca el deschide „ochii sufletului in fata razei celei dumnezeiesti”. Iar Sfantul Diadoh al Foticeei scrie: „Precum odinioara stapanea ratacirea asupra sufletului, asa, dupa Botez, stapaneste adevarul asupra lui.” Si dobandind cunostinta cea adevarata, omul isi recastiga totodata „viata cea adevarata”, caci, pentru el aceasta este viata: sa-L cunoasca pe singurul Dumnezeu adevarat (In 17, 3).
Intreaga viata a celui botezat se transfigureaza. El devine o faptura cu totul noua (2 Cor. 5, 17). „Harul Lui Dumnezeu, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, rezideste si intoarce sufletele si inca mai frumoase decat erau la facere. Fiinta omului este reoranduita, capatand o noua asezare si un sens inalt, deiforme, potrivit menirii sale. „Fericita zi a Botezului este socotita de crestini ca „zi a numelui”, deoarece tocmai in aceasta zi suntem nascuti din nou si pecetluiti pentru o noua vietuire, iar sufletul nostru, care pana atunci nu avea nici o forma si nici o randuiala, isi ia forma si continutul”. scrie Sfantul Nicolae Cabasila. Omul nu se mai supune existentei bolnave la care era silit prin nasterea in pacat. El se inalta la o alta lume si la o alta existenta: devine cetatean al Imparatiei lui dumnezeu, ale carei porti i-au fost deschise prin Botez. El primeste ” noi madulare si simtiri noi”, care-l pregatesc inca de aici pentru viata cea vesnica. „Prin Botez, scrie sfantul Nicoale Cabasila, de unele ne lepadam, iar pe altele le dobandim, pe unele le aruncam, pentru ca pe altele sa le castigam”. „Renasterea este pentru noi inceputul altei vieti, pecete, pavaza si luminare”, scrie Sfantul Ioan Damaschin.
Pentru omul cel nou, toate „cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi” (2 Cor. 5, 17). Si aceasta „viata noua nu cunoaste batranetea, nu sufera de boala, nu cade prada deznadejdii, nu se ofileste o data cu trecerea timpului, nimic nu o poate supune si pe toate le biruieste”, spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

fragment din cartea „Terapeutica bolilor spirituale” de Jean-Claude Larchet

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: