„E greu oare sa fii sfant…?”


Mi-aduc aminte cum acum 8 ani, când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu şi nu mergeam la Biserică, mă uitam la filme xxx pe internet cu mult interes, iar nu după mult timp, tot eu, în aceiaşi cameră, stăteam în genunchi noaptea în faţa icoanei Mântuitorului Hristos vrând să dobândesc rugăciunea inimii. Acelaşi om, azi plin de rău şi bălăcindu-mă în mocirla păcatelor, iar a doua zi cu gândul la împărăţia cerurilor, cu ochii plin de nădejde privind la Dumnezeu. Ieri vroiam să cunosc toate plăcerile lumii, iar azi râvneam la viaţa pe care o ducea sfinţii în pustie. Ce paradox! Ce minune!

De aceea vă zic să nu vă îngrijoraţi! Lumea aşa a fost tot timpul, având oferta ei de viaţă, dar mulţi s-au întors la Dumnezeu dorind cu toată fiinţa lor dulceaţa harului şi lumina împărăţiei. Şi astăzi e la fel, chiar dacă vedem atât rău în jur. Contra-oferta făcută de Dumnezeu e mult mai dorită decât plăcerea lumii. Oricât de mult ar fi de promovat păcatul, dacă Hristos Domnul îţi moaie inima şi ţi-o îndulceşte cu lacrimi rămâi fascinat pe viaţă. Mintea îţi va sta mereu la acel moment, vei dori să trăieşti iară şi iară acele clipe cu El. Iată cum psalmistul David, fascinat de experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu spune:

„Frica de Domnul este curată, rămâne în veacul veacului. Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate îndreptăţite. Dorite sunt mai mult decât aurul, şi decât piatra cea de mare preţ; şi mai dulci decât mierea şi fagurele.”

Nu e greu să fii sfânt. Sfinţii de care citim noi în proloage şi sinaxare au fost oameni ca şi noi, nu înzestraţi cu un darul sfinteniei de la naştere. Nu! Toţi ne nastem în stricăciune dar toţi putem fi sfinţi. Trebuie doar să vrem.

Eu am rămas foarte mirat când am auzit că înainte ca o persoană să fie proclamată ca sfânt în Biserica Ortodoxă, i se face slujba de pomenire pentru iertarea păcatelor. Ce ciudăţenie…am zis! Omul care urmează să fie prezentat ca model de viaţă pentru poporul care aşteaptă să-l cinstească, i se face o slujbă de iertare a păcatelor.

Da! şi sfinţii au păcătuit. Şi sfinţii au greşit, şi înainte, şi după ce L-au cunoscut pe Dumnezeu. Da! şi ei au fost slabi, şi ei au avut ispite şi înclinaţii păcătoase pentru că au fost oameni ca şi noi. Dar nu e aşa greu să ajungi la masura sfinteniei, şi haideţi să vă spun de ce.

Eu, în aceşti opt ani de când stau aproape de Dumnezeu, am avut clipe în care m-am comportat ca un sfânt, am făcut fapte similare cu ale sfinţilor. Am trăit clipe în care toată fiinţa mea era aşa aproape de Dumnezeu încât nu-mi venea să cred că omul poate trăi aşa ceva.

Tot eu şi tot în aceşti 8 ani, am avut clipe în care m-am comportat ca un diavol şi am făcut fapte diavoleşti. Am trăit clipe mari de deznădejde, de supărare, de mânie. Am făcut lucruri urâte de care mi-e ruşine să le amintesc. Am făcut oamenii să sufere, am fost un exemplu foarte prost pentru cei din jurul meu şi multe altele asemenea.

Opt ani de zile, plini cu fapte rele dar şi cu fapte bune. Opt ani alături de Hristos, plini cu căderi şi ridicări.

V-am spus toate acestea ca să vă arăt că e uşor să ajungi la măsura sfinteniei, nu trebuie fapte eroice, ci gesturi smerite, multe şi mărunte. Nu doar cei rânduiţi cu o misiune specială pot ajunge sfinţi, ci şi eu, şi tu, şi mama şi tata.

Iată ce ne mărturiseşte Sf. Ioan de Kronstadt:”Cât de repede şi de uşor ne poate mântui Domnul nostru! Într-o clipă, pe neaşteptate, pe nebăgate în seamă. Adesea am fost în timpul zilei un mare păcătos, iar seara, după rugaciune, am mers la culcare îndreptat si mai alb decat zăpada, prin darul Sfantului Duh, cu inima plină de dulceaţă şi de o adâncă pace. Cât de uşor îi este Domnului să ne mântuiască, în seara vieţii noastre, în amurgul zilelor noastre!”

Sunt sigur că fiecare dintre voi aţi făcut fapte bune, demne de consemnat chiar şi-n pateric, şi prin asta nu sunteţi cu nimic mai prejos decât sfinţii. Diferenţa între un om de rând şi un sfânt ar fi că la sfârşitul vieţii sfântul a ajuns să facă în cea mai mare parte doar fapte bune, iar cele rele aproape că nu mai există în viaţa lui.

E minunat să trăiesti masura sfinţeniei, şi îmi doresc foarte mult asta.

Încearcă şi tu! Nu uita, sfinţenia nu e o stare pe care o doresti doar ca să experimentezi ceva nou, ci o stare la care ajungi iubindu-i pe cei de lângă tine şi arătându-le asta în mod concret si constant.

„De va voi omul, de dimineaţa până seara ajunge în măsura dumnezeiască” – Avva Alonie

(Claudiu)

preluat de aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: